Plânge, ţipă, râde în hohote, bate din picior… sunt situaţii cărora uneori nu prea ştii cum să le faci faţă. Cauţi să-l calmezi pe cel mic, să îl faci să tacă… Uneori, faptul că întrerupi manifestarea emoţiilor poate fi riscant. Mai bine încearcă să înţelegi aceste atitudini şi să îl ajuţi să capete o anumită autonomie de exprimare.

solutii-pentru-emotiile-copilului

Emoţiile nu sunt uşor de stăpânit, cu atât mai mult cele ale copiiilor noştri. De obicei ne neliniştesc, nu prea ştim cum să le facem faţă, iar uneori reacţionăm greşit. Până la vârsta de 6 ani cei mici se manifestă zgomotos, aceasta fiind o consecinţă a dezvoltării incomplete a centrului emoţional din creier, spun specialiştii. Toate manifestările lor: mânie, ţipete de bucurie sau de tristeţe îi neliniştesc pe părinţi sau îi enervează. În realitate, emoţiile au un sens, o funcţie. Specialiştii ne sfătuiesc să căutăm să le înţelegem şi să le acceptăm fiindcă ele îi ajută pe copii să se dezvolte.

Când e nervos

De obicei, când cel mic este mânios, avem tendinţa să îl luăm în braţe şi să îl calmăm. Recomandarea specialiştilor este să îl lăsăm să se manifeste, fiindcă îi face bine. Când e mic, copilul nu prea ştie să-şi numească emoţiile. Este rolul tău să o faci. Îi poţi spune, de exemplu: „ Eşti nervos fiindcă ţi s-a dărâmat castelul din cuburi”. Antidotul se află în două puncte: descrii şi numeşti. Obiectivul este acela de a-i oferi un vocabular pentru a-şi exprima emoţiile, ne sfătuiesc specialiştii. Cu cât va avea mai multe cuvinte, cu atât se va manifesta mai puţin corporal.

Când îi este teamă

Copiii au multe temeri, care constituie geamanduri pe drumul lor de dezvoltare. Nu este uşor să reacţionezi. Dorinţa noastră, ca părinţi, este să-i supraprotejăm, sau să-i ajutăm să le depăşească. În ambele cazuri reacţia nu este cea potrivită. De exemplu, dacă are teamă de apă, nu e potrivit să-l provoci, dar nici să îl sfătuieşti să ignore piscina sau marea. Învaţă-l încet, încet. Dă-i informaţiile de care are nevoie pentru a se acomoda. Rolul tău este de a-l asculta, fără a-l proteja excesiv sau a-l expune brutal unui lucru.

Când este trist

Plânsetele unui copil pot fi o sursă de nelinişte pentru părinţi, fiindcă sunt dezarmaţi când văd că cel mic suferă. De aceea, când cei mici izbucnesc în lacrimi ei încearcă să le oprească. Or, plânsul face bine! Acesta permite eliberarea psihologică a tristeţii. Rolul nostru este acela de a-i arăta că îi înţelegem durerea, mai mult decât a încerca să eliminăm emoţia care a produs-o, distrăgându-i atenţia către altceva. Dacă, de exemplu, îi moare procuşorul de Guineea îi poţi spune:” Înţeleg că eşti trist, şi eu l-am iubit pe porcuşorul tău.” Cu cât va plânge mai puternic, cu atât se va descărca de aceste emoţii negative şi le va depăşi mai repede.

Când ţopăie de bucurie

Copilul râde în hohote, sare peste tot, întregul său corp exprimă bucuria. Părinţii nu se bucură însă împreună cu el. Poţi fi ocupat când vine plin de entuziasm să îţi arate un desen, un carnet de note sau ceva care îi place mult. Nu-l respinge, explică-i că ai puţină treabă şi să revină peste un timp. Pentru el este important să împărtăşească bucuria cu tine. Mulţi părinţi stresaţi sau prinşi cu treabă până peste cap au tendinţa de a stopa accesele de bucurie ale celor mici, prin cuvinte de tipul: ”Calmează-te!” Mai bine, împarte cu el bucuria, chiar de-ar fi să sari sau să dansezi împreună cu el. Îţi face şi ţie bine!

Emoţii debordante

Dacă cel mic este exagerat de trist sau de vesel şi aceste stări se repetă destul de des, poţi lua câteva măsuri. Trebuie să descoperi cauza şi să consulţi un specialist dacă este nevoie. Practic, însă poţi dezamorsa criza prin trei metode:

1. Pune-l să respire adânc. Aportul de oxigen îl calmează.

2. Dă-i un pahar cu apă. Îi opreşte starea şi îi hidratează creierul.

3. Mângâie-l! Astfel organismul lui va produce oxitocină, un hormon care creează o stare de bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *