Search
Luni 21 August 2017 00:57:32
  • :
  • :

Parenting la puterea mami!

Magia relaţiei dintre tată şi fiu

Magia relaţiei dintre tată şi fiu

foto: thieunien.vn

Nouă mamelor de băieţi, ne face o reală plăcere să ne vedem băieţelul alături de tatăl său. Chiar zilele trecute rămânând puţin în spatele lor, m-am surprins uitându-mă îndelung, zâmbind agale privindu-i pe amândoi cum mergeau de mână: tati şi mini-tati. Erau superbi. Aceeaşi alură, acelaşi mers, aceeaşi mimică. Chiar de toată lumea spune că îmi seamănă mai mult mie…ei bine eu, îl văd defapt în fiul meu, pe iubitul meu în miniatură…Într-o variantă chiar îmbunătăţită evident, că doar nu de aceea ne străduim atâta să creştem un copil mai bun, mai echilibrat şi mai stăpân pe sine decât am fost noi vreodată :)

Îmi este atât de drag când îi văd construind diverse nave spaţiale din Lego, sau chiar când mă înlocuieşte tati şi îi citeşte el povestea de seară. Este ceva magic între ei….Îmi place să îi privesc când fac băiţa de seară, chiar dacă uneori ritmul lor gen “slow motion” mă scoate din minţi. Şi greu mă mai abţin să nu “îi iau pe sus” ca să meargă mai repede la culcare. Dar distracţia lor în acele momente nu se compară cu nimic…glumele lor poate uneori aceleaşi, râsul cristalin şi sincer al copilului meu…mă fac să mă abţin…de cele mai multe ori.

Cel mai greu îmi vine însă să mă abţin când joacă diverse jocuri…care mie mi se par la limita siguranţei: se iau la trântă, se aleargă, se gâdilă…Şi totuşi acestea fac parte din conectarea lor, de masculi. Este drept, adesea jocurile lor se termină cu o mică ceartă. În mod categoric jocurile lor se termină mai des cu un mic conflict decât jocurile noastre. Dar este şi normal, pentru că noi adesea pictăm, modelăm, reciclăm cartoane şi tuburi de la hârtia igienică. Avem altfel de jocuri…şi altfel de abordări. Aşa sunt mamele…mai protective, mai atente la anumite detalii şi aspecte ale dezvoltării lor, dar mai ales ale siguranţei. Mie îmi este greu să ies cu el la parc chiar şi cu trotineta. O fac, pentru că ştiu că trebuie să îl încurajez să nu aibă temeri inutile şi să se încreadă în propriile lui forţe şi abilităţi. Asta nu înseamnă însă că nu stau cu inima cât un purice până în momentul în care pliez trotineta şi o pun la loc în portbagajul maşinii. :) Este clar că un tată nu va face asta. Sau cel puţin va a avea o altă stare de spirit.

Cred că orice mămică are tendinţa de a interveni în hârjonelile celor doi. Şi mai ales are tendinţa de a-l mustra pe tată atunci când este poate prea aspru cu cel mic. Ştiu sigur că mie mi se întâmplă adesea, iar mai mult decât atât am tendinţa de a sta mereu cu braţele întinse, chiar înainte de a simţi mirosul unei răfuieli între cei doi. Este clar însă că nu este bine să fac asta…şi mă străduiesc din răsputeri să nu mai fac acest lucru. În primul rând pentru a nu crea un dezechilibrul între noi doi,ca părinţi, cele două modele ale copilului şi a-i produce confuzie acestuia. Nu doar aspectul confuziei este însă foarte important, dar aceasta poate degenera într-o atitudine speculativă ulterioară a celui mic, sau şi mai rău poate fi resimţită ca o lipsă de suport şi sprijin între părinţi.

Aşadar, da, îmi vine să îl iau la trei păzeşte pe al meu soţ când îşi pierde cumpătul aparent fără motiv. Sau da, îmi vine să sar în sus când îi văd la joacă luaindu-se la trânte, sau jucând fotbal prea agresiv. Nu mai zic că am tendinţa să mă aprind şi atunci când nu îl alimentează corespunzător, după cum îmi doresc eu. Însă încerc să mă calmez şi să îmi amintesc că şi el este părinte, că bărbaţii acordă mai puţină importantă unor lucruri aparent “vitale” pentru noi, dar totodată au uneori darul de a impune limite mai uşor decât noi mamele care de multe ori suntem adevărate cloşti. Şi îmi amintesc că orice ar fi, şi el vrea tot ce este mai bun pentru fiul sau, că siguranţa acestuia este mai presus de orice şi pentru el şi că este la fel de cerebral ca mine atunci când vine vorba de sănătatea lui. Este doar o cu totul altă abordare a problemelor, o cu totul altă perspectivă, o cu totul altă relaţie decât cea dintre o mamă şi fiul sau.

Băieţii mei sunt defapt eroii mei, aşa cum eu sunt prinţesa lor, aşa cum îmi spune mereu puiul meu :).

Prin urmare, este indicat să las garda jos atunci când ei se antrenează pentru aceste roluri atât importante şi bine definite, nu?




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

+ forty four = fifty

LogoMAMI_2014_H

Mami, mami, hai cu noi!

Dacă îți place ce facem, dă-ne like cu drag!

×