Search
Luni 20 Noiembrie 2017 04:04:02
  • :
  • :

Parenting la puterea mami!

Cele mai vizitate 10 oraşe din Europa

Europa rămâne cel mai vizitat continent din lume, chiar dacă metropolele asiatice au devenit din ce în ce mai atractive în ultima perioadă.

Cele mai vizitate metropole europene din punct de vedere al numărului de turişti străini care s-au cazat cel puţin o noapte în oraşul respectiv sunt:

Londra

Capitala britanică şi cel mai mare oraş din Uniunea Europeană, Londra ocupă locul doi în clasamentul celor mai vizitate metropole din întreaga lume cu 15,9 milioane turişti internaţionali. Este un loc al simbolurilor faimoase în toate colţurile mapamondului şi reuşeşte să se menţină în fruntea clasamentului.

Cele mai vizitate 10 oraşe din Europa

Foto: gangwallpaper.com

Paris

Paris are unul dintre cele mai puternice branduri din lume din punct de vedere turistic. Considerat a fi „Capitala Romantismului” la nivel mondial, Paris are mai multe supranume, cel mai cunoscut fiind „Oraşul Luminilor” – iniţial aceasta a provenit de la importanţa sa în domeniul educaţional, pe parcursul Luminimului, însă ulterior denumirea a rămas datorită iluminării stradale. „Oraşul Luminilor” reuşeşte să atragă anual aproximativ 13,9 milioane turişti internaţionali.

Paris

Foto: gangwallpaper.com

Istanbul

Metropola ce se întinde pe două continente a reuşit, de-a lungul secolelor, să îşi menţină importanţa pe scena internaţională. Turiştii din întreaga lume vin aici atraşi de atmosfera încărcată de istorie şi de farmecul aparte al acestui oraş, fondat în urmă cu peste 2.700 ani. Oraşul atrage anual aproximativ 10,4 milioane turişti internaţionali.

Istanbul

Foto: wallpaperscraft.com

Barcelona

Cea mai cunoscută metropolă a Spaniei, Barcelona s-a bucurat de o dezvoltare spectaculoasă în ultimii 20 de ani. Frumuseţea oraşului şi implicarea autorităţilor au propulsat Barcelona între cele mai vizitate oraşe din lume, în special după Jocurile Olimpice din 1992. Oraşul atrage anual aproximativ 8,4 milioane turişti internaţionali.

Barcelona

Foto: hdwallpapers.cat

Milano

Considerat a fi cel mai elegant şi cel mai stilat oraş al Italiei, este în acelaşi timp extrem de important în sistemul economic mondial, fiind motorul financiar, comercial şi industrial al ţării. Al doilea mare oraş italian atrage 6,8 milioane turişti internaţionali datorită arhitecturii deosebite, însă şi datorită faptului că este recunoscut la nivel mondial ca fiind capitala modei şi a design-ului.

Milano

Foto: everydaysciences.com

Roma

Roma este oraşul cu cele mai multe obiective turistice din lume, aici putând fi admirate la tot pasul vestigii arheologice, opere de artă sau clădiri istorice. Denumită „Oraşul celor şapte Coline” sau „Oraşul Etern”, Roma îmbină cu succes facilităţile unei metropole moderne cu farmecul unui oraş din antichitate, oferind turiştilor o atmosferă unică. Oraşul atrage anual aproximativ 6,7 milioane turişti internaţionali.

Roma

Foto: forwallpaper.com

Amsterdam

Amsterdam este unul dintre primele cinci centre financiare ale Europei, astfel că este extrem de dezvoltat sectorul turismului în interes de afaceri – capitala olandeză este preferată de numeroase multinaţionale pentru organizarea diferitelor convenţii şi evenimente. Însă nu este de neglijat nici numărul vizitatorilor care este aproximativ de 6,3 milioane, veniţi în concediu, atraşi atât de obiectivele turistice, cât şi de viaţa de noapte.

Amsterdam

Foto: goodfon.su

Viena

Capitala Austriei este inclusă constant în clasamentul oraşelor cu cel mai ridicat nivel de trai din întreaga lume, fiind în acelaşi timp căminul principalelor sedii a numeroase organizaţii importante pe plan internaţional (ONU, OPEC etc.). Vizitatorii apreciază restaurantele de clasă mondială, precum şi numeroasele obiective turistice. Oraşul atrage anual aproximativ 5,4 milioane turişti internaţionali.

Viena

Foto: posoka.com

Madrid

Capitală şi cel mai mare oraş al Spaniei, acesta nu are o reputaţie la fel de faimoasă ca şi Barcelona, însă este una din marile atracţii turistice ale ţării. Numărul ridicat de vizitatori, aproximativ 4,7 milioane turişti, se datorează, în mare parte, faptului că Madrid este un important centru internaţional de convenţii şi întâlniri de afaceri. De asemenea, în capitala spaniolă se organizează anual numeroase evenimente culturale şi sportive.

Madrid

Foto: myvisaluxuryhotels.com

Praga

Capitala cehă încă mai deţine numeroase clădiri istorice, iar autorităţile s-au implicat în reconsolidarea a peste 600 de astfel de construcţii, investind sume importante în modernizarea şi renovarea oraşului. Praga se mândreşte cu numeroase zone incluse în patrimoniul cultural UNESCO, astfel că, în ultimii ani, numărul turiştilor a crescut semnificativ, ajungând la aproximativ 4,4 milioane turişti internaţionali.

Praga

Foto: en.wikipedia.org




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

− one = 5

LogoMAMI_2014_H

Mami, mami, hai cu noi!

Dacă îți place ce facem, dă-ne like cu drag!

×