Cum rezolvi problemele digestive după sărbători

Cum rezolvi problemele digestive după sărbători
Foto: reflexosteo.com

E cam greu să reziști ispitelor de sărbători. Chiar dacă nu exagerezi, totuși, în aceste zile vei mânca mai mult și mai greu ca de obicei. Îți poți reveni mai repede dacă faci mișcare și mănânci echilibrat. Iată sfaturile noastre.

Sportul face bine și la stomac. În primul rând sportul îți oferă o relaxare a minți, fiindcă în acest timp corpul eliberează endorfine. De ce e bun pentru stomac? Fiindcă acesta este unul din primele organe care reacționează la stres. Ulcerul este un exemplu edificator în acest sens. Deci făcând sport, ne relaxăm tot corpul și, implicit, stomacul.

Alimentația echilibrată va proteja și ea stomacul. După sărbători, excesele trebuie oprite și ne vom întoarce la o alimentație echilibrată, treptat însă. Așa cum, cei care țin post nu trebuie să treacă brusc la alimentația dinainte, nici după sărăbători nu trebuie să trecem imediat la o alimentație foarte sănătoasă, fiindcă stomacul se va perturba. Manifestările se pot exprima prin grețuri sau diaree.

  • Așadar, ar trebuie să începi cu supe, făinoase din grâu integral, care vor proteja stomacul. Apoi lactate bogate în bifidus, care vor reface flora intestinală.
  • Pentru început evită cruditățile și citricele, mai ales portocalele și clementinele. Ele vor fi introduse trepat în alimentația zilnică.
  • Evită un timp alcoolul și băuturile gazeificate.

Fă sport, dar fără să exagerezi

După masă corpul are nevoie de energie pentru digestie și asimilarea alimentelor. O activitate prea intensă poate avea chiar efectul invers. Deci, fii prudentă! Practică mișcări care fac să lucreze mușchii abdominali fără să îi traumatizezi:

  • Mersul pe jos este cel mai indicat. Nu degeaba se spune că siesta se face plimbându-te.
  • Te poți plimba într-un parc.
  • Chiar și prin mall.
  • Poți face câteva mișcări ușoare de gimnastică.
  • Te poți plimba cu bicicleta sau trotineta.
  • Poți înota.
  • Dacă ești la țară, sau ai curte, grădinăritul este excelent pentru mușchii abdominali.
  • Și treaba prin casă este un bun remediu. Datul cu aspiratorul, spălatul vaselor, gătitul. Solicită destul organismul și te ajută să consumi energie.
  • Dacă ești la serviciu, mergi pe scări în loc să iei liftul, plimbă-te în pauza de masă. Sau chiar mergi să mănânci în afara locului de muncă, evident, pe jos!

Nu sunt sfaturi greu de urmat. Important este să nu te lași compleșită de obișnuința acestor zile și să te întorci cât mai repede la viața dinainte de sărbători. Nu de alta, dar și cântarul are ceva de spus, iar vremea costumului de baie nu e departe!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *