Ajută-l să se elibereze de tensiuni

Majoritatea mamelor care au copii la școală se plâng de faptul că sunt suprasolicitați. Pe lângă orele de școală, au teme, activități extrașcolare, diverse cursuri, drumuri, timp mult petrecut în fața ecranelor. Pe scurt, sunt suprasolicitați. Au nevoie, deci, de supape pentru a elibera toate tensiunile acumulate, chiar dacă sunt copii. Dar, nu oricum…
Pentru ca defularea să fie chiar o eliberare de tensiuni, frustrări, energii conținute care se transformă în energii negative, oboseală psihică, sau emoții legate de un sentiment de plictiseală și inutilitate când e cazul să rezolve sarcinile zilnice, e necesară o anumită strategie.
Din start defularea nu trebuie confundată cu agitația. Aceasta din urmă este un semn de neputință, de oboseală, de demotivare, care întărește starea de nemulțumire și incită mai rău, chiar dacă crează o stare iluzorie de eliberare. E suficient să îți amintești cât de greu este, după un astfel de timp de defulare, să-l readuci pe copil la starea de atenție, de concentrare și calm. Urlă, bate din picioare, aleargă în toate direcțiile, e nervos. După această fază de obicei copilul nu se va elibera, ci va fi chiar mai agitat. Frustrarea lui va fi mai mare. Dacă nu intervi cu mijloace adaptate, nu rezolvi nimic. Iată ce ai de făcut.
- În primul rând trebuie să ai o discuție cu copilul, foarte calmă, fără să te impacientezi că va întârzia activitatea începută. Apoi să îl întrebi dacă are nevoie de o pauză, sau că tu ai prefera să ia o pauză.
- Timpul de relaxare nu trebuie să fie prea lung. Același principiu ca și pentru siestă: scurtă, dar eficientă. Dacă pauza va fi prea mare, nu se va odihni. Timpul necesar defulării nu trebuie să aibă decât funcția de a slăbi tensiunile, fie pentru a-și relua activitatea și a o termina cu succes, fie pentru o altă activitate reușită. O pauză prea mare va face ca în final să renunțe la ce îi place mai mult să facă, deci să aibă o nouă frustrare.
- Nu uita că a-l lăsa să se agite, în dezordine spirituală și fizică, este contra-productiv și duce la creșterea problemei. Principiul general este ca el să aibă un scop precis, care îi va orienta acțiunea, îi va capta atenția și concentrarea. Astfel îi poți propune activități eliberatoare de tensiuni: să deseneze, să termine un joc de construcții, să facă sport. Îi poți propune să respire profund și să-ți povestească imaginile pe care le vede, să-și imagineze ce va face după ce va termina activitatea, sau mâine. Să își amintească un moment plăcut.
- Stabilește-i un comportament liniștit pe care va trebui să-l aibă dacă vrea să fie eliberat de tensiuni. Explică-i că pentru a se elibera eficace e nevoie de activități inteligente, dacă vrea să reușească și să se calmeze.
Dacă veți pune în practică aceste strategii, copilul se va elibera de tensiuni și va putea fi calm și senin, chiar dacă are multe de făcut. În zilele noastre tendința este aceea de a face cât mai multe într-un timp scurt. Nu este bine, iar pe termen lung, nici eficient.