De ce ne dorim ca cei mici să înveţe încă de la grădiniţă?

De ce ne dorim ca cei mici să înveţe încă de la grădiniţă?
Foto: 3.bp.blogspot.com

 

Mă confrunt de câteva săptămâni, chiar luni cu o nouă problemă. Copilul meu nu mai vrea să meargă la grădiniţă. După perioada sărbătorilor de iarnă când am stat tot timpul cu el, a mers la grădiniţă abătut, nu participa la activităţi deloc şi a cerut singur să mai stea în vacanţă la bunici.

Bineînţeles că i-am făcut pe plac şi a mai avut încă o vacanţă de vreo 3 săptămâni. Aşa a trecut luna ianuarie, urmând ca din februarie să ne reintrăm în normal.

În mod surprinzător însă, tot nu avea chef de grădi, nu îi era dor de colegi, nu avea deloc tragere de inimă să revină nici măcar acasă.

Mi-a cerut singur să îl scot de la activităţile opţionale, unde el ceruse să meargă. Îl vedeam pe camere că mai tot timpul se juca şi uneori chiar dacă ceilalţi copii aveau diverse activităţi la masă (pictau, desenau), el se juca singur pe covor cu lego sau maşinuţe sau ce găsea pe acolo.

Doamnele de la grădi ştiu că eu sunt mai “libertină” şi că în nici un caz nu insist să facă fişe, să înveţe adunări, scăderi, sau mai ştiu eu ce au ei în programă. Pentru mine important este ca cel mic să fie fericit, iar la vârsta aceasta să se joace cât îi pofteşte inima. O să aibă o viaţă înainte când va trebui să înveţe şi să se supună rigorilor.

Într-o bună zi însă, educatoare lui m-a abordat şi mi-a spus că totuşi a rămas în urmă faţă de ceilalţi copii, că refuză să participle la activităţi şi îmi cerea părerea cum să abordeze problema, dacă să îl lase aşa liber sau să îl mai încurajeze puţin să fie mai activ.

În prima fază, am zâmbit, m-am amuzat, după care, recunosc m-a pus puţin pe gânduri. Chiar aşa să rămână ultimul din grupâ? Totuşi el e un copil tare isteţ, care prinde imediat…

În maşină, în drum spre casă, am abordat lejer subiectul, să văd unde este problema. Şi mi-am dat seama. Se fac mult prea multe activităţi pentru vârsta lor la grădiniţă. La 4 ani să înveţe litere, cifre, matematică. Serios???? De ce?? Care este scopul? Care este ideea?

Eu am învăţat 18 ani şi asta fără să iau în calcul grădiniţă! Aşa şi? Acum trebuie să începem de la 4 ani ca să fim siguri că depăşim 20 de ani de studii, sau care este ideea? De ce trebuie să ştie să scrie şi să citească înainte de a merge la şcoală, dacă acum ne oblige să îi dăm la şcoală de la 6 ani, cu această “minunată” clasă 0?

Vorbesc cu toate prietenele mele mame şi toate se plâng că în şcoli se cere din ce în ce mai mult şi de la vârste din ce în ce mai fragede. De ce oameni buni? Vrem să devenim o naţie de Einstein-i sau aşa ne imaginăm că vom ridică nivelul acestei societăţi româneşti?

Eu cred că mai degrabă avem toate şansele să creştem o nouă generaţie de nefericiţi, îndoctrinaţi cu idei neadevărate despre ceea ce înseamnă fericirea şi ce aduce bucurie sufletului cu adevărat. Iar cu siguranţă banii, faima, avuţiile nu sunt cele care aduc asta!

Sau probabil părinţii de un nivel medicru îşi imaginează că dacă îşi vor împinge cu “lopata” copilul, acesta va ajunge în viaţă puţin mai bine decât au reuşit ei. Finainciar, poate că are şanse, e drept. Dar ca persoană? Cum credeţi că poate ajunge un copil care este în permanentă împins de la spate, care participă în fiecare zi la activităţi extracuriculare şi care nu este lăsat să se joace, ci este obligat să facă lecţii? Eu zic că în nici un caz nu va ajunge un adult echilibrat şi fericit. Ba dimpotrivă!

124377-849x565-Sensory
foto: autism.lovetoknow.com

 

Eu, cu al meu copil, nu am discutat decât atât despre acest subiect: l-am întrebat dacă nu îi mai place grădiniţa, dacă este nefericit acolo şi dacă doreşte să o schimbăm. Răspunsul a fost categoric nu! L-am mai întrebat dacă vrea în continuare să înveţe să vorbească limba engleză, aşa cum mi-a spus când am optat pentru o grădiniţă cu predare în limba engleză, mi-a spus că vrea neapărat acest lucru, că atunci când mergem în vacanţe să vorbească ca mami. Atunci i-am explicat că dacă doreşte să înveţe o limba străină sau orice îşi doreşte el, este indicat să mai şi participe la anumite activităţi care tot o joacă sunt până la urmă, să înveţe cântecelele (ceea ce el adoră), să asculte ce şi cum pronunţă doamna educatoare, să fie prezent în sală, nu doar să se joace singur cu jucăriile într-un colţ izolat de restul. Şi dacă el doreşte, să mai facă şi câte o fişă din când în când…Dar cel mai important, să nu permită nimănui pe lumea asta să îl forţeze să facă un lucru pe care el nu îl doreşte. Şi dacă ceva îl deranjează sau nu îi place ceva, să spună acest lucru tare şi răspicat!

Din acea zi, se pare că atitudinea lui s-a schimbat puţin, este mai activ, îşi alege câte o masă cu activităţi şi participă alături de ceilalţi copii, mai desenează, mai pictează, mai scrie chiar câte o litera – două, dar se şi joacă în continuare mult.

Grădiniţa nu este numai un loc de joacă, dar este un loc de tranziţie între perioada de bebeluşie şi şcoală. Trecerea trebuie să se facă însă, cât mai lin şi neforţat, cât mai lejer pentru ei, astfel încât să nu reprezinte o corvoadă rigorile la care încep uşor-uşor să înveţe să se alinieze, dar TOTUŞI să se bucure de copilărie de jocuri, iar tot ceea ce învaţă să fie prin joc şi printr-o abordare relaxată, constructivă şi nu prin impunere sau recompense.

foto: nieer.files.wordpress.com
foto: nieer.files.wordpress.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *