14 reguli pentru învingerea stresului


Atacă pe nevăzute, transformându-se dintr-un aliat, care ne ajută să îndeplinim responsabilităţile ori să ne protejăm viaţă, într-un adversar de temut.
Nu este o noutate faptul că stresul poate avea un impact major asupra organismului, de cele mai multe ori în sens negativ- creşte riscul de boli cardiace, contribuie la acumularea kilogramelor şi poate determina apariţia insomniei şi a depresiei.
Iată câteva reguli simple pentru învingerea stresului
1. Calmaţi-vă. Ca să vă simţiţi mai bine şi să slăbiţi în acelaşi timp trebuie să reduceţi factorii de stres, să vă destindeţi şi să vă regăsiţi echilibrul interior chiar în mijlocul „haosului cotidian”.
2. Destăinuiţi-vă. Sprijinul familiei şi al prietenilor este esenţial. Vorbiţi cu partenerul de viaţă, dezvăluiţi-i stările prin care treceţi, eventual cereţi-i ajutorul în gospodărie. În felul acesta vă veţi elibera de mare parte din tensiunile nervoase.
3. Abordaţi subiecte plăcute. Vă puteţi întâlni cu prietenii atunci când aveţi puţin timp liber, ocazie cu care să dezbateţi subiecte care vă fac plăcere (filme sau muzică, spre exemplu). Nu discutaţi sub nici o formă despre greutăţile de la serviciu sau neajunsuri şi lipsuri materiale.
4. Regăsiţi-vă buna dispoziţie. Nu vă feriţi să râdeţi. Prin râs, în organism se eliberează substanţe ce reduc tensiunile şi cresc senzaţia de bine.
5. Evitaţi viciile ce pot provoca dependenţă. Alcoolul, tutunul şi cofeina sunt principalii inamici. Renunţaţi la ele, nu fac decât să accentueze tensiunea nervoasă, chiar dacă pe moment dau senzaţia de liniştire. Aceasta nu este decât iluzorie, amânând problemele pentru mai târziu. Trebuie să faceţi faţă dificultăţilor şi să găsiţi o soluţie pe termen lung.
6. Trăiţi în acord cu propriile dorinţe. Acceptaţi unele compromisuri şi schimbări în viaţa dvs. Vă vor face existenţa mult mai uşoară.
7. Odihniţi-vă. Un somn bun este fundamental pentru ca organismul şi psihicul să se destindă, să recupereze şi să se vindece. Dacă grijile nu vă lasă să adormiţi, faceţi o baie înainte de culcare, beţi un pahar cu lapte cald, eventual îndulcit cu miere, ascultaţi muzică lentă sau faceţi dragoste.
8. Încercaţi să vă destindeţi. Testaţi diverse metode de relaxare. Închideţi ochii, repetaţi în minte un cuvânt sau o frază optimistă odată cu fiecare respiraţie profundă (încercaţi să inspiraţi 4 secunde şi să expiraţi 6 secunde).
9. Faceţi yoga şi gimnastică.Tehnicile yoga sau orice alt exerciţiu uşor vă vor ajuta să reduceţi stresul.
10. Încercaţi plante medicinale. Muşeţelul, valeriana, sunătoarea, teiul sub formă de capsule sau infuzii, ajută la micşorarea tensiunilor nervoase, fără a avea efecte secundare ca medicamentele calmante.
11. Fixaţi limite acceptabile. Spuneţi-vă că, în faţă oricărei situaţii, puteţi face o alegere. Trebuie să conştientizaţi exact ceea ce va doriţi la momentul respectiv, ce anume aveţi nevoie.
12. Acceptaţi criticile. Chiar dacă persoane din cercul dvs. de prieteni sau din familie obişnuiesc să spună lucrurilor pe nume, să fie de multe ori prea direcţi, nu trebuie să-i judecaţi. S-ar putea să vă prindă bine francheţea lor. Dacă exagerează nu le răspundeţi cu aceiaşi monedă.
13. Lăsaţi-vă pradă imaginaţiei. „Vizualizarea” ajută la combaterea durerii, a bolilor şi elimină stresul. Imaginaţi-vă că sunteţi într-un loc dominat de armonie, linişte şi calm, unde grijile nu au ce caută.
14. Ţineţi un jurnal. Aşternerea gândurilor pe hârtie vă va da impresia că ţineţi sub control situaţia. De asemenea vă va ajuta să identificaţi problemele care vă afectează şi deci să le evitaţi ori să le abordaţi într-o manieră mai cumpătată.