Cântăreaţa americană Kelis este din nou însărcinată

Kelis
Foto: mattdenisonconfused.wordpress.com

Kelis, în vârstă de 36 de ani, este una dintre cele mai cunoscute cântăreţe la nivel internaţional. Cântăreaţa a fost căsătorită timp de cinci ani cu rapperul Nas, al cărui nume real este Nasir Jones.

cu fostul
Foto: dailymail.co.uk

Din acest mariaj a rezultat un băiat, Knight acum în vârstă de şase ani. Din păcate însă, Kelis şi Nas s-au despărţit atunci când cântăreaţa era însărcinată în şapte luni, iar un an mai târziu au divorţat.

cu copilul
Foto: dailymail.co.uk

Recent vedeta a susţinut un concert pe scena Festivalului Afropunk din Brooklyn, New York , iar dacă până în acel moment s-a ferit să facă public faptul că este însărcinată pentru a doua oară, burtica a cam dat-o de gol. La câteva zile după concert, Kelis a confirmat că aşteaptă un bebe la finalul acestui an. Conform celor de la Dailymail.co.uk, cântăreaţa a mărturisit: „Sunt însărcinată! Sunt atât de emoţionată! Este cu adevărat uimitor. Vecinul meu creşte roşii şi le lasă pe scări, eu le tai, le pun sare şi piper şi le mănânc aşa! Iar dacă cineva vorbeşte despre o anumită mâncare, creierul meu se focusează pe asta şi trebuie să mănânc neapărat acel lucru!”.

la concert
Foto: hollywoodlife.com

„E foarte încântată de această sarcină. Are un sprijin grozav din partea familiei şi prietenilor. E într-o stare de dispoziţie minunată. S-a simţit extraordinar în acest weekend la Festivalul Afropunk şi va continua să cânte atât timp cât va putea şi se va simţi bine”, a declarat o sursă din anturajul vedetei. „E însărcinată deja în câteva luni şi se simte bine”, a dezvăluit o altă sursă.

Presa de peste Ocean nu a reuşit încă să afle cine este tăticul viitorului bebeluş al cântăreţei. Kelis a fost fotografiată la sfârşitul anului trecut în compania unui bărbat misterios, la New York. Zvonurile despre căsătoria lor, în decembrie 2014, nu au fost niciodată confirmate.

cu misteriosul
Foto: dailymail.co.uk

Cântăreaţă şi compozitoare americană de R&B, Kelis Rogers a devenită celebră graţie hitului „Milkshake” de pe cel de-al treilea ei album de studio, intitulat „Tasty”, lansat pe piaţă în 2003. De-a lungul carierei Kelis a vândut peste şase milioane de albume pe plan mondial şi are în palmares un Brit Awards şi două nominalizări la premiile Grammy.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *