Cannelloni cu spanac şi ciuperci

Ingrediente:

  • 150g cannelloni
  • 200g ciuperci
  • 300g spanac
  • o legătură pătrunjel
  • o ceapă mare sau 2 mai mici
  • ½ căpăţână usturoi
  • 100g caşcaval (opţional)
  • sare, piper, chimion
  • o lg ulei

Mod de preparare:

Am reuşit să iau cele mai proaste paste cannelloni

pe care le-am fiert conform instrucţiunilor de pe ambalaj, însă mi s-au rupt şi turtit aproape toate. În prima clipă am vrut să le arunc, să fac altele, dar clar mi-ar fi ieşit la fel, să le arunc nu mă înduram de restul de ingrediente pe care deja le pregătisem. Aşa că am decis, să văd ce pot face cu cele mai proaste cannelloni pe care le-am luat vreodată.

Am dezgheţat spanacul şi l-am mixat puţin, astfel încât să fie mai mult un piure şi să nu aibă fibre lungi. Ciupercile le-am mărunţit bine. Am tocat ceapa mărunt şi am pisat usturoiul. Pe toate le-am adăugat peste spanac, am condimentat după gust şi am amestecat bine.

P2191047

Şi atunci a început partea grea…când trebuia să umplu cannelloni, care însă erau rupte toate. Am făcut cum am putut mai bine această operaţiune, având grijă că atunci când le aşezăm în vasul de copt, uşor uns cu puţin ulei înainte, la partea de jos să am neapărat paste şi să nu pun compoziţia direct pe vas.

Am pus 2 rânduri de cannelloni umplute, pe deasupra am aşezat un rând de caşcaval feliat, dar asta pentru a masca cannelloni deformate. Dacă pastele sunt întregi, sau vreţi un preparat 100% vegetarian, puteţi renunţa la caşcaval.

Am introdus preparatul la cuptor la aprox 200C, şi l-am lăsat până a devenit rumen la partea superioară şi crocant la cea inferioară.

Cannelloni cu spanac şi ciuperci

Rezultatul a fost o nebunie! A mâncat două porţii până şi cel mic, care nu suportă spanacul…şi alimentele verzi în general.

Să aveţi poftă la Cannelloni cu spanac şi ciuperci.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *