Search
Joi 27 Iulie 2017 14:45:47
  • :
  • :

Parenting la puterea mami!

Cele mai frumoase castele din România

România are o îndelungată şi bogată istorie. Locul în care istoria tumultoasă şi fascinantă se întâlneşte cu arta nu poate fi altul decât un castel. Şi acest lucru este cum nu se poate mai evident în ţara noastră, mai ales pentru că numărul de astfel de construcţii este unul generos. Iată unele dintre cele mai cunoscute castele din ţară noastră, pe care trebuie să le vizitezi!

Castelul Peleş

În 1874, comuna Podul Neagului, localitate cu o suprafaţă de 24 km, primeşte numele de Sinaia, la iniţiativa regelui Carol I, primul rege al României. Între anii 1873 şi 1875, din iniţiativa aceluiaşi Carol, se pune fundaţia viitorului castel Peleş, văzut de rege drept reşedinţa de vară, investită cu funcţii politice, culturale şi simbolice. Lucrările s-au desfăşurat sub conducerea a trei arhitecţi, Johannes Schultz, Carol Benesch şi Karel Liman, şi au luat sfârşit în 1883, ele fiind completate însă, de-a lungul anilor, până în 1914 (la moartea regelui Carol I), cu alte planuri de dezvoltare. Totodată, între 1889 şi 1903, a fost construit în apropiere şi Pelişorul, replică la scară redusă a castelului-mamă.
Din 1914 în 1947, castelul a servit ca spaţiu pentru vizite oficiale, găzduind inclusiv ceremonii cu caracter militar. În 1948, Peleşul a fost închis de autorităţile comuniste iar bunurile de patrimoniu au fost inventariate, o parte dintre ele fiind transferate la Muzeul de Artă din Bucureşti. În 1953 a devenit muzeu, fiind deschis circuitului turistic, lucru care se petrecea încă de pe vremea regelui Carol I. După 1990 (mai exact, pe 20 februarie 2007) a fost retrocedat fostului rege Mihai I, rămânând în continuare deschis publicului.
Din punct de vedere arhitectonic, castelul Peleş e construit în stil neorenascentist german. Este considerat unul dintre cele mai frumoase castele din Europa, fiind dotat încă de la început cu câteva elemente moderne: lift interior, încălzire centrală şi, în special, uzină electrică proprie, amplasată pe malul pârâului din apropiere. Peleşul are 170 de încăperi, dintre acestea doar 10 fiind accesibile turiştilor (printre ele, Sala Maură, Salonul Florentin, Sala Coloanelor, Sala Armelor). În castel se află mai multe colecţii valoroase de sculpturi, armuri, picturi, tapiserii, mobilier, obiecte de ceramică, argint şi porţelan.

Castelul Peles

Foto: rolandia.eu

Castelul Bran

În anul 1211, cavalerii teutoni dintr-un ordin catolic înfiinţat de cruciaţii germani în Palestina la finele secolului 12, primesc în dar de la regele Andrei al II-lea al Ungariei districtul Ţara Bârsei, pentru apărarea graniţei sud-estice a Transilvaniei de atacurile invadatorilor pecenegi. Teutonii ridică o fortăreaţă la Bran dar în anul 1226 sunt izgoniţi de aici. Aceasta este prima menţionare a castelului de la Bran, ce se va ridica în urma documentului emis de regele Ludovic I al Ungariei (în 1377) care da saşilor din Scaunul Braşovului dreptul de a construi o nouă cetate de piatră, pe banii şi cheltuiala lor. De-a lungul următorilor ani, castelul a fost folosit ca bază strategică de către Sigismund de Luxemburg, care i l-a dăruit vasalului său, Mircea cel Bătrân, în 1407. 20 de ani mai târziu, castelul a intrat în proprietatea coroanei Ungariei, care avea să-l fortifice, să-l extindă şi, în 1498, să-l închirieze către scaunul Braşovului. Tot în secolul 15 (1459), Iancu de Hunedoara l-a însărcinat pe Vlad Ţepeş să apere trecătoarea către Transilvania prin străjuirea acestei cetăţi – acesta fiind şi motivul apariţiei miturilor legate de Contele Dracula, cele pe baza cărora castelul a devenit faimos în întreagă lume. Se pare însă că Vlad Ţepeş nu a locuit niciodată în castelul Bran.
La 1 decembrie 1920, castelul a fost donat Reginei Maria, ca simbol al recunoştinţei pentru aportul adus la înfăptuirea Marii Uniri din 1918. Regina a declarat castelul drept unul dintre locurile ei favorite, sub îngrijirea personală Branul trăindu-şi perioada de glorie. În 1938, Principesa Ileana primeşte prin testament castelul însă la scurt timp familia regală e izgonită din ţară iar castelul intră în proprietatea statului comunist. Degradat continuu, Branul a fost închis publicului în perioada 1987 – 1993. A fost apoi retrocedat şi, în prezent, aparţine lui Dominic de Habsburg, urmaşul Principesei Ileana. După retrocedare, interiorul castelului a fost deposedat de piesele cele mai importante, devenind destul de auster. Mobilierul a fost mutat de către Ministerul Culturii iar camerele au fost decorate cu piese aparţinând proprietarilor.

Castelul Bran

Foto: bran-castle.com

Castelul Karolyi

În 1482, groful Karoly Laszlo a construit o casă care avea să stârnească invidia nobilimii din comitetul Satmar, conflictul fiind aplanat de către Matei Corvin. În 1592, Karoly Mihaly e nevoit să întărească construcţia făcută cu 100 de ani în urmă, pentru a face faţă incursiunilor turcilor: a înconjurat-o cu ziduri groase cu bastioane şi a săpat un şanţ exterior care avea un pod suspendat, transformând-o într-o adevărată cetate care avea să se remarce drept o importantă fortăreaţă de apărare a Transilvaniei de-a lungul secolelor 17 şi 18. La sfârşitul sec. 18, după ce şi-a încheiat misiunea militară, Karoly Jozsef a demolat zidurile şi a astupat şanţul, reconstruind castelul. Lucrările s-au terminat în 1794, noua construcţie fiind ridicată în stil baroc, având 41 de camere şi o capelă, plus un manej şi un parc botanic. Din păcate, cutremurul din 1834 a dărâmat în bună măsură castelul, care a fost restaurat în 1896, în stil neogotic, revenindu-se la elementele militare de odinioară – bastionul şi şanţul cu apă – decorative de această dată.
Între cele două războaie mondiale, o parte a castelului a fost transformată în sanatoriu, cealaltă găzduind un cazinou. Pe perioada celei de-a doua mari conflagraţii, familia Karolyi şi-a dat acordul pentru ca în clădire să funcţioneze o şcoală militară şi, mai târziu, un spital militar. În perioada comunistă, în castel şi-au avut sediul diverse instituţii culturale: un muzeu, casa de cultură a oraşului Carei, biblioteca orăşenească dar şi un liceu zootehnic.
În prezent, castelul e administrat de primăria Carei, care a implementat un proiect european de 4 milioane euro, redându-l circuitului turistic. Aici au loc diverse manifestări culturale, expoziţii (trei dintre ele sunt permanente), concerte şi, de asemenea, se oficiază căsătorii. Anual, circa 40.000 de turişti vizitează castelul din Carei, atraşi de frumuseţea acestuia, de cele câteva interesante legende locale şi de superbul parc dendrologic care-l înconjoară.

Castelul Karolyi

Foto: fr.academic.ru

Castelul Pekri Radak

Un castel ale cărui origini rămân în întuneric dar despre care se presupune că a fost construit în tradiţie renascentistă, înainte de anul 1705 (după unele surse, în 1682) şi refăcut în 1732, de către Lorincz Pekri, general ce a participat la răscoala antihabsburgică condusă de Francisc Rakoczi al II-lea, între 1703 şi 1711. Incendiat de către lobonţii austrieci, castelul a fost reconstruit de Radak Adam, ginerele lui Pekri. În primele decenii ale secolului 20, proprietari au fost baronul Ianos Kodradshein şi Ilona Teleki, soţia acestuia, care a fost nevoită să părăsească ţară în 1945, după naţionalizare. Castelul a intrat atunci în proprietatea statului şi a servit că sediu C.A.P şi drept casă de cultură. După 1989 a fost retrocedat fiicei Ilonei Teleki, care l-a donat fundaţiei creştine Bonus Pastor, cea care a concesionat proprietatea pentru 99 de ani şi sub egida căreia au început lucrările de restaurare.

Castelul Pekri Radak

Foto: commons.wikimedia.org

Castelul Sükösd-Bethlen

Groful Istvan Sükösd e menţionat drept constructorul acestui castel, în anul 1624, pe un domeniu primit cadou de la principele Gabriel Bethlen. Deşi construit că reşedinţă de familie, castelul are aspect de cetate fortificată, pe două niveluri. De-a lungul vremii a avut mai mulţi proprietari (trecând inclusiv printr-un incendiu de proporţii, în 1848) iar în anul 1903, comuna Racoş a cumpărat moşia şi castelul, de la familia Teleki. Din nefericire, în perioada comunistă castelul a intrat într-o stare avansată de degradare, după ce a fost folosit ca sediu CAP, grajd şi depozit de cereale. Cutremurul din 1977 şi-a pus şi el amprenta asupra deteriorării zidurilor, turnul din nord-est fiind dărâmat. După 1990 s-a încercat o restaurare dar lipsa de fonduri a dus la întreruperea lucrărilor. Castelul se poate vizită, fiind în administrarea unei familii (care permite şi accesul în interior).

Castelul Sükösd-Bethlen

Foto: panoramio.com

Castelul Cantacuzino

Acest superb castel din Buşteni a fost proiectat şi ridicat, în stil neoromânesc, de arhitectul Grigore Cerchez în anul 1911, din ordinul prinţului Gheorghe Grigore Cantacuzino (Nababul), fost ministru al României, în două rânduri, la sfârşitul secolului 19 şi începutul secolului 20. Până la naţionalizarea din 1948, castelul a aparţinut familiei Cantacuzino, după care a devenit sanatoriu. Din anul 2010 a reintrat în circuitul turistic.
Întins pe o suprafaţă de 3148 m şi construit din piatră şi cărămidă, castelul Cantacuzino este format din patru corpuri şi este înconjurat de un parc în care se află o grotă, câteva cascade şi fântâni arteziene. În sala de primire se află o colecţie de heraldică, unică în România, reprezentând blazoanele familiilor de boieri încuscriţi cu familia Cantacuzino.
Una dintre atracţiile moderne ale castelului o reprezintă restaurantul Canta Cuisine, cu o capacitate de 110 locuri. Aici se pot organiza mese festive iar de pe terasa lui se poate admira priveliştea Bucegilor.

Castelul Cantacuzino

Foto: bestofromania.eu

Castelul Corvinilor

Cetatea medievală a Hunedoarei, denumită Castelul Corvinilor sau Castelul Huniazilor, a fost construită în secolul 15 de către Ioan de Hunedoara (conducătorul care a stat în calea turcilor în expansiunea lor europeană), pe o stâncă de lângă pârâul Zlasti. Bine conservat, castelul în stil gotic se întinde pe o suprafaţă de 7000 mp, având 42 de încăperi, două poduri şi două terase. În timpul lui Iancu, castelul a fost nu doar un punct de o mare importanţă strategică ci şi o reşedinţă feudală animată de numeroase evenimente. Accesul în castel se face pe un pod de lemn, susţinut de patru piloni de piatră ce se sprijină în albia pârâului Zlasti. Devastat de-a lungul timpului de mai multe incendii, castelul a trecut prin mai multe procese de restaurare, după 1997 intrând într-un proiect grandios de punere în valoare. Muzeul din interior adăposteşte o mulţime de colecţii de arheologie, etnografie, numismatică, etnografie şi tehnică militară.

Castelul Corvinilor

Foto: commons.wikimedia.org

Castelul Sturdza

Aflat la 65 km de municipiul Iaşi, satul Miclăuşeni înglobează un foarte frumos castel în stil neogotic, construit între 1880 şi 1904 de către George şi Maria Sturza, pe amplasamentul unui vechi conac. În timpul primului Război Mondial castelul a fost transformat în spital militar, Maria Ghica şi Ecaterina Cantacuzino (fiica lui George Sturdza) ajutând răniţii din postura de infirmiere. Elena a rămas apoi să administreze castelul până în 1944, când l-a părăsit din cauza războiului.
În castel se aflau valoroase colecţii de documente, costume medievale, bijuterii, tablouri, arme şi cărţi – circa 60.000 de exemplare, unele dintre ele extrem de rare. Din păcate, în iarna anului 1944, odată cu staţionarea unor prizonieri nemţi în castel, multe dintre cărţi au fost folosite pe post de combustibil pentru sobe, altele au fost vândute şi folosite pentru împachetarea mărfurilor iar o parte dintre cele rămase au fost salvate şi depuse în siguranţă în Iaşi sau vândute Bibliotecii Centrale Universitare din Bucureşti.
După 1947, Ecaterina Cantacuzino a donat castelul Episcopiei Romanului, în vederea înfiinţării unui locaş de cult. Dar mănăstirea a fost desfiinţată după numai câţiva ani de către statul comunist care a naţionalizat castelul şi l-a transformat în depozit militar până în 1960, an în care destinaţia acestui s-a schimbat radical, devenind centru de plasament pentru copiii cu handicap. Mai multe incendii au mistuit mobilierul şi pereţii castelului pe parcursul vremurilor, contribuind la starea lui de degradare.
Aflat în proprietatea Mitropoliei Moldovei şi Buvocinei, castelul Sturdza a fost redeschis circuitului turistic în 2014, după 10 ani de restaurări.

Castelul Sturdza

Foto: historia.ro

Castelul Ţepeş

Istoria Castelului Ţepeş din Parcul Carol e relativ recentă. Acesta a fost ridicat în anul 1906, cu ocazia Expoziţiei Generale Române, eveniment care a marcat 40 de ani de domnie ai regelui Carol I. Construit de arhitecţii Ştefan Burcus şi V. Stephănescu, castelul reproducea la scară mai mică, Cetatea Poenari, ridicată de Vlad Ţepeş în Cheia Argeşului, jud. Argeş. Iniţial, destinaţia acestei construcţii a fost cea de turn de apă. În turnul înalt de 23 m a fost plasat un rezervor uriaş, din fontă, cu o capacitate de 200 m cubi, devenit nefuncţional însă, la scurt timp de la inaugurare.
De-a lungul timpului, castelul Ţepeş a servit mai multor scopuri: a găzduit câteva expoziţii de tablouri, a fost cazarmă pentru corpul de gardă care apăra Mormântul Ostaşului Necunoscut, a fost adăpost pentru militarii care au lucrat la evacuarea molozului rezultat în urma demolării fostului Palat al Artelor, a fost transformat într-un uriaş dormitor pentru muncitoarele care lucrau la amenajarea parcului Carol, iar în perioada comunistă a fost folosit de soldaţii care păzeau mausoleul din parc. După 1990, castelul a servit drept corp de gardă pentru o subunitate de jandarmi.
Castelul Ţepeş se află în proprietatea Ministerului Apărării Naţionale iar din 2004 găzduieşte sediul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, departament aflat în subordinea MApN.

Castelul Tepes

Foto: blogdebucuresti.ro

Castelul Banffy

Supranumit “Versailles-ul Transilvaniei”, acest castel cu patru bastioane a fost construit între anii 1437 – 1543 de către Dionisie Banffy, comite de Dăbâca şi Cluj, consilier al principelui Transilvaniei Mihai Apafi I. Unitatea centrală a castelului a fost realizată în stil renascentist iar extinderile ulterioare s-au făcut în stil baroc (secolul 18) şi romantic (sec. 19). Multe generaţii aparţinând familiei Banffy au locuit în castel, până în 1944 când rezidenţii au fost evacuaţi de către trupele germane, care au transformat locul în spital militar pentru ca, la plecare, să-l incendieze, distrugând astfel galeria de portrete, mobilierul, pinacoteca şi biblioteca. Germanii s-au răzbunat astfel pe ultimul proprietar al castelului, baronul Bannfy Miklos, pentru faptul că acesta negociase în secret o înţelegere cu Ungaria pentru ca România să întoarcă armele împotriva Germaniei, împreună cu vecinii lor.
După război, clădirea a funcţionat ca depozit sau pe post de cooperativă agricolă, degradarea devenind din ce în ce mai mare. Restaurarea castelului a început în 1999, lucrările făcându-se sub patronajul Prinţului Charles. Fundaţia Transilvania Trust desfăşoară şi în prezent lucrări de restaurare, ritmul acestora depinzând de finanţările obţinute. Ansamblul final va cuprinde un restaurant, o cafenea, un magazin de suveniruri şi un centru de conferinţe.

Castelul Banffy

Foto: transilvaniareporter.ro




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

13 + = sixteen

LogoMAMI_2014_H

Mami, mami, hai cu noi!

Dacă îți place ce facem, dă-ne like cu drag!

×