Ce faci când bebe nu se mai opreşte din plâns

În fiecare seară cel mic se pune pe plâns, iar tu nu ştii cum să-l mai potoleşti. Cam un sfert dintre nou-născuţi au plâng astfel în primele trei luni. Cum îl poţi calma? Ar putea fi o problemă de sănătate? Citeşte sfaturile noastre şi vei afla.

bebe-care-plange

De când a venit din spital ai reuşit să-ţi dai seama când îi este foame, când trebuie schimbat… Dar de multe ori crizele de plâns nu se mai opresc, iar tu mai ştii cum să reacţionezi. Ce poţi face?

–      În nici un caz nu intra în panică. Cel mic este foarte sensibil la mediul familial. Dacă mama este anxioasă, tensionată, bebe va simţi. Numeroase studii au arătat că există o corelaţie între nivelul de tensiune al mamei şi plânsul bebeluşului. Starea de nelinişte a mamei poate influenţa starea copilului. Atmosfera din familie este importantă pentru liniştea acestuia şi acum şi mai târziu.

–      Problemele digestive. În general plânsul excesiv este legat de probleme digestive, printre care se numără şi colicile. Acestea apar, de obicei, seara şi durează pe parcursul nopţii. Şi regurgitarea poate cauza plânsete, ca şi constipaţia, alergiile alimentare (mai ales la proteinele din lapte de vacă). Ar fi bine să ceri şi sfatul unui pediatru pentru a identifica cauza şi a-ţi da un tratament adaptat copilului.

 

Trucuri pentru calmare

–      îl poţi legăna uşor pe cel mic, fie în braţe, fie în cărucior sau coşuleţ

–      îi poţi pune puţină muzică de relaxare. Există variante speciale pentru copii, sau dacă ai voce îi poţi cânta chiar tu

–      îi poţi da o suzetă, chiar dacă nu toată lumea este de acord, are rol de calmare, prin regăsirea reflexul de sucţiune, cu care se naşte

–      o mică plimbare pe afară pentru schimbarea mediului

–      remedii homeopate, date cu avizul specialistului

 

Ai grijă la plânsul ascuţit

Dacă sunetele emise în timp ce plânge sunt ascuţite şi debutează brutal, e un altfel de plâns. Acesta poate fi cauzat de probleme fizice, mai mult sau mai puţin importante care necesită însă un control medical. Poate fi vorba de înroşirea pielii în zona fesieră (eritem), dar uneori pot fi şi probleme grave de sănătate, cum ar fi un traumatism sau o hernie. Dar, acest tip de afecţiuni este foarte rar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *