Search
Sambata 18 August 2018 08:08:27
  • :
  • :

Parenting la puterea mami!

Cum îl transporţi pe bebe

Cum îl transporţi pe bebe

Când este foarte mic bebe trebuie transportat în condiţii cât mai sigure. Pentru a-l avea mai aproape, multe mame (şi taţi) preferă să îl poarte cu ei folosind o eşarfă sau un sistem tip port-bebe. Cum adaptezi această modalitate de transport?

Metoda oferă multe beneficii. Pentru bebe, a fi dus lipit de mama sau tata este confortabil şi sigur. Satisface nevoia de contact, de căldură şi ataşament şi întăreşte legătura afectivă cu părinţii.

Pentru cei care îl poartă pe bebe avantajele sunt nenumărate, începând cu latura practică. Această modalitate îţi permite să te ocupi de bebe având mâinile libere. Confortul nu este nici el de neglijat, mai ales în oraş, unde te strecori mai greu în aglomeraţia din transportul în comun. Un confort care aduce linişte, ca să nu mai vorbim de plăcerea de a-ţi simi copilul lipit de tine. Dar, nu e suficient să fi convinsă de binefacerile metodei pentru a te decide să o încerci. Mulţi părinţi sunt derutaţi când vine vorba să aleagă aceast mod de a-şi transporta copilul şi nu ştiu de unde să înceapă.

Ce alegi: eşarfă sau port-bebe?

Există o multitudine de accesorii pentru bebe. Înainte de a alege trebuie să îţi pui câteva întrebări esenţiale. Prima condiţie pentru a-l duce pe bebe în acest mod este să vrei. În nici un caz nu o faci fiind forţată. Iată câteva criterii:

  • respectarea fiziologiei lui bebe şi a celui care îl poartă. Indiferent de sistemul ales, acesta trebuie să respecte morfologia copilului şi să-i permită să stea în poziţia fiziologică corespunzătoare vârstei sale.
  • alegerea celui care îl poartă. Cine îl va transporta pe bebe? Dacă îl duci când tu, când bărbatul tău, trebuie să adaptezi modalitatea pentru fiecare, astfel încât să fie asigurat confortul. Poate tu vrei un confort mai mare, iar pentru tată nu e aşa de important, ci acesta preferă latura practică şi simplă.
  • alte detalii. E importantă şi vârsta celui mic, timpul cât îl vei duce şi locul. În funcţie de aceste răspunsuri poţi opta pentru anumite modele şi elimina altele. De exemplu, criteriile care respectă fiziologia contează mai mult dacă bebe va fi transportat astfel peste 30 de minute. O poziţie mai puţin confortabilă nu va avea aceleaşi repercursiuni dacă bebe va fi dus doar 10 – 15 minute.

Gesturi pentru siguranţă

Până la urmă nu contează ce metodă alegi, ci modul în care îl duci pe bebe. Cum alegi cea mai potrivită metodă?

  • Trebuie să ţii cont de faptul că bebe are nevoie să respire fără efort. Deci, căile respiratorii trebuie să fie degajate. La cei foarte mici, ai căror muşchi încă imaturi, trebuie să te uiţi mereu şi să verifici starea lor. De aceea ai nevoie de un sistem în care să îi vezi faţa complet şi continuu.
  • Verifică poziţia lui bebe. Respectarea fiziologiei este cea mai importantă. Oasele lui bebe, cartilajele şi muşchii sunt imature încă. De aceea bebe trebuie să stea în poziţia şezând, cu picioarele de-o parte şi de alta a şoldurilor. Astfel va avea spatele rotunjit, protejând vertebrele şi având capul pe axul normal. Evită port-bebeurile care lasă picioarele atârnând, spatele drept şi tasat. Cel mic trebuie să îşi poată duce mânuţele la gură.



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

ninety five − = eighty five

LogoMAMI_2014_H

Mami, mami, hai cu noi!

Dacă îți place ce facem, dă-ne like cu drag!

×