Copii mai cooperanţi: doar o joacă de copii
foto: www.pinterest.com

Noi generaţia mămicilor de astăzi, ne creştem copiii mult diferit de modul în care ne-au crescut părinţii nostril pe noi…Sau cel puţin marea majoritate….

Noi vrem că micuţii noştri să fie lăsaţi să se joace cât mai liber, să îşi descopere singuri limitele şi abilităţile personale, să se dezvolte liber, natural, armonios.

Totuşi, uneori, joaca aceasta liberă le poate pune în pericol sănătatea şi siguranţa, sau pur şi simplu există situaţii în care nu va este permis să faceţi tot ceea ce va doriţi voi, ori copiii voştri. Sau pur şi simplu sunt lucruri pe care chiar trebuie să le facă…chiar dacă le place ori nu. Sau avem un program care nu este atât de flexibil şi atunci trebuie să ne raportăm la el.

Ei bine, cum să facem să îi determinăm să fie cooperanţi, fără să folosim forţa, pedepsele, recompensele,  presiunile prea mari…ci să fie totuşi distractiv?

Pare utopic…şi iarăşi “din cărţi”…însă nu este deloc aşa. Tot ceea ce trebuie să faceţi, este să vă amintiţi că aţi fost şi voi odată copiii…şi să vă amintiţi cum era.

Iar cea mai simplă şi la îndemână metodă, care nu dă niciodată greş şi care vă va ajuta să aveţi un copil cooperant, este joaca.

O poveste inventata pe loc care să aibă legătură cu situaţia în care ne aflăm, tranformare în nişte personaje de poveste care fac o anumită acţiune, plecare într-o aventură sau în căutarea unor comori…există atât de multe lucruri pe care le puteţi inventa şi care fac deliciul celor mici…Încât va fi foarte simplu să îi distrageti pe cei mici de la o activitate care nu este benefică pentru ei, sau în cazurile banale când vreţi să îi determinaţi să plece de la locul de joacă pentru a vă îndrepta spre casă. Tot ceea ce trebuie să faceţi este să vă puneţi puţin imaginaţia la treabă şi să intraţi în jocul lor.

Unii părinţi preferă să adopte un joc gen “o cursă până la…”. Eu personal nu sunt de acord cu jocurile competitive, mai ales între fraţi şi mai ales la copii mai mici de 7 ani. Jocurile competitive nu sunt deloc benefice pentru cei mici. Însă dacă nu faceţi dintr-o cursă, o adevărată competiţie, cu premiere şi recompense, şi mai ales dacă nu faceţi acest lucru decât din când în când…în situiaţii de urgenţă sau lipsă de imaginaţie…cu siguranţă metodă este preferabilă pedepselor, ameninţărilor, şantajelor sau promisiunilor nepăstrate, aşa cum am văzut cu toţii că mai procedează câte o bonă, o bunică…ori un părinte mai scorţos când vrea să ia copilul de la parc.

Sau cel mic refuză să coopereze când vine vorba de îmbrăcat, pieptănat, spălat pe dinţi? Nimic mai normal…cu toţii fac asta…nu este al vostru mai “căpos” decât alţii. Dar încercaţi un căntecel sau o poveste cu gândăceii pe care periuţa de dinţi îi culege dimineaţa şi îi aruncă cât colo…sau cu albinuţa zum-zum care a încurcat perişorul şi cu peria de păr o luăm din păr….sau joacă cu îmbrăcatul personajului de desene animate ori jucăriei preferate: amândoi se trezesc, se întind, se gâdilă, se îmbracă. Totul devine o joacă! Distracţia este garantată pentru cei mici, dar şi pentru voi. Iar tranformarea celui mic dintr-un mic mosfturos într-un copilaş cooperant va fi garantată.

Copiii, de la vârste fragede încă, nu suportă să li se spună ce să facă. Şi pe măsură ce cresc devin din ce în ce mai “obosiţi” să facă numai ce li se spune. Vor să deţină controlul! Vor să ştie că fac ceea ce vor ei! Vor să decidă!

Ştiu…veţi spune că este greu de făcut…însă nu şi dacă asta este numai impresia lor. Daţi-le şansa să aleagă între culorile hainelor pe care le vor purta, oferiţi-le posibilitatea să aleagă ordinea operaţiunilor pe care le vor face atunci când se trezesc: mai întâi fac pipi, se spală pe dinţi şi apoi se îmbracă, sau mai întâi se schimbă şi merg apoi la baie? Lăsaţi-i să decidă pe ei…Aşa vor simţi că ei sunt personajele principale şi că ei au hotărât ce şi cum fac.

Vi se întâmplă adesea să ia de prin casă un obiect care nu este tocmai un obiect destinat jocului? Primul impuls este să i-l luaţi din mână şi să îi spuneţi că nu este voie să se joace cu acest obiect, nu?

În secunda doi, copilul îşi încordează mâna pe obiectul respectiv şi nu i-l poţi lua decât cu forţă. Iar soluţia nu este în niciun caz forţa.

O metodă foarte simplă carea la noi a dat mereu roade este să îi vorbeşti calm, să îi explicit că nu este un obiect destinat jocului sau că nu este momentul oportun să se joace atunci pentru că trebuie să plecaţi undeva. Îi propui “hai să îl punem împreună la loc”, îl ridicaţi în braţe şi îl ajuţi să pună obiectul la locul lui, SINGUR! Aşadar el va fi cel care va face toată treaba aceasta…şi astfel simte că deţine controlul. Prin urmare am scăpat de acel refuz categoric!

Poate că vor fi momente când  nu va veţi aminti aceste mici trucuri, poate că vor fi momante când veţi fi prea obosiţi sau stresaţi că aşa aveţi chef de joacă, însă nu uitaţi că intrând în joacă…vă veţi relaxa şi voi. Vă veţi distra şi voi alături de ei. Nu va fi benefic numai pentru cei mici, va fi benefic şi pentru voi să intraţi în jocul lor. În plus…ştim cu toţii că cei mici învaţă cel mai bine prin joc, şi nu prin “educaţie”.

Prin urmarea, jucaţi-vă cât mai des şi amintiţi-vă să fiţi copii! Nu numai că îi veţi ajută pe cei mici să crească armonios, ci vă veţi ajută pe voi să re-deveniţi nişte oameni mai buni!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *