Băuturile energizante – un pericol pentru copii

Băuturile energizante- un pericol pentru copii

Dacă până acum băuturile energizante erau consumate preponderent de adulți, de ceva vreme au început și copiii să le descopere. Unii chiar au devenit dependenți. Evident, cele mai multe cazuri se înregistrează în prezent în Occident. Dar, un semnal de alarmă e binevenit. Nu de alta, dar noi avem tendința de a ne însuși foarte repede obiceiurile proaste ale semenilor noștri de peste ocean.

Studii făcute recent în SUA, întreprinse pe un lot de copii cu vârsta medie de 12 ani, au avut rezultate surprinzatoare. Aceștia au fost interogați asupra consumului de băuturi dulci sau energizante în ultimele 24 de ore. După care li s-au testat capacitatea de concentrare și atenția.

Prima constatare: consumul de băuturi energizante este ceva obișnuit, mai ales în rândul băieților.

A doua constatare: cu cât consumă mai multe băuturi energizante, cu atât au mai multe tulburări de atenție și manifestări ale hiperactivității care seamănă foarte bine cu ADHD (tulburări de deficit de atenție).

În aceste băuturi energizante există taurină, cafeină și uneori guarana, ginseng. Dacă aceste ingrediente dau un surplus de energie adulților, nici un copil nu are nevoie de astfel de substanțe. Studiul demonstrează și pericolele pe care le reprezintă.

Mulți dintre noi uităm că și băuturile tip coca au cafeină… Suficiente motive ca să nu dăm copiilor sub 10 ani băuturi energizante.

Cafeina poate fi otravă pentru copii

Foarte multe băuturi energizante pot conține până la 400 miligrame de cafeină la 250 ml. Nivelul considerat toxic pentru un copil mai mic de 12 ani este de 2,5 miligrame pe kg corp. Astfel, un copil de 10 ani se poate intoxica cu cafeină după ce a băut 80 mg, iar unul de 12- 100 mg.

Acest tip de băutură nu trebuie să facă parte din alimentația copiilor și nici să fie vândute minorilor. De exemplu, o doză de băutură Monster Energy conține 160 mg de cafeină, iar una de 250 ml de Red Bull, 80 mg. Ar trebui ca pe aceste ambalaje să se scrie foarte clar conținutul în cafeină și prevenirea eventualelor riscuri pentru sănătate.

Consumul frecvent de băuturi energetice (destinate sportivilor) și energizante, pe bază de cafeină sau taurină, la adolescenți, a fost asociat cu o creștere a consumului de băuturi dulci, tutun și o utilizare crescută a ecranelor (tv, tabletă, smartphone).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *