Chec aperitiv

La sfârşit de săptămâna, cei mai mulţi dintre noi aleg să se reunească cu familia, fie să petreacă alături de prieteni dragi. Pentru o astfel de seară, un chec aperitiv salvează imediat situaţia. Simplu şi rapid de făcut, săţios şi gustos… reţeta de chec aparţinând prieteni noastre Alina Turcu, este alegerea perfectă pentru o astfel de ocazie.
- 6 Ouă
- 6 linguri de ulei
- 1 pliculeţ praf de copt
- 1 ½ cană de făină
- 150 g caşcaval ras
- 150 g şuncă/jambon de curcan sau ce altceva preferatţi
- 100 g măsline
- 2 castraveţi în oţet
- 2 linguri mac
- Sos de roşii
Mod de preparare:
Ouăle se separă, iar albuşurile se bat spumă tare, adăugând un praf de sare.
Gălbenuşurile se freacă bine cu 6 linguri de ulei, iar apoi se adaugă peste albuşuri.
Făina cernută se amestecă cu praful de copt după care se încorporează uşor, turnând în ploaie şi amestecând de jos în sus, pentru a nu se lăsa compoziţia de ouă.
Ingredientele de umplutură se taie mărunt şi se adaugă împreună cu macul în compoziţia obţinută, care nu trebuie să fie nici prea tare, dar nici moale….că să iasă checul pufos 🙂
Se toarnă compoziţia în forma de chec sau de cozonac, tapetată cu hârtie de copt.
Pentru un aspect mai plăcut, deasupra se pune puţin sos de roşii sub formă a două dunguliţe prin care se trece uşor cu furculiţa.
Se introduce tava la cuptorul preîncălzit la foc mediu (180 de grade) şi se lasă aproximativ 35-40 min sau până trece testul cu scobitoarea.
Poftă grozavă să aveţi!