Cum alungăm fricile prin poveşti
foto: babyradio.gr
Mulţi copii, capătă diverse frici…fără ca măcar să ne dăm seama care este momentul când se produce acest lucru şi mai ales care este cauza.
Fie că vorbim de frica de aspirator,uscător, sau alte obiecte zgomotoase, de frica de de doctor, fricile de noapte (despre care am mai scris aici), frica de căzături sau multe altele, aceste temeri ale copilor apar în diverse etape ale dezvoltării lor, dar care dispar şi îi putem ajuta cu blândeţe să le depăşească foarte uşor.
Cea mai simplă metodă de a-I ajută pe cei mici să depăşească aceste frici, sunt poveştile. Poveştile în general au un rol extraordinar de învăţare şi de cunaostere a lumii în care trăim, în dezvoltarea creativităţii şi a imaginaţiei.
Copilul meu avea o adevărată fobie faţă de medici, aşa numita frică de halatul alb. Când era foarte micuţ,medicul pediatru ne-a trimis la un consult ORL. Cel mic s-a speriat foarte tare când văzut-o pe doamna doctor cu lampa ei specială pe cap, fără să îl avertizeze înainte, plus că atitudinea ei nu a fost cea mai fericită. Din acel moment a plâns mult la fiecare vizită la medic. Nu a mai aceeptat să îi pună nimeni spatula în guriţă. Nu ştiu exact ce s-a întâmplat, ce asociere a făcut…însă mersul la medic a devenit de-a dreptul traumatizant.
Din păcate vizitele la medic în primii ani de viaţă, mai ales odată cu intrarea în colectivitate, s-au înmulţit.
Prin urmare am început să spunem tot felul de poveşti despre medici buni, care vindecă copilaşii şi le fac numai bine. Era chiar şi un desen cu Dr Plusica la care ne uităm împreună din când în când, şi care vindecă animăluţe. Nu am văzut decât câteva episoade, dar a fost suficient că de acolo să creăm tot felul de poveşti frumoase, cu animăluţele sale de pluş. Am botezat-o şi pe doamna doctor pediatru Doctoriţa Pluşica a noastră.
Am găsit şi un ORL-ist bun de care s-a ataşat imediat şi pe care l-a îndrăgit din prima. Când auzea că mergem la el, era chiar o încântare. Ba chiar la un moment dat l-am găsit jucându-se singur cu stetoscopul în urechi şi insigna în piept, stătea la birou şi scria o reţetă pentru căţeluşul lui de pluş, să îl vindece că era bolnav, iar el era chiar dl doctor ORL-ist.
Uşor-uşor, cu răbdare, multe poveşti la activ, vizite placate la medici care ştiu să lucreze cu copiii, am ajuns să mergem fără probleme la medic, chiar şi în cazuri gen cum a fost cel povestit aici.
Ba mai mult, a ajuns să ne ceară el să mergem atunci când îl doare ceva, simte că l-ar putea ajuta, sau pur şi simplu e curios să vadă cum arată un cabinet de X specialist.
Aşadar, dragi părinţi, când cel mic are astfel de frici, nu încercaţi să îi spuneţi să nu le fie frică, ci lăsaţi-l să îşi exprime sentimentele liberi. Nu vă supăraţi că nu este suficient de “bărbat” sau de curajos cum v-aţi dori voi. Nu veţi face decât să îl faceţi să se simtă şi prost pentru sentimentele sale. Nu îl bruscati, nu îl şantajaţi, nu îl ameninţaţi.
Spuneţi-i numai poveşti despre cazuri rezolvate în situaţii similare, despre eroi/prinţese/personaje preferate care au depăşit situaţii asemănătoare. Scoateţi întotdeauna în evidenţă avantajele situaţiei respective, finalitatea şi ceea ce va oferă rezultatul respectivei acţiuni.
Aveţi răbdare şi blândeţe, lăsaţi frâu liber imaginaţiei şi veţi vedea ce miracole se pot întâmplă doar spunând o poveste frumoasă!
