Ce trebuie să ştii atunci când încerci să negociezi cu copilul tău
foto: entrepreneur.com
Chiar dacă poate părea foarte bizar, tehnicile de negociere folosite de autorităţi în comunicarea cu teroriştii sau infractorii pot fi aplicate cu succes de părinţi în relaţia lor cu copiii lor…mai puţin ascultători. Conform adevărul.ro, această este concluzia la care au ajuns experţii în pareting, care ne arată totodată şi care este cea mai gravă eroare pe care o pot face părinţii atunci când au un conflict cu micuţul lor.
Prima greşeală gravă pe care o fac părinţii apare chiar de la începutul unui conflict cu cel mic, iar această distruge astfel orice şansă de comunicare reală. Adesea părinţii neagă sentimentele copiilor, necazurile şi dorinţele lor şi vor să-şi impună direct punctul de vedere.
Este aşadar asemenator cazului în care un ofiţer de la FBI i-ar spune unui hoţ care a luat ostatici într-o banca: „Hai, gata cu prostia asta! Eliberează oamenii şi ieşi afară, nu ai de ce să te plângi!”
Comparaţia poate părea la prima vedere puţin exagerată, dar aşa cum o replică de acest fel nu ar avea efectul dorit în cazul hoţului, ea nu va funcţiona nici cu un copil. De aceea este atât de important că părintele să fie atent şi să înţeleagă ce simte copilul atunci când el este furios sau supărat.
Iată care sunt paşii ce trebuie urmaţi pentru a gestiona corect o situaţie de acest fel:
1. Ascultare nevoilor copilului
Orice om, adult sau copil, va reacţiona rău când va vedea că alţii nu ţin cont de sentimentele lui şi încearcă să le nege. În plus, este în firea oamenilor că atunci când văd această reacţie din partea celuilalt să devină mai furioşi, să se opună şi mai mult. Iar astfel conflictul se dezvoltă şi mai mult. Copilul care va vedea că părintele îl ascultă şi vrea să-i înţeleagă supărarea, se va linişti şi va putea gestiona mai bine emoţiile care îl copleşesc. Tot secretul în astfel de situaţii este că părintele să îşi asculte copilul cu adevărat, să afle ce are el de spus, nu să-şi impună punctul de vedere. Acest mod de ascultare se numeşte ascultare activă.
2. Recunoaşterea trăirilor copilului
Nu trebuie să le spunem copiilor că îi înţelegem, pentru că este posibil să nu ne creadă, iar în plus, vor bănui că încercăm să-i convingem să tacă din gură şi atunci se vor supăra şi mai tare. În schimb, trebuie să le arătăm cu adevărat că îi înţelegem. Şi nu este chiar aşa de greu cum pare! Negociatorii de la FBI recomandă să recurgem la parafrazare, adică să repetăm ceea ce spun copiii, dar folosind alte cuvinte. Astfel vom demonstra că am fost atenţi la ceea ce ei au spus şi am înţeles. Totodată acest lucru îi va ajuta şi pe copii să audă exact ce ne-au spus şi să-şi dea seama dacă ideile lor au un sens cu adevărat. Este foarte posibil că părintele să nu fie neapărat de acord cu copilul, ci doar să-l înţeleagă, însă astfel, copilul va considera că părintele este de partea lui. Este aşadar primul pas spre rezolvarea conflictului, iar copilul va putea să facă faţă singur problemelor pe care le are. În sens contrar, atunci când părintele încearcă să-i impună o soluţie copilului, rezultatul va fi în mod cert un eşec, pentru că în timpul unui scandal cei implicaţi nu mai judecă logic, ci emoţional şi au tendiţa de a fi agresivi şi de a se apăra. Fiecare îşi simte ameninţată autonomia şi va avea tendinţa firească de a se opune autorităţii celuilalt.
3. Înţelegerea şi numirea emoţiilor copilului
Mulţi părinţi ezită să facă acest lucru deşi metodă este de mare ajutor. Dacă un copil e furios, părintele trebuie să-i spună asta. Nominalizarea emoţiei care îl copleşeşte pe copil nu va agrava starea lui, ci dimpotrivă, copilul va vedea că adultul a înţeles cu adevărat ce simte el şi se va simţi mângâiat. Această empatie este cel mai bun răspuns şi are efectul opus unei judecăţi aspre, dure. O altă greşeală frecvenţă a părinţilor este să-i spună copilul că nu ar trebui să simtă ceea ce simte. Cel mic va considera că sentimentele lui nu sunt importante şi nu sunt luate în seamă.
4. Comunicarea cu copilul
Psihologul Al Bernstein recomandă cea mai bună întrebare care trebuie pusă unei persoane imediat ce s-a oprit din urlat: „Ce ai vrea să fac eu?” Acesta este momentul cheie când omul furios se va linişti să se va gândi la răspuns. Astfel negocierea devine posibilă. Totuşi, folosirea unor argumente prea logice în comunicarea cu copilul nu va fi prea eficientă nici acum, riscând astfel să pornim din nou ceartă. Cea mai bună soluţie este că părintele să găsească o metodă de a se adresa nevoii emoţionale a copilului, acele nevoi ce se află în spatele cerinţelor aparent exagerate ale acestuia.
