13 trucuri pentru relaxarea ochilor tăi

13 trucuri pentru relaxarea ochilor tăi
Foto: gallerily.com

Dintre toate organele de simţ, ochii sunt utilizaţi cel mai mult pe parcursul zilei. O mare parte din zi o petrecem în faţa calculatorului sau a telefonului mobil, iar seara ne relaxăm în faţa ecranului televizorului. Toate aceste obiceiuri, ce au ajuns să facă parte din rutina zilnică, duc în timp la apariţia tulburărilor de vedere. Află 13 trucuri pentru sănătatea ochilor tăi.

  1. Freacă-ţi rapid palmele una de alta până când se încălzesc apoi pune podul palmei peste ochii închişi; menţine-le acolo timp de câteva secunde fără a provoca o presiune, şi nu lăsa să pătrundă lumina.
  2. Timp de câteva secunde concentrează-te asupra unui obiect care se află la distanţă (în jur de un metru şi jumătate), apoi focusează-ţi privirea asupra unui obiect care se află aproape de tine. Poţi încerca acest exerciţiu ori de câte ori ai puţin timp la dispoziţie.
  3. Mişcă ochii rapid, o mişcare pe secundă, privind cât mai sus şi cât mai jos fără să mişti capul. Fă 50 de astfel de mişcări şi relaxează un minut prin închiderea ochilor. Acest exerciţiu îţi permite să utilizezi anumiţi muşchi ai globului ocular şi să creşti funcţionarea unor nervi cranieni care inervează aceşti muşchi.
  4. Încearcă să clipeşti des, este cel mai simplu şi cel mai eficient mod de a preveni oboseala oculară, dar şi de a păstra vederea ageră. Studiile în domeniu au arătat că persoanele care folosesc în mod constant calculatorul au tendinţa de a clipi mai puţin, ceea ce duce la apariţia oboselii oculare, dar şi a altor probleme de vedere. Pentru a preveni toate aceste neplăceri, specialiştii recomandă ca persoanele, în special cele care folosesc calculatorul, să clipească o dată la 3-4 secunde. Clipitul îţi umezeşte ochii şi relaxează muşchii.
  5. Înmoaie un prosop sau o bucată de material textil în apă rece şi pune peste ochi timp de cinci minute pentru a mai atenua oboseala.
  6. Trebuie să iei o pauză de 5-10 secunde la fiecare oră, dacă lucrezi timp de 7-8 ore pe zi la calculator, şi să focusezi privirea în altă parte decât ecranul calculatorului. Această tehnică ajută la prevenirea oboselii oculare, dar ajută şi la îmbunătăţirea focalizării obiectelor îndepărtate.
  7. Uită-te la un obiect din depărtare – un tablou de pe perete sau o privelişte pe geam – pentru cel puţin 30 de secunde. Permiţând ochilor să focalizeze pe altceva, le oferi odihnă.
  8. Mişcă globii oculari spre stânga şi spre dreapta cu mişcări cât mai ample. Fă 50 de mişcări şi relaxează prin închiderea ochilor timp de un minut.
  9. Stai comod şi imaginează-ţi cifra opt de dimensiuni mari la câţiva metri distanţă de tine. Cu ajutorul privirii deseneză conturul cifrei de 3-4 ori. Treptat, încearcă să apropii cu privirea şi mai mult cifra de tine. Exerciţiul creşte flexibilitatea oculară dar nu este indicat pentru momentele în care resimţi senzaţia de oboseală oculară.
  10. Răceşte-ţi ochii cu felii de castravete. Lasă să acţioneze timp de două sau trei minute iar apoi, dacă nu îţi simţi ochii mai odihniţi, le poţi înlocui cu alte felii mai reci.
  11. Dacă ai de făcut o muncă de lungă durată care te obligă să focalizezi intens, închide frecvent ochii. Chiar dacă îţi închizi pleoapele doar pentru câteva secunde, vei avea parte de relaxare imediată.
  12. Roteşte ochii de 10 ori spre dreapta şi tot de 10 ori spre stânga (nu mai mult, că poţi ameţi). Apoi relaxează prin închiderea ochilor timp de un minut.
  13. Pentru a creşte fluxul de sânge în zona ochilor şi pentru îmbunătăţirea vederii, mişcă din cap sus și jos, ca și cum ai aproba pe cineva.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *