Search
Luni 20 Noiembrie 2017 03:53:31
  • :
  • :

Parenting la puterea mami!

De ce NU ne mai educăm copiii în stil “comunist”?

De ce NU ne mai educăm copiii în stil "comunist"?

foto” www.telegraph.co.uk

Am avut zilele această o discuţie cu una dintre cititoare, mamă şi ea, care era extrem de contrariată de articolul: http://mamistietot.ro/de-ce-este-bine-sa-avem-un-copil-incapatanat/, spunând că o intrigă foarte mult astfel de articole întrucât ea nu este de acord că cei mici să fie lăsaţi să facă ce vor. Mai mult, argumenta că pe vremuri părinţii ştiau să ne înveţe “adevăratele valori”, ştiau să ne educe şi era cumva binevenită o palmă sau trasul de urechi.

Pe mine încă nu contenesc să mă uimească aceste mame, care trăiesc în zilele noastre, văd în ce stadiu de degradare se află această naţie de oameni, care ieri, au fost acei copiii crescuţi cu obedienţă, umilinţă, pedepse verbale şi fiziceşi cu toate acestea încă mai susţin acest stil “comunist” de educaţie a propriilor copii.

Sincer, cine a vizitat în viaţa asta cel puţin două ţări civilizate, va înţelege! Va înţelege că noi, aceşti adulţi care am fost crescuţi în acel regim comunist, în care tovarăşa ne scotea la tablă şi ne dădea cu rigla la palmă dacă nu ştiam bine lecţia (nu conta că poate avusesem o problemă), sau nu citeam cursiv (ce importanţă avea faptul că poate eram mai emotivi decât aţii), în care tatăl îşi trăgea fiul de perciuni dacă nu scria frumos la caligrafie (ce conta că avea alte talente…) sau în care şi mai rău, îl bătea cu frutunul de la maşina de spălat dacă îl găsea cu ţigara în gură (în loc să comunice cu el şi să îi explice de ce nu este bine), suntem în cele mai multe cazuri, adulţi măcinaţi pe dinăuntru de frustrări, temeri şi nemulţumiri personale. Sau şi mai rău, suntem acei adulţi egoişti, care sunt interesaţi numai de propriul bine, care sunt în stare să dea în cap oricui pentru a obţine ceea ce doresc, de la un portofel, la o poziţie înaltă, care claxonează ca disperaţii în trafic, deşi se află într-o coloană care stă pe loc, care primesc şpăgi, sau cel puţin dau…pentru că aşa este normal, aşa merg lucrurile în concepţia lor. Probabil că la aceste valori s-a referit acea mămică atât de contrariată….

Stăteam de vorbă acum ceva timp cu părinţii mei, şi am costatat cu mare drag că deşi nu se mai află la prima tinereţe, au înţeles foarte bine greşelile pe care le-au făcut de-alungul timpului. Au înţeles de ce noi am ales să ne creştem diferit copiii. Au înţeles că metodele lor şi presiunile lor nu au avut neapărat cele mai bune rezultate. Chiar dacă da, am ajuns adulţi realizaţi din punct de vedere profesional, cu o familie frumoasă, cu un copil sănătos. Dar au înţeles că poate presiunea prea mare pe care au pus-o asupra noastră de avea aceste cariere frumoase, nu ne-au îndrumat neapărat către acele cariere pe care ni le-am fi dorit. Că poate nu ne doream defapt niciun fel de cariere. Ci poate că am fi vrut să ne trăim viaţa altfel…mult mai liber. Au înţeles că încercând să ne stimuleze  să fim mai bune comparându-ne între noi, nu au făcut decât să creeze o competiţie între noi a cărei cruce o purtăm şi astăzi poate. Au înţeles că încercând să ne motiveze să facem lucrurile şi mai bine, nu au făcut decât să ne inducă lipsa de încredere în propriile forţe….şi de aici a apărut timiditatea în anii copilăriei, pe care greu am reuşit să o depăşim abia la maturitate. Au înţeles că presiunile prea mari puse pe umerii unui copil, nu îl fac mai ascultător, ci mai nefericit. Au înţeles că obedienţa nu lasă un spirit liber să se dezvolte aşa cum ar trebui.

Eu mă număr printre acei norocoşi care am avut părinţi buni, echilibraţi, educaţi. Care ne-au oferit tot ce au avut mai bun, care ne-au oferit o copilărie fără să resimţim multe lipsuri, care însă au făcut şi ei greşelile lor. Pentru că aşa au considerat că este bine. Pentru că nu au avut alte informaţii. Dar pe ale căror greşeli încercăm să nu el mai repetăm şi noi la rândul nostru.

Am însă în jurul meu, multe exemple de persoane care au trăit adevărate drame în copilărie. Şi pe care acesria le resimt foarte mult la maturitate. Şi în cele mai multe cazuri, nu reuşesc nicium să le depăşească.

Acele trageri de urechi de care această mamă pomenea şi mai ales acele palme pe care tot ea le aprecia, nu fac dragă mama decât să ştirbească persoanlitatea copilului. Nu fac decât să îl facă nefericit şi rătăcit. Iar la maturitate acel copil va avea multe probleme pe care nu va şti să şi le rezolve, pentru că îi va fi foarte greu să şi le recunoască şi şi le accepte.

Asta este oare ceea ce îţi doreşti tu pentru copilul tău?

Mă surprinde că adulţi trecuţi de prima tinereţe pot înţelege lucrurile acestea şi mai ales pot acceptă că au făcut anumite greşeli. Dar că mame tinere care consideră că acea “educare” în stil comunist este o soluţie, asta chiar nu pot înţelege. Şi mai ales că nu suntem tocmai o generaţie etalon.

Oare încă mai credem că a creşte copii educaţi şi respectuoşi înseamnă că dau “bună ziua” de la 4 ani? Sau că spun “mulţumesc” şi “scuze” foarte uşor….dar pe de altă parte se bat cu copiii la şcoală că să obţină ceea ce vor, sau că merg cu “atenţii” la “doamna” ca să primescă şi ei note mai mari? Dacă da…avem toate şansele să creştem încă o generaţie ca cea de acum.

Sincer, chiar asta ne dorim pentru copii noştri?




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

− two = 2

LogoMAMI_2014_H

Mami, mami, hai cu noi!

Dacă îți place ce facem, dă-ne like cu drag!

×