Cum îţi păzeşti copilul să nu se piardă?

Cum îţi păzeşti copilul să nu se piardă

În zilele noastre pericolul dispariţiei copiilor creşte continuu. Motivele sunt diverse, dar important este ce să faci ca să previi această situaţie. Iată 10 reguli pe care e bine să le pui în practică. Nu uita că expresia: “Mie nu mi se poate întâmpla” are şi excepţii!

  1. Elaborează scenarii cu copilul tău. Fără să exagerezi. Dacă copilul tău este prea mic ca să înţeleagă regulile pe care trebuie să le urmeze pentru a nu-l scăpa din ochi, fă scenarii cu ajutorul păpuşilor şi a personajelor sale preferate. Asigură-te că ai inclus diferite situaţii care ar putea apărea şi nu ezita să repeţi experienţa înainte de a ajunge cu cel mic într-un loc foarte aglomerat.
  2. Vorbeşte-i de riscuri. Deşi e un subiect delicat, singura regulă valabilă este prevenirea. Vorbeşte-i sincer, cu calm, utilizând cuvinte simple, adaptate vârstei sale. Dă-i indicaţii clare care trebuie respectate în anumite situaţii. Nu-l speria, încearcă mai degrabă să-l instruieşti pentru a nu se afla în pericol.
  3. Învaţă-l informaţiile personale. Dacă se pierde, trebuie să ştie să răspundă la întrebări de bază: ce vârstă are, numele complet, adresa telefonul şi numele părinţilor. Poţi face etichete personalizate pe care să le pui pe veşminte sau pe efecte personale.
  4. Lasă-l să-şi urmeze intuiţia. Mulţi părinţi îşi forţează copilul să fie drăguţi cu adulţi pe care aceştia nu îi agreează, sau chiar îi resping. Fâcând acest lucru, ignori instinctul şi sistemul său de alarmă internă, ceea ce poate avea un efect devastator în timp, fiindcă nu va mai putea recunoaşte el singur pericolul. Respectă, deci, dreptul copilului de a refuza contactul fizic cu o persoană pe care nu o suportă, pentru a învăţa din aceste situaţii.
  5. Străinii nu sunt întotdeauna periculoşi. Cu siguranţă, i-ai spus de nenumărate ori copilului tău să nu intre în vorbă cu străinii, dar ştii că cele mai multe pericole vin din partea persoanelor aflate în anturajul copilului, şi nu din partea străinilor? În plus, dacă cel mic se pierde în public, el va trebui să ceară ajutor unui necunoscut. Dacă este pătruns de teama de a vorbi cu străinii, insuflată de tine, ar putea ezita să ceară ajutor şi astfel va fi greu să îl regăseşti.
  6. Învaţă-l să ceară ajutor. Când ajungi într-un loc aglomerat, explică-i celui mic cum ar putea să găsească ajutor dacă se pierde, arătându-i exact unde se poate adresa pentru a putea fi recuperat.
  7. Nu-l scăpa din ochi. Evident că dacă e să se întâmple, se întâmplă, cu toată vigilenţa ta. E suficientă o clipă de neatenţie şi la-i scăpat din vedere. Aşadar, fii cu ochi pe el!
  8. Ţine-l de mână! Mai ales dacă eşti într-un loc plin de oameni cum ar fi un festival, sau un târg. El va fi distras de tot ce este în jurul lui şi nu îşi va da seama de pericol.
  9. Poţi apela şi la un ham pentru copii. Chiar dacă e mai ciudat, eşti sigură că nu se va rătăci. În anumite situaţii e mai importantă securitatea copilului, decât ce spun oamenii. Când copilul e mic e bun hamul pentru piept. Dacă se împiedică, nu se accidentează.
  10. Sfătuieşte-l să se înconjoare de prieteni. Dacă e ceva mai mare şi iese deja singur, spune-i să fie mereu înconjurat de amici, mai ales când se depalsează în zone mai aglomerate. Copiii singuri sunt mai vulnerabili decât cei în grup.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *