sâmbătă,decembrie 9, 2023

Plânge cu lacrimi și grimase și nu mai știi ce să faci ca să-l camezi? Nu te panica, are colici. Vei înțelege care sunt cauzele și cum le poți elimina. Primii care trebuie calmați sunt, de obicei, părinții.

bebe-masaj-burtica-colici

Cei mai mulți pun colicii în legătură cu durerile de burtă. Dar, în realitate, legătura dintre colici și digestia bebelușului nu e prea bine înțeleasă. Cea mai mare parte a timpului aceste crize nu au impact asupra tranzitului. Bebe nu este nici constipat și nici nu are diaree. În prezent, mulți specialiști consideră că aceste colici sunt mai mult de origine psihologică, fără a fi de acord, totuși, asupra cauzelor precise: lipsă de mângâiere? Viață prea agitată? Nu se știe. Cele mai multe sfaturi pentru calmarea celui mic merg în direcția confortului și mai puțin a vindecării:

–         Îi poți masa ușor burtica (dar nu imediat după masă). Scopul acestor mișcări este mai degrabă relaxarea decât înlăturarea cauzelor. Te poți consulta și cu medicul pediatru pentru detalii privind masajul.

–         Îl poți legăna sau masa într-un loc calm, fără a-l agita, fiindcă bebelușii care au colici sunt adesea nervoși sau sensibili.

–         Îi poți da puțină apă îndulcită, cu scopul de a-l calma, atunci când plânge. Este o descoperire a medicilor britanici. E suficient să pui la fiert o jumătate de linguriță de zahăr pudră în 20 ml de apă. Lasă să se răcească și dă-i bebelușului cu pipeta, dar nu mai mult de două doze pe zi.

–         Fiindcă o cauză a colicilor poate fi , dacă alăptezi, laptele de vacă pe care îl consumi, unii medici sunt de părere că ar fi bine să eviți consumul de lapte, iaurt sau brânză de vacă.

–         Dacă îi dai lapte artificial, ai grijă să nu fie prea concentrat. Dă-i biberonul încet, într-o atmosferă calmă. Poți încerca să schimbi și laptele, cu acordul medicului pediatru.

 

Păstreaz-ți calmul

În timpul crizelor este bine să încerci să nu intri în panică. Prima etapă este să mergi cu cel mic la un pediatru care, în urma unui consult, va verifica dacă cel mic are vreo problemă digestivă. Nu uita, că de obicei, colicii dispar către 4-5 luni.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *