Cum l-am ajutat pe cel mic să dezvolte un obicei sănătos de spălare a dinţilor

Cum l-am ajutat pe cel mic să dezvolte un obicei sănătos de spălare a dinţilor
foto: escambia.floridahealth.gov

Etapa cu spălatul pe dinţi a început în cazul nostru demult, încă de la primii dinţişori, adică sub un an. Eu sunt adepta ideii că obiceiurile bune se învaţă de mici, atâta timp cât nu se pune presiune asupra copilului şi se face totul treptat şi cât mai natural, trecând prin diverse etape.

Nu îmi mai amintesc exact momentul când am început această primă etapă a poveştii de îngrijire a danturii, dar ştiu sigur că avea până într-un an şi că nu am încercat acel degatar, ci direct periuţa pe care o ţinea el în mânuţă. Bineînţeles că la început era doar o joacă în care făcea cunoştinţă cu o nouă jucărie.

Iniţial a fost o perie foarte moale şi nu am folosit pastă de dinţi…aşa ca să se obişnuiască cu nouă sa “jucărie”. O molfăia şi se distra cu ea. Apoi din când în când am început să îi pun câte puţină pastă (cât vârful de la unghie), încărcând să îl învăţ să o scuipe. Evident că a mers mai greu la început, mai mult înghiţea şi era totul o joacă.

A urmat apoi etapa în care a început să ceară să se spele singur. Aceasta este şi etapa când rodea efectiv periuţa şi schimbam câte una pe săptămâna 🙂  Dar l-am lăsat aşa. Mai reuşeam să îl spăl eu o dată în timp ce mă spăla şi el pe mine…aşa era suficient de distractiv şi pentru el :).

A venit însă şi momentul când nu a mai vrut deloc să facă acest lucru. Şi refuza categoric spălatul pe dinţi. Aceasta a fost într-adevăr cea mai provocatoare etapă, fiind suficient de mare cât să poţi comunica cu el, dar prea mic ca să înţeleagă ce înseamnă sănătatea dinţilor, cariile şi ce presupune tratarea efectelor unei igiene dentare precare. Mi-am bătut capul zile întregi gandidu-mă cum să fac, să depăşim această etapă. Poveştile cu mersul al dentinst nu erau o soluţie în nici un caz pentru că ar fi putut dezvolta fobie faţă de dentist, iar când am fi avut nevoie prima dată de el…ar fi refuzat să meargă.

Mai reuşeam din când în când spălandu-ne reciproc, dar nu mai mergea tot timpul nici asta.

Până când mi-a venit idea unui joc: i-am povestit pe înţelesul lui, de copil de 2.5-3 ani, cum dacă nu spălăm dinţii se formează nişte gândăcei mici-mici în gură şi i-am propus să îi arăt cum prin spălare cu periuţa sar gândăceii. A devenit dintr-o dată extrem de interesat. Am inventat pe loc şi un căntecel cu gândăcelul săltăreţ, şi în timp ce cântam cântecelul şi spălam dinţişorii, câte un gândăcel mai nărăvaş făcea nişte salturi uriaşe până la chiuvetă, eu arătându-i cu periuţa tariectoria făcută de gândăcel…şi poooooc în chiuvetă. Râdea cu gura până la urechi, având acel râs sincer şi necontrolat al copiilor 🙂

Si cerea iar şi iar.I-a plăcut atât de mult încât făceam aceast joc şi dimineaţa şi seara….şi l-am repetat mult timp. Chiar şi acum la aproape 5 anişori mă mai întreabă uneori cum sar gândăceii şi mă roagă să cant cântecelul acela şi să facem jocul.

Mai sunt dimineţi când nu are chef să meargă direct la baie să îşi spele dinţişorii, dar totuşi din acel moment nu a existat seară să meargă la culcare nespălat pe dinţi sau dimineaţă să mănânce înainte de a-şi curăţa gura. Ba chiar mi-a cerut singur să îi dau periuţă şi la grădi să se spele înainte de merge la somnul de prânz.

Spălatul pe dinţi a devenit deja un obicei sănătos, care sper eu să îl ţină toată viaţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *