foto: womentips.co

Cât de mult îi afectează pe copii conflictele dintre părinţi
foto: womentips.co

Orice părinte ce îşi iubeşte copilul, îşi doreşte tot ce este mai bun pentru el, încearcă să îi ofere o educaţie bună, să îi asigure tot ce are nevoie, să îi ofere un viitor cât mai bun. Dar toate acestea pot fi umbrite, atunci când în sânul familiei nu există echilibru, înţelegere şi linişte.

Până la urmă, degeaba îi vorbim lui frumos şi ne străduim să îl învăţăm să fie calm, liniştit, să se comporte frumos cu ceilalţi, dacă noi părinţii suntem într-un continuu conflict, ne certăm în faţa lui din orice sau pur şi simplu există o permanentă stare de tensiune între noi.

Nu cred că există familie în care să nu existe din când în când discuţii mai aprinse sau măcar discuţii în contradictoriu purtate pe un ton mai ridicat. Important este însă că acestea să nu ia amploare şi să se tranforme într-un conflict, într-o ceartă în care pierzi pur şi simplu controlul şi spui lucruri pe care nu le gândeşti în mod normal, ci sunt numai vorbe spuse la nervi.

Copilul poate dezvoltă manifestări de agresivitate, de anxietate crescută, de nelinişte, chiar dacă în direcţia lui nu au fost niciodată îndreptate comportamente agresive de niciun fel. Copilul este la fel de afectat dacă există violenţă fizică sau verbală între părinţi, ca şi în cazul în care el personal ar fi agresat. Şi în acest caz poate dezvolta o teamă exagerată de a greşi, stări de stres, dureri de cap, apetit foarte crescut sau foarte scăzut, tendinţa de a-şi face rău singur: îşi dă palme în cap, îşi roade unghiile, se trage de par.

Un copil se simt responsabili de violenţa din cadrul familei, chiar dacă nu a fost implicaţi direct. Se va gândi dacă nu cumva el este cel care a generat acel conflict şi va sta permanent cu această teamă de nu greşi, astfel încât mami şi tati să ajungă iar la ceartă.

Dacă pentru noi, o mică ceartă poate pare ceva normal, fiind conştienţi că la sfârşit ne strângem în braţe şi ne împăcăm, pentru copill nu este deloc aşa. El nu ştie cum se va termină acest conflict, nu ştie că ceea ce spunem la nervi nu este neapărt ceea ce gândim. El se simte la mijloc şi se simte presat să ia partea unuia sau altuia. Ori el nu poate, pentru că îi iubeşte pe amândoi în mod egal.

Copiii ce cresc într-un astfel de mediu tind să îl copieze, prin urmare să nu vă mire când veţi auzi că la şcoală sau la grădiniţă, a fost agresiv cu alţii copii sau a încercat să rezolve un conflict îmbrâncind ori ţipând la alt copil. El aşa a învaţă că trebuie să procedeze când nu este de acord cu ceva.

Mai mult, în momentul când v-aţi împăcat şi apele s-au calmat, copilul înţelege că defapt vă iubiţi. Aşadar este în regulă să iubeşti şi să răneşti în acelaşi timp. Şi chiar dacă poate voi nu aţi perceput micul conflict dintre voi că fiind dureros, el este oricum hiperbolizat în ochii copilului. Prin urmare, da, să iubeşti şi să răneşti, devine ceva absolut normal în ochii lui.

Dacă vă gândiţi că pentru a evita conflictele de faţă cu el, vă puteţi retrage în camera voastră, sau îl trimiteţi pe el în camera lui şi apoi vă puteţi certa în voie, nu este o soluţie. Copilul a resimţit deja tensiunile. Mai mult, amintiţi-vă cum ascultam şi noi la uşă când părinţii aplicau astfel de metode. Soluţia nu este să vă ascundeţi după uşă când vreţi să vă certaţi, soluţia este să aplanati conflicul. Şi eventual discutaţi când vă calmaţi. Oriucm, numai după ce vă calmaţi puteţi purta o discuţie adevărată. Aşadar, trageti aer în piept, beţi un pahar de apă rece, acordaţi-vă 5 minute pentru a vă linişti şi reanalizaţi problema. Şi dacă chiar aveţi ceva de discutat şi trebuie să lămuriţi, lăsaţi-o pentru atunci când de cel mic nu va desparte doar o uşa. O puteţi face când sunteţi numai voi doi, iar cel mic nu vă poate auzi.

Când însă constataţi că nu mai există nicio şansă între voi, când aţi încercat toate terapiile de cuplu şi toate metodele prin care să reveniţi la o stare de normalitate şi în care să nu mai simţiţi că nu vă mai înţelegeţi cu partenerul deloc,trăind într-o continuă stare de încordare, este mai bines a nu mai continuaţi.

Întotdeauna am spus că o familie formată din doi adulţi care nu se mai înţeleg deloc,care se ceartă mereu, care nu se mai iubesc şi care nu mai au nimci în comun, este mult mai toxică decât o familie dezmembrată. Aşadar nu vă complaceţi în această situaţie doar ca să creşteţi împreună copilul, în speranţa că el vă va percepe ca pe un cuplu unit, pentru că nu faceţii decât să îi oferiţi un mediu nesănătos de dezvoltare. Il învăţaţi că viaţă de familie este defapt o corvoadă şi nu cel mai minunat lucru din viaţă noastră, îl învăţaţi că partenerul de viaţă nu are valoare, îl învăţaţi că dragostea nu este bună pentru că aduce durere şi trebuie să fugă de ea. Mai mult, când va creşte tot ce îşi va dori va fi să stea cât mai departe de familia lui certăreaţă, de zbociumul de acasă, de tensiunea care pluteşte mereu în aer.

Defapt nu divorţul în sine afectează un copil, ci conflictele ce se generează înaintea şi după pronunţarea acestuia. Modul în care părinţii reuşesc să gestioneze această situaţie determină modul în care cel mic se va adapta la nou. Dacă părinţii vor comunica şi îi vor oferi suport emoţional, iar în plus un mediu liniştit şi cald, fără să fie privat de prezenţa în viaţa să a vreunuia dintre părinţi, copilul se va adapta foarte uşor la noua situaţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *