6 motive total greşite pentru a alege să devii părinte
Mother with daughter (6-11 months) in living room
Un copil schimbă radical viaţa unei persoane sau a unui cuplu. Pentru marea majoritate a părinţilor, devine cea mai mare realizare, pentru unii însă nu. Sentimentele părinţilor faţă de această nouă viaţă „vinovată” de schimbările majore din viaţă lor sunt însă definitorii pentru modul în care micuţul va creşte, dar şi pentru fericirea acestuia în viaţa de adult.
Autoarea de cărţi psihologice şi jurnalista americană Peg Streep, citată de adevărul.ro afirmă: „Motivele pentru care fac oamenii copii sunt complicate. Chiar dacă în secolul nostru există metode de contracepţie pentru toată lumea, oamenii ajung să aducă pe lume copii doar pentru că le-a fost greu să evite acest lucru”.
Jurnalista a intervievat de-alungul unui deceniu, mai multe femei adulte, crescute de părinţi neglijenţi şi absenţi, iar întrebarea care le macină cel mai tare pe aceste fiice neîmplinite este aceeaşi:„De ce m-a avut?”.
Bineînţeles că de cele mai multe ori această întrebare este retorică. Însă durerea cauzată de lipsa unui răspuns din partea părintelui le macină pe acestea, în cele mai multe cazuri, până la sfârşitul vieţii.
Există nenumărate motive bune pentru a aduce pe lume un copil. Dar conform lui Peg Streep, există şi motive total nepotrivite pentru a deveni părinte.
Iată care sunt câteva din raţiunile profund greşite, aşa cum a concluzionat jurnalista după analizarea a zeci de interviuri cu părinţi şi copii deopotrivă:
1. Să ai pe cineva care să te iubească necondiţionat. Adesea femeile care rămân însărcinate la vârste fragede îşi motivează decizia de a avea un copil prin dorinţa de a-şi vindeca propriile răni provocate fie de absenţa părinţilor sau lipsa acestora de afecţiune a părinţilor, fie de suferinţă cauzată de dezamăgirile din viaţa să amoroasă.
“Din femeile pe care le-am intervievat, una mi-a mărturisit că decizia de a avea un copil fără un tată implicat, micuţul fiind conceput în timpul unei aventuri de o noapte, a fost cel mai egoist lucru pe care l-a făcut vreodată. Mi-a mai spus, de asemenea, că niciodată copiii nu ar trebui să aibă copii, recunoscând că nu avea nici stabilitatea emoţională, nici maturitatea pe care ar trebui să o aibă o femeie care alege să devină mamă”, a consemnat Peg Streep.
Cea mai cruntă problemă este însă faptul că povara de a „furniza” iubire se concentrează asupra copilului, care devine pur şi simplu o trusa de prim ajutor pentru părintele neîmplinit emoţional.
2. Pentru că cineva te presează să devii părinte. Fie că este vorba despre un părinte, fie de partenerul de viaţă ori vecina care spune că “eşti la vârstă la care trebuie să ai un copil”, niciun adult nu ar trebui să se lase influenţat atunci când este vorba despre o decizie atât de importantă, aceea de aduce pe lume o viaţă.
Decizia de a avea un copil trebuie să aparţină celui implcat direct, acesta fiind un angajament ce trebuie să îl ia fiecare mănat doar de dorinţa personală.
Un părinte “normal” va pune pe primul loc întotdeauna nevoile copilului şi va fi tot timpul disponibil pentru acel cineva care depinde în permanenţă de el. Solicitările pe care maternitatea şi paternitatea le presupun, sunt extrem de intense, prin urmare acesta schimbare trebuie să vină din propria iniţiativa a fiecăruia. De cele mai multe ori, acei copii ai căror părinţi susţin că le oferă acestora toate facilităţile materiale şi că le îndeplinesc toate dorinţele, sunt defapt copii neglijaţi emoţional.
3. Presiunea socială sau pentru a fi „în rândul lumii”. Nu toate femeile îşi doresc cu adevărat să devină mame, însă faptul că vor fi privite într-un mod negativ, judecate sau chiar stigmatizate dacă decid să nu aibă copii, le sperie foarte tare.
Înainte însă de a lua decizia de a devein mame, acestea ar trebui să fii sincere cu ele însele în ceea ce priveşte normele culturale considerate normale. Acestea nu sunt motive suficient de puternice pentru a deveni părinte.
Una dintre femeile intervievate, care a decis, împreună cu soţul său, să nu aibă copii, a declarat: “Suntem patru fete la părinţi, iar eu sunt singură dintre surori care nu are copii. Acest lucru m-a diferenţiat de ele şi nu într-un mod pozitiv, având în vedere că pot să am copii. Părinţii şi surorile mele au văzut decizia mea drept o dovadă că sunt extrem de egoistă şi preocupată de mine însămi. Când părinţii mei au murit, mi-au lăsat o moştenire mult mai mică decât surorilor mele, iar în testament chiar au pomenit faptul că nu am nevoie de prea mult, pentru că sunt doar eu, singură, fără copii.”
4. Pentru a da vieţii tale un sens. Este întru totul adevărat că maternitate sau paternitatea ne oferă un scop în viaţă, însă nu acesta ar trebui să fie motivul pentru a face copii.
„Doar tu, că persoană, poţi hotărî ce anume dă vieţii tale menire şi sens, iar acest lucru nu se poate îndeplini doar prin viaţa unei alte fiinţe umane, nici măcar prin cea pe care tu însuţi o aduci pe lume. Dacă vei aduce pe lume un copil doar din acest motiv, cel mai probabil vei sfârşi prin a-i ignoră limitele emoţionale, nu îi vei da spaţiu să devină cine ar trebui şi cine şi-ar dori să fie”, spune Peg Streep.
5. Vrei ca cineva să îţi ducă numele mai departe. Protejarea numelui, a bunurilor materiale şi nevoia de a lasă ceva în urmă au fost, de-a lungul istoriei, raţiuni valide pentru mulţi oameni, de a deveni părinţi.
Ca şi cei care ajung să aducă pe lume copii doar pentru a da propriei vieţi un sens, în situatile în care dorinţa de a devein părinte are la baza numai motivaţia de moştenire a numelui, sau alte asemenea motive, copiii tind să fie presaţi să procedeze întotdeuna corect, doar pentru a-şi mulţumi părinţii. Şi în aceste cazuri, nevoile reale, trăirile, dorinţele, gândurile şi sentimentele micuţilor sunt de cele mai multe ori ignorate, iar urmările sunt aşa cum s-a întâmplat în cele mai multe cazuri, cu adevărat nefericite.
Autoarea povesteşte cum o tânăra i-a mărturisit că: “era foarte important pentru mama ca eu să fiu admirată pentru ca şi ea să fie, la rândul ei, admirată pentru felul în care m-a crescut. Îmi alegea hainele, prietenii, mi-a ales chiar şi facultatea doar pentru a da bine în cercul ei social. Am ajuns avocat pentru că ea şi-a dorit asta, iar când am realizat în sfârşit că urăsc această meserie, mama şi-a ieşit din fire, mai ales când am abandonat o profesie prestigioasă, în opinia mamei, cu şanse financiare mari, în favoarea unei cariere de profesor într-o şcoală publică. Nu scapă nicio ocazie să îmi spună cât de nemulţumită este de alegerile mele”.
6. Pentru a salva relaţia de cuplu. În ciuda tuturor articolelor apărute în publicaţii faimoase, a studiilor şi cercetărilor şi a poveştilor cu tâlc din filme sau cărţi, oamenii încă au impresia că un copil poate „repara” o relaţie cu probleme. Adevărul este defapt că, deşi neînţelegerile într-un cuplu sunt adesea cauzate de infidelităţii, consumului ridicat de droguri sau alcool, ori lipsa banilor, stresul cauzat de apariţia unui copil este o altă cauza destul de comună în cazul divorţurilor.
Jurnalista mai povesteşte cazul unui bărbat care a ajuns la divorţ după mulţi ani de căsnicie “Nu aş spune că certurile pe care le-am avut din cauza fiului nostru au fost motivul divorţului, dar au fost picătura care a umplut paharul. Fosta mea soţie refuză să îl disciplineze în copilărie, iar apoi în adolescenţă, iar în viaţa de adult, când fiul meu era incapabil să fie responsabil pentru propriile acţiuni, ea a închis ochii. Nu am putut să accept aşa ceva”
O altă femeie în vârstă de aproape 40 de ani, divorţată şi mamă unui copil în vârstă de opt ani, a declarat: „Tensiunile din căsnicia noastră erau evidente. Eram căsătoriţi de şapte ani şi aveam vieţi paralele. Nu ne certam, dar nici nu ne conectam în vreun fel. Când fiul nostru a venit pe lume, ne-am concentrat pe el şi am uitat cu desăvârşire unul de celălalt.
