Search
Luni 20 Noiembrie 2017 04:00:12
  • :
  • :

Parenting la puterea mami!

Într-o ţară în care tinerii mor mergând la un spectacol, este copilul meu în siguranţă în şcoli şi grădiniţe?

Parent Taking Child To Pre School

Cred că pe toţi românii, şi mai cu seamă pe noi părinţii, cei care peste numai câţiva ani vom avea copii care vor ieşi la distracţie cu prietenii, ne-a marcat profund ceea ce s-a întâmplat vineri noaptea în clubul bucureştean Colectiv.

Da, toată lumea vorbeşte numai de asta…pentru că pe toţi ne-a tulburat. Nu putem să nu ne gândim la suferinţa prin care trec acei părinţi, puţin mai în vârstă decât noi, care vineri seara au furat un ultim sărut de la copilul lor…sau măcar un ultim zâmbet. Sau pentru acei părinţi care şi-au auzit pentru ultima dată copilul la telefon. Sau pentru aceia care vineri seară nu au mai apucat să facă nimic din toate acestea, dar sâmbătă dimineaţă au trebuit să se ducă să îi identifice la morgă. Nu ai cum să nu te gândeşti la asta, când eşti părinte. Sau când eşti OM!

Nu intenţionez să fac vreo anchetă, nu intenţionez să dau cu roşii în cineva deşi aş face-o cu mare drag. Ba chiar i-aş călca în picioare pe cei care în mod normal ar fi avut responsabilitatea de a asigura un mediu adecvat şi sigur desfăşurării unei activităţi de acel gen, unde acei tineri veniseră să se destindă după o săptămână grea…şi nu să sfârşească în infern.

Nici nu îi voi ridică în slăvi pe medicii români, care au dat dovadă de multă umanitate, deşi marea noastră majoritate credeam că şi-au anihilat această calitate atunci când au depus jurămânul lui Hippocrate. Mi-ar plăcea însă ca ei să facă acest lucru nu numai în situaţii catastrofale de acest gen, ci pentru orice caz, nemediatizat, care le ajunge pe mâna. Toate cazurile pentru ei ar trebui să aibă aceeaşi amploare, indiferent că apar la tv, indiferent că sunt accidente în masă, mai grave ori mai puţin grave. Pentru cel care suferă sau pentru familia lui, amploarea este aceeaşi indiferent de situaţie. Pentru cei a căror viaţă atârnă în mână lor dibace, însemnătatea este aceeaşi. Şi mi-aş dori să nu mai uite acest lucru niciodată şi sentimentul acesta uman care i-a învăluit sa il menţină veşnic în sufletele lor, mult încercate…suntem convinşi de asta.

Nu voi vorbi nici măcar despre solidaritatea de care toţi românii au dat dovadă, şi sper din tot sufletul că fiecare dintre noi a încercat să facă un gest frumos pentru acei tineri nevinovaţi, dacă nu donând sânge sau o sumă modică în conturile deschise în acest sens, măcar a depus o lumânare sau a avut un gând bun pentru cei aflaţi în suferinţă sau pentru cei care au încheiat deja socotelile cu viaţă, într-un mod atât de tragic.

Eu voi vorbi despre ceea ce a ajuns să mă macine pe mine, pe mama din mine, după ce am depăşit şocul prin care trece încă o ţară întreagă. Pentru că da, înainte de orice, şi acum cu atât mai mult, mă gândesc la copilul meu. La copilul meu încă mic, încă aflat în siguranţă faţă de expunerea extraordinară pe care o va presupune o seară petrecută cu prietenii în centrul vechi al Bucureştiului, unde marea majoritate a cluburilor (se estimează deja o cifră de 90%) se află exact în aceeaşi situaţie ca şi acest club. În centrul vechi unde nouă ne place să mergem frecvent şi cu cel mic. Din fericire o facem numai când este cald, pentru a sta la o terasă, a mânca o îngheţată, ori a ieşi cu prietenii la o pizza.

Mă gândesc însă acum, în etapa pe care o traversăm noi, la siguranţa lui în locurile unde merge zi de zi. Noi părinţii le încredinţăm altora sarcina de a avea grijă de copiii nostri, încă  de mici…că asta este societate…nu mai putem să avem noi grijă de ei 24 de ore pe zi. Prin urmare îi ducem la creşe, grădiniţe, şcoli….şi avem credinţa că acolo vor fi ingrjiti şi în siguranţă, aproape la fel de bine ca atunci când sunt lângă noi.

Dar oare chiar este aşa?

Grădiniţele de stat funcţionează de regulă în clădiri vechi, unele mai amenajate, alte mai puţin, dar oricum ar fi, acestea nu au sisteme de stingere a incendiilor cum există în clădirile noi ce se fac după normele europene. Acestea dacă sunt prevăzute cu hidranţi, sunt un caz fericit. Dar marea lor majoritate, nici extinctoare nu au suficiente în dotare, sau uneori poate chiar aflate în afară garanţiei.

Cât despre grădiniţele particulare…acestea funcţionează în general în vile, construite iniţial pentru locuit, iar avizele şi autorizaiile de securitate la incendiu au fost eliberate pentru această destinţie. Când i s-a schimbat destinaţia, scenariul de securitate la incendiu şi sistemul de stingere au rămas aceleaşi. Cel mult s-au adaugat 2-3 stingătoare. Dar cam atât. Eu până acum nu am văzut încă acea grădiniţă care să fie dotată măcar cu sisteme de detecţie a fumului. Hidranţi sau sisteme de stingere a incendiilor cu sprinklere…deja sunt filme.

Dar pe lângă faptul că nu sunt dotate corespunzător, întrebarea este, cine ştie cu adevărat ce trebuie să facă într-o situaţie de urgenţă? Cine ştie să folosească un extinctor? Vreuna dintre educatoare a ţinut vreodată în mâna aşa ceva? Şi-a pus cineva problema cum vor reacţiona acestea în cazul unei situaţii de urgenţă? A instruit cineva vreodată aceste doamne drăguţe şi firave cum să reacţioneze în cadrul unui cutremur sau a unui incendiu? Câte dintre ele ştiu să acorde primul ajutor în astfel de situaţii? Există cineva în afară de acea asistentă (una la număr în marea majoritate a grădiniţelor) care să ştie să acorde primul ajutor?

Ştim cu toţii cum se obţin avizele PSI şi mai mult, cum îşi face treaba acel angajat, cadru tehnic PSI, care are rolul de a întocmi planul şi scenariul de siguranţă şi de securitate la  incendiu. El trebuie să facă un instructaj şi nişte simulări periodice în acest sens. Câţi dintre voi au făcut sau au asistat vreodată la aşa ceva? Ca angajaţi, aţi semnat alături de fişele de protecţie a muncii (SSM) şi fişele de instructaj privind prevenirea şi stingerea incendiilor (PSI). Dar în afară de a le semna, s-a mai întâmplat ceva?

Păi şi atunci? Cine are grijă de copiii noştri în caz de vreun eveniment neplăcut în şcoală sau grădiniţă?

Nu aş vrea prin asta să aduc panică între părinţi…Dar cred că ar trebui să tragem un semnal de alarmă în acest sens. Copiii noştri stau departe de noi minim 8 ore pe zi. Ştim pe mâna cui îi lăsăm? Ştim cât de competenţi şi instruiţi sunt aceştia? Ştim dacă sunt respectate normele legale de siguranţă şi securitate în spaţiile în care ei petrec atâta timp?

Eu zic că suntem perfect îndreptăţiţi să ne mobilizăm în masă şi să ridicăm această problemă către cei care sunt responsabili de asigurarea unui mediu de încredere şi siguranţă maximă pentru copiii noştri.

Iar dacă unii vor refuza să răspundă la astfel de întrebări incomode, probabil că situaţia lor este uşor “incomodă” şi atunci ar fi bine să îi solicităm pe cei în măsură să decidă acest lucru.

Nu putem sta cu mâinile în sân şi să sperăm că totul va fi bine sau să aşteptăm să facă autorităţile de bună voie ceva în acest sens! Nu putem, pentru că este vorba de copiii noştri!




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

nineteen − = nine

LogoMAMI_2014_H

Mami, mami, hai cu noi!

Dacă îți place ce facem, dă-ne like cu drag!

×