Clonele-propriilor-părinţi
foto: en.protothema.gr

Chiar şi odraslele vedetelor de la Hollywood sunt urmărite de întrebarea „Tu cu cine semeni?”. Pentru unele dintre ele nici nu mai este nevoie să caute răspunsul la această întrebare, motivul fiind foarte simplu. Celebrii lor părinţi le-au transmis cele mai bune gene aşa încât micuţii au devenit clonele propriilor părinţi.

Priviţi câteva cupluri copil-părinte faimos în care asemănarea este de-a dreptul frapantă.

 

Brad Pitt şi Shiloh                                       

Nu există nici cel mai mic dubiu precum că superba micuţă Shiloh nu este fata lui tata. Blondina familiei Pitt-Jolie este varianta feminină a lui Brad Pitt. Culoarea părului şi forma feţei sunt identice cu ale faimosului tătic, însă buzele le-a moştenit de la nu mai puţin celebra ei mămică, Angelina Jolie.

Brad Pitt
foto: public.fr

 

Jennifer Lopez şi Emme Maribel

Gemenii Max şi Emme ai lui Jennifer Lopez, au împlinit în februarie 7 ani şi au început să semene cu celebra lor mamă, în special micuţa Emme. Jennifer este foarte mândră de gemenii săi şi foarte liniştită pentru că a reuşit să obţină custodia micuţilor. După o căsătorie de 8 ani cu celebrul cântăreţ Marc Anthony, Jennifer a divorţat de tatăl copiilor în 2012. Bebeluşii au apărut pentru prima oară în public în ediţia din martie 2008 a revistei “People”. Pentru pozele gemenilor, publicaţia a plătit 6 milioane dolari, cea mai mare sumă oferită pentru fotografii de celebrităţi până la acea vreme.

J.LO
foto: zap2it.com

 

Halle Berry şi Nahla Ariela            

Halle Berry şi-a dorit foarte mult un copilaş, însă nu a reuşi acest lucru decât în jurul vârstei de 41 de ani. Micuţa Nahla Ariela a moştenit câte ceva de la ambii părinţi: tenul măsliniu şi frumuseţea răpitoare a mamei, şi gusturile în materie de fashion de la tati, Gabriel Aubry un cunoscut model.

Halle Berry
foto: photos.essence.com

 

Courteney Cox şi Coco

Micuţa Coco este varianta blondă, în miniatură, a mamei ei. Culoare părului, este de fapt singurul lucru moştenit de la tatăl ei, actorul David Arquette. În rest este bucăţică ruptă din celebra ei mămică, Courteney Cox.

Courteney Cox
foto: usmagazine.com

 

Nicole Kidman şi Sunday Rose

Sunday Rose este singurul copil natural al lui Nicole Kidman, născut din căsnicia cu Keith Urban. Asemănarea dintre cele două este izbitoare. Aceeaşi ochi pătrunzători, de un albastru intens, acelaşi ten de porţelan şi nuanţă asemănătoare la păr. Sunt superbe!

Nicole Kidman i
foto: virginmedia.com

 

Matthew McConaughey şi Levi                            

Micuţul Levi a venit pe lume urmare a unei poveşti de iubire dintre Matthew McConaughey şi Camila Alves, un model de origine braziliană. Cu aşa părinţi nici nu avea cum să iasă decât o minune de copil. Un mare pasionat de surfing, celebrul actor Matthew McConaughey îşi doreşte ca puştiul lui, Levi, să-i moştenească această pasiune. Până atunci însă, trebuie să se mulţumească doar cu faptul că micuţul seamănă ca două picături de apă cu el.

Matthew Mcconaughey with his family in New York City, USA
foto: dailymail.co.uk

 

Katie Holmes şi Suri                       

Din căsătoria cu Tom Cruise a venit pe lume micuţa Suri, o binecuvântarea pentru familie la vremea respectivă. Din păcate mariajul s-a destrămat iar micuţa a rămas cu celebra ei mămică. Acum în vârstă de aproape nouă ani, Suri este copia fidelă a mamei. Mai mult decât atât a moştenit şi gustul pentru frumos, alegându-şi singură hăinuţele.

Katie Holmes
foto: revistavanityfair.es

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *