Cimbrișorul, antibioticul săracului


Cimbrișorul este o specie sălbatică, întâlnită în flora spontană de pe coline, pajiști și pășuni alpine, în aproape toată Europa și Africa de Nord.
Denumită antibioticul săracului, planta este des folosită ca şi condiment pentru aromatizarea preparatelor culinare dar şi în medicina naturistă.
Cimbrișorul înfloreşte din luna mai până în luna septembrie. În perioada de înflorire, se recoltează partea aeriană ierboasă a plantei.
În Evul Mediu cimbrişorul trecea drept o iarbă a războinicului, dătătoare de curaj şi de vitejie în luptă, iar cavalerii obişnuiau să-şi împodobească scuturile cu cimbrişor.
În Roma antică, cimbrişorul era nelipsit din Potirul Iubirii, un reputat filtru de dragoste ce ieşea, în mare taină, din mojarul descântătoarelor.
În timpurile păgâne strămoşii slavilor îl ridicau la rangul de plantă de cult. În timpul jertfirilor se aruncau în foc mici mănunchiuri de cimbrişor. Prin ardere, scotea un fum aromat, precum cel de tămâie, care se înălţa uşor la cer, confirmând, după părerea păgânilor, că zeii au acceptat jertfa.
Vechii greci considerau cimbrişorul, împreună cu albina, drept simbol al hărniciei.
În popor cimbrişorul este cunoscut sub denumiri precum cimbrișorul de pajiște, cimbrul sălbatic, cimbrișorul de câmp sau cimbrișorul de fâneaţă.
Cimbrişorul conţine flavonoide, ulei volatil (timol, carvacrol), acid cafeic, acid rozmarinic, tanini, răşină, saponină, şi serpilină.
Beneficiile utilizării cimbrișorului:
- contribuie la fluidizarea circuitului gastric.
- tonifică sistemul vegetovascular şi majorează tensiunea arterială la hipotonici.
- înlesnește respiraţia.
- ajută în afecţiunile căilor respiratorii superioare (rinită, inflamarea nazofaringelui), în bronşite, pneumonii – elimină fenomenele de stază.
- tonifică întregul organism.
- remediu în cazul unei proaste digestii.
- ajută tusea spastică, convulsivă şi astmatică.
- stimulează funcţiile hepatice.
- înlătură spasmele, degajarea de gaze şi meteorismul gastric şi intestinal.
- ajută în cazul inflamaţiilor sânilor, durerilor menstruale, spasmelor organelor genitale.
- tratează indigesti
- vindecă candidoza și diferite afecțiuni micotice.
- ajută în cazul infecţiilor intestinale, renale şi ale vezicii urinare.
- stimulează
- remediu eficient împotriva gutei, reumatismului şi a durerilor de cap.
- ajută la eliminarea viermilor intestinali.
- elimină mirosul neplăcut al respirației.
- cicatrizează rănile și plăgile.
- ajută la buna funcționare a ficatului și rinichilor.
- stimulează pofta de mâncare la anemici.
- întărește părul și unghiile.
- benefic în tratarea afecțiunilor urogenitale – vaginită, cistită, uretrită.
- ajută în afecţiunile cutanate (eczemă, dermatită, scabie).
- calmează spasmele căilor respiratorii – tusea convulsivă, tusea productivă, răgușeala, bronșita, astmul bronșic, tuberculoza.
- stimulează curățarea organismului de toxine.