9 factori care cresc riscul de cancer la sân

0
cancer la sân
Foto: news.doctissimo.fr

Chiar dacă nu poți să faci nimic pentru a preveni apariția cancerului mamar, există câțiva factori de risc pe care trebuie să-i cunoști. Mai mult, în funcție de factorii de risc pe care îi ai, medicul specialist îți va putea face o schemă de controale preventive personalizată. Cancerul de sân apărea de obicei la vârste mai înaintate, dar, acum și femeile tinere sunt afectate de această îngrozitoare maladie. Află care sunt factorii de risc!

Vârsta

Riscul de a dezvolta cancer mamar creşte odată cu înaintarea în vârstă. Cancerul mamar este mai frecvent în rândul femeilor de peste 50 de ani care au trecut de menopauză. 8 din 10 cazuri de cancer mamar apar la femeile de peste 50 de ani.

Pentru femeile cu vârsta între 50 şi 70 de ani, este recomandabil să efectueze periodic examinări de screening pentru cancer mamar.

Diagnostic precedent  de cancer mamar

Dacă în antecedente ai avut cancer mamar sau modificări incipiente de celule canceroase neinvazive la nivelul ductelor mamare, prezinţi un risc mai mare de a dezvolta cancer din nou fie la celălalt sân, fie la nivelul aceluiaşi sân.

Nodul mamar benign în antecedente

Un nodul mamar benign nu înseamnă că ai cancer mamar, însă anumite tipuri de noduli pot creşte uşor riscul apariţiei acestuia. Anumite modificări benigne de la nivelul ţesutului mamar, precum hiperplazia ductală atipică (celulele care cresc anormal în ducte) sau carcinom lobular in situ (celule anormale la nivelul lobilor mamari) fac să crească posibilitatea de apariţie a cancerului mamar.

Densitatea sânilor

Sânii sunt alcătuiţi din mii de glande de dimensiuni mici (lobuli), care produc lapte. Acest ţesut glandular conţine o concentraţie mai mare de celule mamare comparativ cu alt ţesut mamar, făcându-l mai dens. Femeile cu ţesut mamar mai dens pot avea un risc mai mare de a dezvolta cancer mamar, pentru că există mai multe celulele care pot deveni canceroase.

Ţesutul mamar dens poate face ca o scanare a sânilor (mamografie) să fie mai dificil de interpretat pentru că face ca orice noduli sau zone de ţesut anormal să fie mai greu de depistat. Femeile mai tinere tind să aibă sâni cu o densitate mai mare. Odată cu înaintarea în vârstă, cantitatea de ţesut glandular din sâni scade şi este înlocuită de grăsime, astfel încât aceştia devin mai puţin denşi.

Expunerea la estrogen

În anumite cazuri, celulele de cancer mamar pot fi stimulate să crească prin estrogen, un hormon feminin. Ovarele, unde sunt stocate ovulele, încep să producă estrogen atunci când se instalează pubertatea, cu scopul de a regla menstruaţia.

Riscul de a dezvolta cancer mamar poate creşte uşor în funcţie de cantitatea de estrogen la care este expus corpul. De exemplu, dacă prima menstruaţie a fost la o vârstă fragedă, iar menopauza s-a instalat la o vârstă înaintată, ai fost expusă la estrogen pentru o perioadă îndelungată. În acelaşi mod, dacă nu ai copii, sau dacă ai avut copii mai târziu, se poate ca riscul de a dezvolta cancer mamar să crească uşor, deoarece expunerea la estrogen nu a fost întreruptă de o sarcină.

Supraponderabilitatea şi obezitatea

Dacă ai trecut prin menopauză şi suferi de supraponderabilitate sau obezitate, prezinţi un risc mai mare de a dezvolta cancer mamar. Se consideră că acest lucru este legat de cantitatea de estrogen din corp, întrucât supraponderabilitatea sau obezitatea după menopauză determină producerea unei cantităţi mai mari de estrogen.

Alcoolul

Riscul de a dezvolta cancer mamar poate creşte în funcţie de cantitatea de alcool pe care o consumi. Cercetările arată că, pentru fiecare 200 de femei care în mod obişnuit consumă două băuturi alcoolice pe zi, există trei femei cu cancer mamar comparativ cu femeile care nu consumă alcool deloc.

Expunerea la radiaţii

Anumite proceduri medicale care utilizează radiaţie, precum radiografiile cu raze X şi examinările CT (tomografie computerizată), pot creşte uşor riscul de a dezvolta cancer mamar.

Terapia de substituţie hormonală (TSH) administrată la femeile cu menopauză

Terapia de substituţie hormonală (TSH) este asociată cu un risc uşor crescut de a dezvolta cancer mamar. Atât terapia combinată TSH, cât şi terapia TSH doar cu estrogen poate creşte riscul de dezvoltare a cancerului mamar, deşi riscul este un pic mai mare dacă foloseşti TSH combinată.

Se estimează că ar exista în plus 19 cazuri de cancer mamar pentru fiecare 1.000 de femei care urmează TSH combinată timp de 10 ani. Riscul continuă să crească uşor, cu atât mai mult cu cât se administrează TSH, însă revine la normal dacă încetezi să mai urmezi acest tip de terapie.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *