East European Comic Con

Locatie: Palatul Copiilor

Data: 30,31 martie 2013

East European Comic Con

 Cel mai important eveniment dedicat pasionatilor de benzi desenate, animatii, jocuri video dar si seriale tv si filme ajunge pentru prima data in Romania. Este vorba de „Comic Con”- conceptul care sta la baza celebrelor conventii San Diego Comic Con International sau New York Comic Con.

Conventia East European Comic Con va avea loc la Bucuresti, in perioada 30- 31 Martie 2013, la Palatul National al Copiilor, propunandu-si sa adune tinerii pasionati de celebrele benzi desenate americane comics, jocuri video, animatii si benzi desenate japoneze, filme si seriale TV.

In cele doua zile de Comic Con vizitatorii vor putea asista si participa la diverse concursuri, proiectii video, sesiuni speciale cu celebritati din lumea cinematografica si cea a benzilor desenate, precum si sa-si achizitioneze produse specifice acestui gen de eveniment.

Printre competitiile organizate la Comic Con se numara celebrul concurs de costume Cosplay, unde participantii interpreteaza o mini-sceneta, purtand costumul unui personaj de banda desenata, joc video, animatie sau film si imitandu-i cat mai exact gesturile si comportamentul; un concurs cu intrebari si raspunsuri (Quiz) pentru persoanele  pasionate de serialele tv, comics si jocuri video;  un concurs de talente bazat pe un concept specific japonez si un concurs de desen.

O parte importanta a evenimentului o vor constitui competitiile de jocuri video pentru PC si console, organizate cu suportul Electronic Sports League Romania (ESL), castigatorilor fiindu-le asigurate premii substantiale.

East European Comic Con va fi impartita in cateva zone:

Japan Wing – zona destinata celor pasionati de cultura japoneza, in special anime si manga (animatii si benzi desenate japoneze)

Comics&More – zona dedicata benzilor desenate internationale, dar si autohtone. Tot aici va fi plasat si “Artists Alley” (“Aleea Artistilor”) – un loc unde vor fi promovati tineri artisti ai acestui gen, putandu-si comercializa lucrarile proprii. Va exista si o mini-zona a comunitatilor, unde grupuri organizate de fani ale unor productii cinematografice celebre precum Star Wars isi vor putea prezenta costumele create si activitatile pe care le desfasoara.

Gaming Area- dedicata gamerilor, care vor putea incerca aici cele mai recente aparitii din lumea jocurilor pentru computer si console, vor putea sa se “dueleze” in afara competitiilor oficiale si sa afle mai multe informatii despre ce inseamna sa participi la competitii internationale de jocuri, de la  invitati – gameri profesionisti.

De asemenea, vor exista si zone dedicate jocurilor de societate pe tabla si jocurilor cu carti colectionabile.

Pentru a afla mai multe detalii despre East European Comic Con va invitam sa accesati pagina oficiala a evenimentului www.comic-con.ro, unde veti gasi si o lista cu invitati, care va fi actualizata periodic.

www.myticket.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *