Ciupercile sunt între preferate mele. Sunt atât de versatile şi le poţi prepară în atât de multe feluri….Iar ciulamaua se numără în mod categoric printre favorite atunci când vine vorba de preparatele pe bază de ciuperci. Nu o pregătesc însă decât foarte rar, întrucât făina aceea prăjită, iar în plus şi combinată cu smântână…nu prea este tocmai idea mea de mâncare sănătoasă. Iată însă ce idee grozavă de ciulama ne dă prietena noastră Irina Modog: ciulama fără făină…iar în plus conţine suplimentar şi legume prosapete ce aduc un aport suplimentar de vitamine şi un plus de gust. O reţetă ce clar trebuie încercată!

Ciulama de cuperci fără făină

Ingrediente:

  • 1 kg ciuperci champignon
  • 1 ardei
  • 1-2 morcovi
  • o ceapă mare
  • 2-3 linguri samntana (20-25%)
  • pătrunjel
  • sare
  • piper
  • ulei de măsline

Mod de preparare:

Se curăţă ciupercile de pieliţe, se spală cu apă din abundenţă şi se taie în felii foarte groase.

Ceapa se poate cali puţin, sau şi mai bine ca să fie un preparat şi mai sănătos, împreună cu ardeiul şi morcovul dat pe răzătoare sau tăiat cubuleţe mici se înăbuşe într-o tigaie neaderentă cu capac, adăugând o cană de apă, şi se lasă până se înmoaie puţin.

Se adaugă apoi ciupercile, puţin ulei şi condimentele, se amestecă bine şi se pune din nou capacul, lăsându-le să fiarbă în continuare încă puţin, până se înmoaie toate legumele. Ciupercile vor lăsa şi ele apă, dar dacă nu vi se pare că este suficient sosul în care fierb, mai adăugaţi puţină apă.

La sfârşit se adaugă smântână, se amestecă bine pentru a o încorpora, apoi se mai lasă pe foc câteva minute.

Mai potriviţi gustul cu sare şi piper, adaugi pătrunjelul tocat fin şi opriţi focul. Se pune din nou capacul şi se lasă aşa să se răcească.

Se serveşte pe pat de mămăliguţă caldă.

Să aveţi o poftă grozavă, zic!

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *