Search
Marti 14 August 2018 10:24:02
  • :
  • :

Parenting la puterea mami!

Copiii expuşi la tutun sunt mai agresivi

Copiii expuşi la tutun sunt mai agresivi

Se pare că tabagismul pasic are un rol nefast asupra comportamentului celor mici. Copii expuşi la tabac înainte şi după naştere prezintă riscuri mai mari de tulburări de comportament faţă de cei care nu sunt expuşi acestui obicei nociv.

Multe tulburări apar pe planul emoţional (copilul este foarte temător) şi pe cel al conduitei (certăreţ, coleric). Legătura a fost stabilită atât înainte de naşterea copilului, cât şi după.

Se ştie deja că tabacul favorizează astmul la copii, dacă se fumează acasă. Vulnerabilitatea copiilor la fumatul pasiv este mai mare decât la adulţi, fiindcă plămânii lor sunt mai mici, iar sistemul imunitar este mai puţin dezvoltat. Respirând mai repede şi având mai puţine mijloace de apărare, ei inhalează o cantitate importantă de substanţe chimice nocive, raportate la talia lor.

Şi riscul morţii subite a bebeluşului este dublat dacă mama fumează. Iar acest risc creşte în funcţie de numărul de fumători din casă, de numărul de ţigarete fumate şi de timpul de expunere.

Dar riscurile există şi înainte de naşterea copilului. Astfel, riscul de avort spontan şi de naştere prematură cresc în urma tabagismului pasiv. De asemenea, copilul riscă şi o întârziere de creştere intrauterină sau o greutate mică la naştere.

 

Substanţe toxice

Cea mai mare parte a compuşilor toxici din fumul tutunului, substanţele iritante, cancerigene şi gaze toxice asfixiante (cum ar fi monoxidul de carbon) trec la făt, în timpul schimbului de sânge care se face prin intermediul placentei. Oxidul de carbon se fixează mai mult timp asupra hemoglobinei fetale decât asupra hemoglobinei adultului. Astfel fătul este mult timp asfixiat. E bine de ştiut că acest pericol există şi dacă mama e fumătoare pasivă. S-a găsit nicotină şi în lichidul amniotic al femeilor însărcinate, nefumătoare, dar expuse tutunului, cât şi în urina bebeluşilor în prima zi după naştere.

Se pare că 20-30% dintre femeile însărcinate sunt expuse tabagismului pasiv.

Expunerea copiilor la tutun în locul unde trăiesc este foarte răspândită: 27,6% în Africa, 34,3% în Asia de Sud, 50,6% în estul pacificului şi 77,8% în Europa.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

74 − = seventy three

LogoMAMI_2014_H

Mami, mami, hai cu noi!

Dacă îți place ce facem, dă-ne like cu drag!

×