Un nou-născut prematur este un bebe care se naşte înainte de termenul prevăzut, care este de 37 de săptămâni de sarcină. La noi unul din 10 copii vine pe lume înainte de termen.

bebelusul-prematur

Dacă bebe se naşte între 22 şi 37 de săptămâni este prematur. Cu cât se naşte mai devreme copilul, cu atât sunt mai mari problemele fiindcă organele nu sunt dezvoltate şi, astfel, nou-născutul este fragil, iar riscul de mortalitate perinatală creşte. La nivel mondial, peste un milion de bebeluşi, născuţi prea devreme, mor în fiecare an, iar România se află pe primul loc în Europa.

 

Factorii de risc

Este bine ca factorii de risc să fie depistaţi din timp pentru a putea preveni naşterile premature. Printre aceştia se numără: antecedente de naştere prematură, sarcini multiple, infecţii urinar sau genitale, placenta-praevia (placenta prost plasată în uter), diabet sau hipertensiune arterială gravidică (legată de sarcină), sarcina prezentă la o femeie foarte tânără, sau prea în vârstă, îngrăşare excesivă în timpul sarcinii, sau slăbire exagerată… sunt factori importanţi care pot declanşa naşterea prematură.

 

În ce constau diferenţele în cazul naşterii premature

–      copilul este foarte mic şi are o greutate mult mai mică decât media, Astfel nevoile sale vor fi diferite faţă de un nou-născut la termen. În funcţie de vârsta sa gestaţională funcţiile corpului nu sunt ajunse la maturitate (aparatul respirator şi digestiv, sistemul imunitar, termoreglarea).

–      are probleme cu încălzirea corpului. Nu este capabil încă să-şi gereze temperatura corpului. De aceea în primele zile sau săptămâni stă în incubator, adesea chiar cu o bonetă sau o cuvertură pentru a evita pierderea căldurii.

–      se alimentează greu. Dacă este născut înainte de 33 de săptămâni, organismul său nu ştie să-şi coordoneze reflexele de supt şi de înghiţit. Astfel va primi laptele direct în stomac printr-o sondă gastrică.

–      poate avea fragilităţi respiratorii. Un bebe născut înainte de 36 de săptămâni poate avea o capacitate respiratorie scăzută, mai mult sau mai puţin accentuată. Plămânii săi sunt lipsiţi de substanţa care asigură menţinerea alveolelor mari deschise.

–      este mai puţin rezistent la infecţii. Aceasta fiind cauza pentru care bebeluşul prematur va fi izolat într-o boxă sterilă.

 

Supraveghere atentă în primul an

Ca toţi bebeluşii va fi urmărit de un pediatru şi vaccinat. Dacă este un mare prematur va avea nevoie de un pediatru de spital. Cu cât este mai mare prematuritatea, cu atât va fi necesar un bilanţ general între 4 şi 6 luni. Astfel se pot depista eventuale anomalii neurologice şi dificultăţi senzoriale, auditive sau cele legate de dezvoltarea psihomotorie. Urmărirea atentă este necesară până la adolescenţă pentru a depista eventuale tulburări minore care pot apărea şi îl pot influenţa pe copil în mod negativ la şcoală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *