chimenul
Foto: mancare.ro

Chimenul (Carum carvi) este o plantă care crește în zonele deluroase și de munte, atât spontan, cât și în culturi, rodind numai în al doilea an. Originar din Orient, preferă solurile argiloase, uscate și expuse la soare. Fructele sunt achene mici de circa 5 mm lungime, cafenii, ovalare, alungite, ușor curbate, cu un gust și miros aromate. Recoltarea se face în mai-iunie, cu puțin înainte ca fructele să ajungă la maturitate.

La noi în ţară, chimenul este printre puținele condimente care cresc spontan, în diferitele lui varietăți, fiind întâlnit prin fânețele și pajiștile din zonele de deal, montane și subalpine. Deși omniprezent în aceste locuri, există un mare impediment pentru culegători: crește foarte răzleț, iar fructele sale, care sunt principala parte utilizată în terapie, sunt mult mai mici decât cele ale chimenului de cultură și se scutură pe măsură ce se coc.

Chimenul este foarte apreciat în terapeutica naturistă dar, este folosit şi la condimentarea brânzeturilor, a cărnii, sau la prepararea supelor și cremelor de legume în special în Europa Centrală și Scandinavia.

 

Fructele de chimen sunt bogate în fier și conțin uleiuri volatile (carvonă, carveol, carvacrol), mucilagii, substanțe albuminoide, glucide, rezine, tanoizi, minerale şi fitosteroli.

 

Beneficiile consumului de chimen:

  1. combate colicii la copii şi la mamele care alăptează.
  2. protejează stomacul de acţiunea sucurilor gastrice acide şi are efect calmant.
  3. stimulează secreţia de lapte.
  4. ajută la asimilarea alimentelor indigeste.
  5. protejează ţesutul cerebral afectat de radiaţii.
  6. scade nivelul de colesterol rău.
  7. îmbunătăţeşte calitatea laptelui matern.
  8. protejează împotriva leziunilor asociate cu infarctul.
  9. reduce incidenţa colicilor la sugari.
  10. ajută la absorbţia fierului în organism.
  11. fluidizează secreţiile bronhice.
  12. calmează colicii intestinali.
  13. favorizează circulaţia cerebrală şi conferă o senzaţie de vioiciune şi tonus mental.
  14. ajută la eliminarea secreţiilor în exces de pe căile respiratorii.
  15. ajutând la calmarea reacţiilor alergice la nivelul aparatul respirator.
  16. inhibă dezvoltarea tumorilor în intestinul gros.
  17. inhibă creşterea formaţiunile canceroase apărute pe piele, şi, mai mult, declanşează procesul de remisie a acestora.
  18. protejează epiteliile gastrice de acţiunea secreţiilor gastrice acide, dar şi de acţiunea unor substanţe iritante, cum ar fi soluţia de clorură de sodiu concentrată, alcoolul etilic pur, etc.
  19. elimină senzaţia de greaţă.
  20. îmbunătăţesc digestia, eliminând cauzele profunde care duc la apariţia halenei.
  21. protejează contra infecţiilor cu ciupercile parazite Candida albicans şi Aspergillus.
  22. inhibă efectul mai multor enzime care determină contractura musculară.
  23. ameliorează greţurile de dimineaţă.
  24. ajută în vindecarea simptomelor răcelii, printre care şi tusea.
  25. creşte imunitatea generală a organismului.
  26. înlătură astenia psihică și lipsa concentrării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *