Copilul meu este fericit?
Ca părinte, tot ceea ce îţi doreşti pentru copilul tău este să fie sănătos, bine îngrijit, iubit de cei din jur, apreciat şi…foarte important, fericit!
Dar oare ce îl face fericit pe micuţ? Ceea ce îi oferim noi, multele cadouri pe care i le facem, afecţiunea noastră, atenţia şi grija noastră uneori excesivă? Fericirea este un sentiment ce vine din interior şi oricât ne-am strădui noi, dacă nu reuşim să îl învăţăm pe cel mic să se bucure de tot ceea ce are şi să fie fericit el cu el însuşi, toate eforturile noastre sunt în zadar.
Jucăriile în exces nu vor face decât să îi întărească ideea că totul i se cuvine şi că poate obţine cu uşurinţă orice, afecţiunea nemărginită şi insistent arătată îl va plictisi la un moment dat şi chiar sufoca, atenţia şi grija duse la extreme îi vor ştirbi din independenţă sa. Iar toate sau numai o parte dintre ele sunt premisele formării unui copil “răsfăţat”, care are toate şansele de a deveina un adult cinic, plictisit de viaţă, greu de mulţumit.
Părinţii trebuie să gestioneze cu mult tact situaţiile în care copilul ajunge să aibă accese de răsfăţ foarte dese şi foarte intense. Părinţii trebuie să fie cei care să îl îndrume pe cel mic cum să înveţe singur să facă faţă unor situaţii mai puţin plăcute şi să iasă cu capul ridicat şi cu zâmbetul pe buze, pentru că până la urmă din orice experienţă rea sau bună putem avea de câştigat, fie şi numai învăţând o lecţie de viaţă. Iar dacă toată viaţa ar fi presărată numai cu momente frumoase, totul ar devein o rutină şi nu am mai şti să le apreciem valoarea. Practic acesta este rolul greutăţilor în viaţă, să ne înveţe să apreciem şi să trăim la maximum acele momente de fericire.
Instinctual, copii învaţă încă din primul an de viaţă cum să reacţioneze în diverse situaţii. Astfel, atunci când sunt fericiţi ştiu să zâmbească într-un mod care să ne lumineze ziua, iar când sunt supăraţi, o arată cu atâta împătimire, astfel că sigur acel moment să nu treacă neobservat. Iar trecerea de la o stare la alta este atât de rapidă, că de multe ori abia mai reuşim să reacţionăm. Explicaţia acestui lucru este cât se poate de simplă, acea parte a creierului care se ocupă de controlul reacţiilor nu este suficient dezvoltată, iar pe măsură ce cresc învăţa să îşi stăpânească reacţiile. Pe de altă parte reacţiile lor sunt mult mai intense decât sunt resimţite de cei mici, iar starea lor percepută de către noi ca fiind una de fericire, este defapt o stare de mulţumire, că problemele lor de bebeluşi au fost rezolvate. Iar în sens contrar, ţipetele şi plânsul nu anunţă neapărat o situaţie foarte gravă…ci poate fi un simplu discomfort.
Cu timpul însă, va învăţa singur să facă diferenţa, iar reacţiile sale se vor fi diferite în funcţie de intensitatea sentimetelor şi trăirilor resimţite.
Tot singur va învăţa ce îi aduce plăcere şi bucurie, ce preferinţe are, ce aptitudini şi îndeletniciri posedă.
Rolul părinţilor este de a-l ajuta să descopere aceste lucruri, de a-l sprijini în diversele lui încercări, poate uneori nereuşite, de a-l încuraja atunci când are nevoie de o motivaţie, de a-l lăuda atunci când singur reuşeşte ceva. Sentimentul reuşitei la copii este un izvor însemnat de fericire şi mulţumire de sine.
Un regim alimentar sănătos care să îi ofere multă energie şi vitalitate, dar adaptat în funcţie de preferinţele lui, este un element important în crearea unei stări de fericire la cei mici, întrucât confortul fizic şi un organism sănătos sunt esenţiale pentru derularea activităţilor care în cazul celor mici presupune şi un efort semnificativ (ridicatul în mâini, picioare, mersul, căţăratul, escaladatul, alergatul). Iar numai punând în practică diversele activităţi, copii se pot dezvolta, îşi pot descoperi singuri limitele şi avea propriile reuşite.
Iar părinţii trebuie să îşi iubească copilul, să îl sprijine şi să îl ajute în aceste activităţi pe care acesta le desfăşoară, dar niciodată nu să îl înlocuiască, iar uneori chiar să îl lase să descopere şi să înţeleagă singur pericolul la care s-ar putea expune, având însă grijă să nu se rănească.
Aşadar, fiecare părinte ar trebui să se gândească foarte bine înainte de a-i pune pe tava totul celui mic şi de a ţine seamă de consecinţe, pentru a realiza care sunt defapt condiţiile necesare pentru a aduce fericire copilului sau şi cât de importantă este aceasta pentru ei.
Da, ştiu, ştiu…teoria e uşoară, practică însă este foarte grea. Aşa este! Tuturor ne este greu să punem în aplicare aceste lucruri şi să ne înfrânăm dorinţele de a interveni prea mult. Noi părinţii suntem supuşi greşelilor ca şi restul oamenilor. ÎNSĂ, ceea ce este foarte important este să cunoaştem toate aceste lucruri/teorii, să conştientizăm importanţa lor, să găsim o cale cât mai bună de a accede la ele şi să facem un efort de voinţă din a încercă să evităm repetarea prea multor greşeli în ceea ce îi priveşte pe cei mici, pentru că asta este datoria noastră de părinţi: să îi facem pe cei mici fericiţi.
