Că tot este sezonul cartofilor noi, să profităm din plin de ei! Sunt atât de gustoşi şi de sănătoşi totodată! Iată detalii aici despre beneficiile consumului cartofului nou.

Cartofi noi umpluţi

Ingrediente:

  •    2 cartofi noi mari
  •    O jumătate de vânătă
  •    2 cepe verzi
  •    4 linguri de smântână dulce de gătit
  •    2 linguri de boia de ardei dulce
  •    Sare, piper după gust
  •    Ulei de măsline

 

Mod de preparare:

Cartofii se spală bine şi se pun la fiert în apă clocotită. Când sunt gata, se taie pe jumătate şi se scobesc bine în interior.

Cartoful rezultat se pasează cu o furculiţa şi se amestecă cu smântâna şi un praf de sare.

Ceapa se taie mărunt, vânăta se taie şi ea cubuleţe mici şi se pun împreună într-o tigaie de Teflon, iar peste ele se adaugă  şi condimentele. Se pun şi 2-3 linguri de apă şi o linguriţă de ulei de măsline, apoi se lasă să fiarbă la foc mic cu capac, timp de 5-10 minute, apoi se opreşte focul.

Compoziţia obţinută se pune în cartofii decupaţi, iar deasupra se ornează cu piureul de cartof.

Se aşează cartofii pe o tavă tapetată cu foaie de copt şi se introduc pentru 10-15 minute la cuptorul preîncălzit la foc potrivit, până se rumenesc frumos.

Poftă mare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *