Ciocolata la copii: când, cât, de care?

0

Sunt părinţi care le oferă copiilor ciocolată încă din primele luni de viaţă, mai ales dacă se nimeresc nişte sărbători de iarnă ori Paştele, după ce au împlinit şase luni. Este totuşi ciocolata atât de nocivă pe cât o consideră unii sau atât de inofensivă pe cât o consideră alţii?

Potrivit unei analize MedLive.ro, până spre vârsta de doi ani copiii nu au voie să mănânce ciocolată, deoarece sistemul lor digestiv nu este încă pregătit să o digere, indiferent dacă este sub formă de băutură caldă, tabletă sau umplutură.
Odată ce au trecut de această vârstă, o grijă sporită trebuie avută la cantităţi. Necesarul unui copil este foarte mic, iar consumul în exces, mai ales la vârste fragede, poate duce la declanşarea unor alergii. Cele mai des întâlnite manifestări sunt eczemele şi urticariile.
Dr. Simona Sicoe, medic primar pediatru, consideră că: ”Ideal este să-i dăm copilului ciocolată cât mai târziu. De obicei, dacă este primul copil, acesta descoperă ciocolata în jurul vârstei de 3 ani, iar după ce o descoperă nu o mai lasă. Dacă sunt deja mai mulţi copii în familie, de la 1 an deja ştie ce este. Totuşi, ciocolata ar trebui introdusă în alimentaţia copilului cât mai târziu cu putinţă şi să fie cât mai puţin chimizată – fără arome de căpşuni, fără creme etc.”
Care ar fi cantitatea ideală: “O pătrăţică de ciocolată pe zi, dacă vorbim de tablete mari de ciocolată. În cazul ciocolatelelor pentru copii, sub formă de baton, o jumătate pe zi este de ajuns”. Un asemenea baton are o greutate de 25 grame.

Sănătate curată în cantităţi rezonabile
Atât la vârste adulte cât şi la cele fragede, este preferabilă o ciocolată neagră decât una albă sau cu lapte. Ciocolata în sine nu ridică colesterolul rău (LDL, aşa cum fac grăsimile nesăturate din ciocolata cu arome. De asemenea, ciocolată neagră are antioxidanţi, ceea ce îmbunătăţeşte şi întăreşte sistemul imunitar. Antioxidanţii ajută la prevenirea accidentelor vasculare cerebrale, a bolilor de inimă şi a cancerelor. Nu în ultimul rând, contribuie la încetinirea procesului de îmbătrânire.
De menţionat este şi că ciocolata este o sursă bogată de fosfor şi magneziu. Beneficiile fiecăruia sunt bine documentate. Magneziul ajuta la menţinerea funcţiei musculare şi nervoase, este bun pentru întărirea oaselor şi ajuta menţinerea unui sistem imunitar sănătos. Fosforul este important pentru formarea oaselor şi a dinţilor la copii şi lucrează împreună cu calciul pentru a păstra oasele puternice şi sănătoase pe tot parcursul vieţii.
Consumul de ciocolată pune în mişcare şi endorfinele, iar asta se transpune în sporirea fericirii.
Prin urmare, în ciuda reclamelor care promovează ciocolată cu lapte pentru copii, părinţii care aleg să le dea celor mici acest aliment ar trebui să ştie că cea mai potrivită şi sănătoasă este ciocolata neagră ori cea făcută în casă. Ciocolată albă ori cea cu lapte nu au la fel de mulţi nutrienti precum cea neagră, care conţine aproximativ 65% elemente benefice, conform HealthAndSoul.com.  Deşi sunt gustoase, adaosurile precum caramelul, nuga, crema de cappuccino etc. au o concentraţie ridicată de zahăr, grăsimi săturate şi nesăturate şi numeroşi aditivi artificiali.

Personajul negativ: aditivii din ciocolată cu arome
Conform BBC News, un studiu major realizat de Universitatea din Cardiff a ajuns la concluzia că cei care au consumat zilnic dulciuri din comerţ în copilărie (vârstă luată în calcul: aproximativ 10 ani) au arătat o tendinţa agresivă şi foarte agresivă la maturitate (vârsta testată: 34 ani). Studiul a fost făcut pe 17.500 de oameni şi a fost publicat în Jurnalul Britanic de Psihiatrie. Cercetătorii au mai multe explicaţii posibile. Prima ar fi că cei mici care consumă des ciocolată şi dulciuri ajung, ca şi maturi, dependenţi de anumiţi aditivi alimentări ce le dezvoltă agresivitatea. O altă explicaţie, pe plan psihologic de această dată, este faptul că cei vizaţi nu învaţă să aştepte pentru ceea ce îşi doresc.
În Jurnalul Australian de Medicină, Dr. Nathan Grills a atras atenţia asupra faptului că producătorii fac ouă şi iepuraşi de ciocolată în goană după câştiguri, fără să ţină cont de cât rău produc copiilor din întreaga lume. Acesta a scos în evidenţă că majoritatea oualelor conţin numai o proporţie infimă de ciocolată “curată” şi foarte multe adaosuri dăunătoare. Consumul în exces de ciocolată, aşa cum cei mici au tendinţa să facă în jurul Paştelui, a fost legat de apariţia cariilor şi a obezităţii, obezitatea fiind, la rândul ei, în strânsă legătură cu un risc crescut de apariţie a unor afecţiuni că:  boli de inimă, atac cerebral, diabet, hipertensiune arterială, boli ale ficatului şi unele tipuri de cancer.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii confirmă faptul că folosirea Iepuraşului de Paste pentru promovarea consumului de ciocolată şi a unor obiceiuri alimentare nesănătoase este un factor ce a contribuit la creşterea numărului de copii supraponderali şi obezi.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *