sâmbătă,decembrie 4, 2021

Copilul tău trage pe toată lumea care îl ia în braţe de păr. Ce-i de făcut?

Nu este un comportament care denotă neapărat agresivitate, însă poate fi extrem de deranjant pentru cel aflat în situaţia de a fi tras de par.

bebe si trasul de par
foto: popsugar.com

Ei bine în primul rând trebuie să ştim că nu este nimic deplasat, copilul este perfect normal, iar comportamentul său deasemenea. Copiii mici, adesea muscă, zgârie, trag de păr sau lovesc numai ca să comunice ce nu le place, sau pur şi simplu pentru a experimenta reacţiile celor din jur. Este foarte posibil ca tu spunându-i să nu mai facă, el să radă şi să o facă din nou…ba de data asta, chiar mai tare decât prima dată.

Atunci când este micuţ, în jurul vârstei de un an şi practic greu de comunicat cu el, este aproape imposibil să îi explici că nu este bine ceea ce face. Asta nu înseamnă că nu trebuie să o faci. El va înţelege din mimica ta că nu este un lucru plăcut, că produce durere celuilalt.

Cea mai simplă cale este să îi distragi atenţia către altceva. Nu este însă şi cea mai corectă cale. Copilul va fi numai interupt pe moment, iar data viitoare va acţiona exact la fel.

Cel mai corect este să îi explici pe înţelesul sau, prin propoziţii scurte şi cuvinte simple, dar mai ales mimică şi gestică adecvate, că produce durere prin acţiunile sale, iar gestul respectiv este de preferat să fie înlocuit cu o acţiune pozitivă, o mângâiere, un pupic sau alt gest plăcut prin care produce celuilalt plăcere, zâmbete, bucurie.

Şi un lucru extrem de important, învaţă-l pe cel mic să îşi exprime sentimentele, fie ele pozitive, dar în special pe cele negative. În nici un caz să le ignori sau să încerci să i le inhibi. Supararile, neajunsurile, frustrările, încurajează-l să le exprime la început arând către ceea ce l-a deranjat, apoi gesticulând, iar în final spunând răspicat şi discutând despre motivele reale ale frustrărilor sale.

Vei vedea că oferindu-i şansa să îşi exprime sincer şi clar trăirile de orice fel, agresivitatea va fi tot mai rară şi înlocuită de un comportament pozitiv.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *