Copii de vedete – Nou născuţii anului 2012

Fie că s-au grăbit să anunţe oficial că au devenit părinţi sau au ţinut vestea ascunsă de urechile curioşilor, vedetele care au trecut anul acesta prin experienţa „schimbatului de scutece” spun în cor că trec prin cea mai frumoasă perioadă din viaţa lor, graţie bebeluşlor care le-au făcut viaţa mult mai frumoasă.

Theodora Rose Williams

Data naşterii: 18 septembrie 2012

Părinţi: Robbie Williams şi Ayda Field

Fetiţa lui Robbie Williams, Theodora Rose, a venit pe lume pe 18 septembrie iar informaţia a fost făcută publică chiar de cântăreţ, prin intermediul paginii sale de Twitter.

„Slavă Domnului, Theodora Rose Williams, cunoscută şi sub numele de Teddy, s-a născut la ora 15.33, pe 18 septembrie 2012, şi a avut la naştere greutatea de 3,28 kilograme. Bebeluşul, mămica şi tăticul sunt cu toţii extaziaţi. Vă mulţumesc tuturor pentru mesajele voastre”, a scris cântăreţul.

Fostul membru al grupului Take That dorea să asiste neapărat la naşterea fiicei sale şi, aflat în prezent în turneu în Marea Britanie, a decis să închirieze un avion privat care să îi stea permanent la dispoziţie, pentru a ajunge cât mai repede la Londra.

Anterior, starul declarase că doreşte să îşi crească fiica în Marea Britanie şi nu la Los Angeles, unde locuieşte alături de soţia lui, o americancă de origine turcă.

„Nu vreau ca bebeluşul nostru să fie educat la Los Angeles, pentru că aş prefera ca ea să înveţe emotivitatea şi fineţurile britanice. Vreau ca bebeluşul meu să deţină paşaport britanic, dar încă nu am decis unde va creşte copilul”, declara Robbie Williams, în urmă cu câteva săptămâni.

Sienna Jarić

Data naşterii: 12 septembrie 2012

Părinţi: Adriana Lima şi Marko Jarić

Îngeraşul Victoria’s Secret , Adriana Lima, şi soţul său, Marko Jaric, au devenit din nou părinţi anul acesta, după ce modelul a adus-o pe lume pe micuţa Sienna pe12 septembrie, în New York.

„Marko şi cu mine suntem foarte fericiţi să o primim pe Sienna în familia noastră iar Valentina [fetiţa mai mare a cuplului] abia aşteaptă să aibă o surioară”, a postat vedeta pe contul său de Twitter.

Finn Davey McDermott

Data naşterii: 30 august 2012

Părinţi: Tori Spelling şi Dean McDermott

Tori Spelling şi soţul său, Dean McDermott, au devenit părinţi pentru a patra oară, actriţa născând un băiat, Finn Davey, pe 30 august.

Tori Spelling a anunţat fericita veste printr-o postare pe site-ul său. În acelaşi mesaj, actriţa a anunţat că numele celui de-al patrulea copil al său este Finn Davey McDermott.

Tori a confirmat că este însărcinată cu cel de-al patrulea său copil în luna martie, la cinci luni după ce născuse o fetiţă.

Noah Phoenix Mazur

Nascuta: 7 mai 2012

Părinţi: Alessandra Ambrosio şi Jamie Mazur

Alessandra Ambrosio a născut, pe 7 mai 2012, un băieţel, în oraşul Florianopolis din Brazilia.Modelul casei Victoria’s Secret şi logodnicul ei, omul de afaceri Jamie Mazur mai au împreună o fetiţă în vârstă de 3 ani, Anja, care s-a născut în acelaşi oraş brazilian.

„Nepotul meu tocmai a venit pe lume, în Brazilia!”, a scris Michelle Mazur, mama lui Jamie, pe pagina ei de Facebook, la momentul respectiv.

Maxwell Drew Johnson

Data naşterii: 1 mai 2012

Părinţi: Jessica Simpson şi Eric Johnson

Jessica Simpson a dat naştere, la începurul lunii mai primului său copil, o fetiţă ce a primit numele Maxwell Drew.

„Suntem recunoscători pentru toată dragostea, suportul şi vorbele bune pe care le-am primit. Aceasta a fost cea mai frumoasă experienţă din viaţa noastră”, a scri vedeta după naşterea primului său copil.

Mabel Ray Willis

Data naşterii: 1 aprilie 2012

Părinţi: Bruce Willis şi Emma Heming

Actorul american Bruce Willis a devenit tată pentru a patra oară, după ce a doua soţie a sa, Emma Heming, a născut, pe 1 aprilie, într-o clinică din Los Angeles, o fetiţă. Fetiţa, care a primit numele Mabel Ray, a avut la naştere greutatea de 4,1 kilograme.

Samuel Garner Affleck

Data naşterii: 27 februarie 2012

Părinţi: Ben Affleck şi Jennifer Garner

Jennifer Garner şi  Ben Affleck au devenit părinţi pentru a treia oară anul acesta, după ce actriţa a născut un băieţel pe 27 februarie. Bebeluşul s-a născut într-o clinică din Santa Monica.

Cei doi actori, ambii în vârstă de 39 de ani mai au două fiice – Violet, născută în decembrie 2005, şi Seraphina, născută în ianuarie 2009.

Exton Elias

Data naşterii: 7 februarie 2012

Părinţi: Robert Downey Jr. şi Susan Levin

Robert Downey Jr. a devenit tată pentru a doua oară, la vârsta de 46 de ani, după ce soţia lui, Susan Levin, a născut un băieţel, care se va numi Exton Elias, la o clinică din Los Angeles.”Toată lumea este sănătoasă şi fericită”, a declarat un prieten al cuplului, la momentul respectiv.

Blue Ivy Carter

Data naşterii: 7 ianuarie 2012

Părinţi: Beyoncé Knowles şi Jay-Z

Primul copil de vedetă internaţională al anului 2012 a venit pe lume la începutul lunii ianuarie şi i-a făcut foarte fericiţi pe părinţi: Beyoncé Knowles şi Jay-Z. Cântăreaţa a născut prin cezariană într-un un spital din New York.

sursa: one.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *