Campioana mondială la scrimă, Ana Maria Brânză, s-a căsătorit cu poloistul Pavel Popescu


Ana Maria Brânză, în vârstă de 30 de ani, şi Pavel Popescu în vârstă de 28 de ani formează un cuplu de aproximativ cinci ani. Anul trecut Pavel şi-a făcut curaj şi a cerut-o de soţie pe campioana la spadă, pe când cei doi se aflau în Franţa. Inelul care a însoţit cererea a fost unul special făcut pentru Ana. Bijuteria în forma unei spade, cu care Ana a câştigat atâtea medalii, avea doua lame de spade care uneau un superb diamant.
Căsătoria civilă a avut loc săptămâna trecută şi a fost organizată la Castelul Cantacuzino din Buşteni, scrimera campioană fiind cetăţean de onoare al staţiunii montane. Ana Maria a devenit oficial doamna Popescu. Îmbrăcată într-o rochie roz pal cu imprimeuri tradiţionale, campioana mondială la scrimă a spus “Da” celui alături de care trăieşte aşa o frumoasă poveste de dragoste. „Am luat numele lui Pavel, dar spăduţa este acolo, la locul ei. Povestea noastră a început de la un platou de găluşte cu prune şi uite că am ajuns în locul ăsta superb, la care nici nu am visat vreodată. Sincer, nu credeam că vom face cununia civilă într-un loc atât de frumos, în inima muntelui”, a mărturisit Ana Maria.

Marius şi Monica Marinescu, din Constanţa, au avut marea bucurie de a le fi naşi celor doi mari sportivi. Şi în familia naşilor, sportul, reprezentat de scrimă şi de fotbal, e la loc de cinste. Naşa, antrenoare de scrimă, a predat ştafeta fetiţei care este medaliată la Campionatele Naţionale de scrimă, iar naşul a făcut fotbal în copilărie şi în adolescenţă, la Constanţa, echipa sa de atunci fiind pregătită de antrenorul Ilhan Mustafa.

La o săptămână de la cununia religioasă, Ana Maria şi Pavel s-au cununat religios sâmbătă, în Bucureşti.

După nuntă şi luna de miere, campioana mondială la scrimă va merge la Jocurile Olimpice de la Rio. Visul ei este să câştige aurul şi acolo.

Scrimera Ana Maria Brânză ocupă în prezent locul III mondial la scrimă și are un palmares impresionant. Ana Maria a fost vicecampioană olimpică la Jocurile Olimpice de vară din 2008 de la Beijing, de două ori campioană mondială pe echipe (2010, 2011) și de șase ori campioană europeană (2013 la individual și 2006, 2008, 2009, 2011 și 2014 pe echipe).
A câștigat de-a lungul carierei 13 turnee de Cupa Mondială și a fost declarată cea mai bună spadasină din lume în sezoanele 2007–2008, 2008–2009 și 2012–2013.