duminică,noiembrie 28, 2021

Cum îţi dai seama dacă cel mic e anemic

Cum îţi dai seama dacă cel mic e anemic

Anemia apare atunci când hemoglobina care transportă oxigenul la celule nu este suficientă. Astfel se reduce activitatea organelor şi a muşchilor. Ca atare, sistemul imunitar poate fi influenţat. La copii se manifestă şi prin încetinirea creşterii şi dezvoltării creierului.

Simptome: copilul este iritabil şi obosit, este palid, nu are poftă de mâncare, creşte mai încet, are pielea uscată.

Dacă presupui că cel mic este anemic, mergi la doctor pentru investigaţii şi tratament.

Cauze

Lipsa fierului este principala cauză a anemiei la copii, fiindcă acesta este necesar pentru producerea hemoglobinei. Infecţiile bacteriene sau virale, anumite maladii cronice sau genetice, sângerări ale tubului digestiv sau cancere ale măduvei osoase pot, de asemenea, să antreneze anemia, fiindcă diminuează cantitatea de globule roşii sau le modifică calitatea.

În ceea ce priveşte vârsta, anemia cauzată de absenţa fierului afectează copiii între 12 şi 36 de luni, fiindcă la această vârstă se epuizează deja rezervele de fier acumulate în timpul sarcinii, iar alimentaţia în această perioadă conţine puţin fier. Cu toate acestea, nevoile sunt mari, fiindcă cei mici cresc într-un ritm rapid.

Sunt şi câteva categorii care au un risc mai mare de a deveni anemici.

  • bebeluşii născuţi prematur
  • cei mai mici de 6 luni alăptaţi exclusiv
  • cei hrăniţi mult timp cu biberonul
  • copiii a căror alimentaţie nu este variată

anemie

Cum o depistezi

Evident, este necesară o analiză de sânge. Dacă nivelul hemoglobinei nu se încadrează în limitele normale, există o carenţă de fier şi deci, copilul e anemic. Dacă medicul crede că anemia are alte cauze, cum ar fi o infecţie sau o altă boală, va mai prescrie şi alte examene. Odată descoperită, trebuie tratată, dacă nu, simptomele vor persista. În cazul în care anemia este produsă de lipsa fierului, medicul îţi va perscrie o dietă pentru copil şi anumite suplimente cu fier, timp de câteva luni.

Prevenire

Alimentaţia variată poate preveni apariţia anemiei. Laptele matern sau preparatele îmbogăţite cu fier ţin anemia departe. Începând cu 6 luni alimentaţia complementară bogată în fier trebuie introdusă. De asemenea, cerealele pentru copii care conţin şi ele fier, carnea slabă, peştele, ouăle, leguminoasele şi tofu. Dintre legume sunt bogate în fier: spanacul, broccoli, varza de Bruxelles, mazărea, fasolea. Alimentele bogate în vitamina C (portocale, roşii, ardei) ajută la fixarea fierului.

Nu-i da prea repede lapte de vacă

Dacă îţi vei hrăni prea devreme copilul cu lapte de vacă riscul de anemie e mai mare, fiindcă acest tip de lapte poate cauza mici sângerări în intestinul încă fragil al copilului. În plus, este sărac în fier, deci copilul va absorbi o cantitate mică. Aşteaptă până face cel mic 9 luni ca să îi dai lapte de vacă, şi nu mai mult de 750 ml pe zi. După această vârstă prin diversificarea alimentaţiei riscul anemiei scade mult.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *