Warning: array_key_exists() expects parameter 2 to be array, null given in /home/mamistietot/public_html/wp-content/plugins/af-companion/inc/demo-importer.php on line 78
De ce nu funcţionează educaţia prin pedepse şi care sunt singurele metode eficiente pentru creşterea unui copil fericit – Mami Stie Tot

De ce nu funcţionează educaţia prin pedepse şi care sunt singurele metode eficiente pentru creşterea unui copil fericit

foto: huffingtonpost.com

foto: huffingtonpost.com
foto: huffingtonpost.com

 

 

 

Cum bine spune toată lumea, cea mai grea meserie din lume este aceea de părinte. Iar primul lucru pe care trebuie să-l facă un părinte este să înveţe cum să-şi controleze propriile sale emoţii. Adulţii, deşi trecuţi prin  viaţă şi cu o experienţă vastă, nu pot lua adesea cele mai bune decizii pentru educarea copiilor lor, iar cauza o reprezintă chiar propriile lor traume şi frustrări ce le au încă din copilărie, şi peste care se pare că nu au reuşit încă să treacă.

„Este imposibil să fii părinte fără să faci faţă propriei tale copilării. 627x0Trebuie să lucrezi mai întâi cu tine. Emoţiile sunt cele care duc la dificultăţi în relaţia cu copilul, dar un părinte trebuie să fie prezent şapte zile din şapte, să ştie cum să-şi gestioneze emoţiile puternice”, a explicat Laura Markham în cadrul conferinţei intitulate „Părinţi liniştiţi, copii fericiţi”, citată de adevarul.ro.

Laura Markham, expert internaţional în parenting, psiholog clinician şi mamă a doi copii este adepta educaţiei prin empatie, comunicare şi prin stabilirea unor limite clare pentru copil. Astfel, părintele nu va mai fi nici prea sever, nici prea permisiv uneori, iar copilul va învăţa singur ce înseamnă autodisciplina.

Regulile de aur în educarea copilului pe care pshihologul le promovează sunt empatia şi comunicarea. Iar acestea în detrimentul folosirii pedepselor ca metode educaţionale, dar excluzând şi permisivitatea.

Părinţii care învaţă să-şi controleze propriile emoţii, sunt capabili să stabilească o legătură strânsă cu copilul, pot comunica mai bine, dar totodată reuşesc să îl înţeleagă pe acesta şi mai ales îl pot ajuta să-şi gestioneze emoţiile. Se întâmplă adesea ca un copil să aibă o criză de furie sau de plâns, pentru că doreşte ceva sau suferă, dar nu ştie să se exprime în alt mod. Părintele nu trebuie să sară imediat să îi facă pe plac, ci să îi ofere mai întâi şansa să se liniştească singur, să îi impună apoi anumite limite, dar cu empatie.

Pentru a învăţa autocontrolul, copilul trebuie să afle că nu sentimentele sale sunt defapt problema. Sentimentele sale sunt importante oricare ar fi acelea. Problema este doar comportamentul său, care trebuie numai controlat. Un copil care îşi reprimă sentimentele va deveni frustrat şi nu va mai fi capabil să comunice deschis. El va ajunge un adult furios, deoarece aceste sentimente care nu sunt exprimate, defapt, nu dispar ca prin minune, ci ele vor rămâne în interiorul sau şi îl vor măcina.

Un alt aspect important este controlul pe care mulţi părinţi vor să îl aibă asupra propriului copil. Rolul părintelui este doar de a-l ghida, nu de a-l controla.

Urletele sau ameninţările părintelui, nu îl vor linişti pe copilul obraznic. Efectul lor va fi să îl sperie numai, iar pe viitor îl vor învăţa că ţipetele reprezintă un mod normal de comunicare, pe care şi el îl va adopta şi ei.

Adulţii mai trebuie să ştie că un copil are sistemul neurologic în plin proces de formare până la vârsta de 24 de ani. În tot acest timp sinapsele trebuie să se dezvolte corect, să se adapteze.

Copilul nu poate şi nu trebuie să fie controlat prin forţă, întrucât forţa provoacă instinctiv rezistenţă. Singurul mod prin care îi putem influenţa pe copii este prin formarea unei legături cu ei, spune Laura Markham. Un copil care se simte conectat cu părintele sau şi care îl consideră pe acesta un real model, îşi va schimba singur comportamentul. Decizia de a se schimbă în bine va veni chiar din interiorul său, şi nu va fi impusă din exterior. Iar aceasta este singură modalitate care chiar va dura, mai spune psihologul. Orice regulă impusă din exterior produce numai furie, la revoltă la căutarea unui mod cât mai eficient pentru a o încalcă, la minciună.

Mai mult decât atât, orice pedeaspă fizică aplicată copilului îi reduce acestuia coeficientul de inteligenţă. Conform studiilor, un copil care primeşte o singură palmă în fiecare lună, timp de 3 ani, va fi afectat nu doar emoţional, ci nivelul IQ-ului său va scădea cu 10%.

ÎNSĂ, dacă părintele va reuşi să fie el însuşi un model pentru copilul său, nu va mai fi nevoie de să îi aplice copilului său niciun fel de pedepse.

Există bineînţeles mai multe tipuri de părinţi, fiecare crescând un anumit tip de copil:

–           Părinţii stricţi vor avea copii revoltaţi, furioşi şi chiar agresivi.

–           Părinţii permisivi vor avea copii foarte egoişti,

–           Părinţii neglijenţi vor avea copii care suferă foarte mult şi nu vor avea niciodată încredere în ei înşişi.

–           Părinţii empatici, care ştiu să comunice şi să impună limite corecte, vor creşte copii fericiţi. Aceşti copii vor şti ce este autodisciplina, iar acets aspect le va fi de mare folos şi în viaţa de adulţi.

Copilul, pentru a învăţa însă ce este autodisciplina, este necesar să coopereze cu părintele şi să înveţe că trebuie să renunţe la un anume lucru pe care poate îl doreşte, că poată avea ceva ce îşi doreşte şi mai mult, susţine Laura Markham. Aceasta vine şi cu un exemplu: dacă vrea să iasă afară la joacă, atunci trebuie să nu se mai uite la desene animate, pentru că astfel să aibă timp să-şi termine temele. Este necesar ca cel mic să înţeleagă singur aceste lucruri, iar decizia să-i aparţină lui, nu să-i fie impusă de părinte.

Deasemenea, copilul trebuie stimulat să-şi ţină promisiunea făcută, iar cea mai bună metodă de a obţine acest lucru este că însuşi părintele să-şi ţină promisiunile, oricât de greu i-ar fi.

Laura Markham mai spune că şi în privinţa laudelor părinţii ar fi bine să fie ceva mai reţinuţi. Ei trebuie să laude în special efortul, încercarea, procesul, şi nu neapărat rezultatul pe care îl obţine copilul, pentru că cel mic să nu se canalizeze pe obţinerea de rezultate cu orice preţ. Iar mai mult, acesta trebuie ajutat să vadă consecinţele pozitive ale gestului sau. Astfel, în loc de: „Bravo! E foarte frumos că ai împărţit jucăriile”, părintele ar fi mai bine să spună: „Uite ce fericit este prietenul tău pentru că i-ai dat din jucăriile tale”.

Conform sursei citate, aceste concluzii îi aparţin Laurei Markham, care a susţinut o serie de conferinţe la Bucureşti.învăţându-i pe tinerii părinţi cum să-şi schimbe radical atitudinea faţă de creşterea micuţilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *