sâmbătă,noiembrie 27, 2021

Călătorului îi stă bine cu drumul

Nevoia de a călători vine… călătorind. Precum pofta ce se descoperă, de regulă, mâncând. Ea, nevoia de a ieşi din casă şi a te aşeza la drum durează de pe când ne-am dat seama de existenţa resurselor de timp liber. Mergi mai aproape ori mai departe de locul unde îţi duci existenţa sprijinit pe rezerva din portofel. Ce te mână la drum lung? Aici incepem să ne diferenţiem între noi.

Unii vor pur şi simplu să iasă homo viatorla aer. Mersul în natură a reprezentat de când se ştie o atracţie şi o binefacere. Nici n-ai mare lucru de făcut decât, vorba poetului, să te uiţi cum vin la ape, oi din munte să se-adăpe.

Produsele aflate la îndemână – aer proaspăt, apă rece, iarbă verde de acasă ori crescută aiurea sub balcoane pline de vrajă.

Ne hotărăşte să apucăm pe cărări ce duc la moară setea de cunoaştere. Ştim de locuri intrate în dicţionare pentru faima lor culturală, geografică, istorică, ştiinţifică. Acolo s-a născut Eminescu, dincolo te poţi înclina în faţa criptei unde îşi duce somnul de veci Stefan cel Mare şi Sfânt, undeva calci în vatra bătăliei de la Calugareni. Când norocul îţi bate în geam, întârzii în faţa Dacilor de pe Arcul lui Constantin, înainte sau după ce, cu pălăria ridicată, te-ai apropiat, în vârful picioarelor, câteva sute de metri mai încolo, de fotogramele fixate pentru eternitate pe Columna lui Traian. Adorăm aceste transferuri din cartea de şcoală, din biblioteci ori din filme în realitatea plină de fascinaţii.

Cu timpul, simţim invitaţiile venind dinspre arte şi de la sclavii hotărâţi a le sluji cât le este viaţa la îndemână. Zac în noi aşteptări prelungi. Dorim să ne purtăm paşii pe malul Jiului, pe drumul dintre Coloană Infinitului-a recunoştinţei fără sfârşit-şi Poartă Sărutului. Ne vrem în interioarele Muzeului Naţional de Arta, faţa în faţa cu minunile ieşite din sufletul unor Grigorescu, Aman, Pallade, Piliuta. Simţim nevoia de a merge în săli de concerte faimoase unde evoluează artişti renumiţi.

Cu fiecare nou anotimp turistic creste dimensiunea globală a aspiraţiilor noastre de călători împătimiţi. Umblă prin minte şi inimă când Roma, când Parisul, desprinzandu-ne, nu neapărat scuzabil, de Roman şi Periş. Depindem de prea multe pentru a hotărî singuri care încotro…

Rămâne un fapt-turismul capătă dimensiuni de basm, generând, în egală măsură vectori de resposabilitate la care aderenţa devine inevitabilă. Obligatorie. Construcţia turismului responsabil stă aşezată pe doi pilaştri. De o parte, organizatorul de programe, ofertantul-seducător, divers, convingător. De cealaltă suntem noi, doritorii de drumuri lungi şi intortochiate dar, pe cât posibil, supravegheate de verzi dumbrăvi cu filomele şi de râuri de cântări.
Şi pentru că şi el, doritorul de călătorie, demn de respec, trebuia, vorba poetului, să poarte un nume, i s-a zis cu duioşie aşa – HOMO VIATOR.

turismulresponsabil.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *