De ce o mamele perfecte nu sunt defapt perfecte
foto: family.thinkingoutsidethesandbox.ca

 

Noi mamele, în special acelea ce facem parte din această generaţie a mamelor avide de informaţii noi, care citesc mult, permanent şi nu lasă niciun aspect netratat şi fără să fie analizat şi întors pe toate părţile, vrem să credem că facem totul corect.

Noi, aceste mame care credem că facem totul “ca la carte” şi care vrem să creştem copii liberi, independenţi, fericiţi şi încrezători, facem defapt foarte multe greşeli. De ce? Simplu, pentru că suntem oameni!

Pentru că uneori suntem prea obosite şi prea surmenate ca să mai putem aplica acele sfaturi pe care de atâtea ori le oferim celorlalţi. Ba chiar de multe ori poate arătăm cu degetul spre acei părinţi care ridică tonul la copii lor, sau le dau răspunsuri mai dure acestora. Da le ştim bine, ştim care sunt greşelile despre care vorbim…şi totuşi uneori se întâmplă să zicem: “nu mai pot!”

Cărei mame nu i s-a întâmplat că după o noapte în care s-a trezit de câteva ori ori, ba că cel mic vroia să meargă la baie, ba că vroia să bea puţină apă, ba că era bolnăvior şi defapt mama a stat toată noaptea de veghe, iar a două zi când cel mic întreabă de 9 ori “dar de ce?”, a zecea oară să răspunzi fie un apatic “habar nu am…”, fie “pentru că aşa este!” ori “te rog frumos să mă laşi cu atâtea întrebări, că nu mai pot”. Da nu este ok. Nu este ok deloc! Ştii asta! Ştii că este greşit şi că ai fi putut spune, “mami, sunt prea obosită, putem continua altă dată această discuţie?”…Însă oboseala ta te-a adus până într-acolo încât să nu mai fii capabilă să te calmezi, să te aduni şi să îi dai copilului răspunsul pe care îl aştepta…aşa că îi dai primul răspuns care ţi-a venit pe buze. Da, ştii prea bine că nu este bine aşa…şi totuşi ai făcut-o…şi ce este cel mai rău, este faptul că probabil o vei mai repeta.

Sau, cărei mame nu i s-a întâmplat că după o zi de muncă solicitantă, în care a trebuit să facă prezentări extrem de importante ce au sleit-o de puteri, vine acasă, pregăteşte ceva repede de mâncare, iar cel mic spune: nu îmi place, vreau altceva. E clar că îţi vine fie să iei oala cu mâncare să o arunci pe toată, fie să îi spui: ia şi mănâncă asta, că altceva nu avem. Destul de greu să te mai controlezi, nu?

Iar cel mai “plăcut” lucru după o astfel de zi, este să vină cu acordeonul sau vioara să mai exerseze puţin. Este clar că primul lucru pe care ai vrea să îl faci este să îi spui să înceteze că îţi dă dureri groaznice de cap. Cum să poţi îndură acele zgomote fără noimă, când ai deja nişte dureri îngrozitoare de cap? Da, ştii cât este de important să îi încurajezi pasiunile, cât este de important să îl susţii în tot ceea ce alege să facă…dar parcă în seara aceea chiar TREBUIE să îi propui să vă jucaţi cu acoarelele pe hârtie…că altfel vei exploda. Sau cel puţin să pleci în altă cameră şi să îl laşi să exerseze singur.

Sau cărei mame nu i s-a întâmplat ca într-o dimineaţă în care s-au trezit foarte târziu, iar ea urmează să intre în şedinţă în fix 50 de minute (timp în care trebuie să îl pregătească pe cel mic de grădi, să îl şi lase la grădi, iar apoi să străbată şi tot oraşul) să îşi piardă cumpatul atunci când acesta refuză să meargă la baie să se spele pe dinţi, să se îmbrace cu ce i-ai pregătit pe motiv că nu îi place bluza, ori şi mai rău să înceapă să plângă că vrea să se mai joace puţin. Atunci când tu simţi că eşti la limita răbdării oricum…asta este deja prea mult. Şi este aproape imposibil să te calmezi de fiecare dată şi să te aşezi lângă el, să îi spui “mami ştiu că nu îţi place această bluză, dar pentru că aseară am adormit cu toţii mai greu decât de obicei, astăzi nu ne-am trezit la timp. Tati a plecat deja, prin urmare suntem doar noi doi şi am nevoie de ajutorul tău, pentru că mami trebuie acum să se grăbească puţin ca să ajungă la birou, iar tu ca să prinzi micul dejun la grădi. Aşadar, mami nu mai are timp să îţi calce o altă bluziţă şi te rog dacă îmi poţi face această favoare, ca doar astăzi să te îmbraci cu ea şi diseară o călcăm împreună pe cea care îţi place ţie cel mai mult.”

Da ştiu, este mult mai simplu în acele momente să spui “te rog să te îmbraci că am întârziat deja şi nu ami avem timp de prostioare de genul asta”. Însă pentru el nu este o “prostioară”, este dorinţa lui…iar dorinţa lui este defapt la fel de importantă ca şi a ta. Numai că el nu are puterea ta…

Nu nu vrem să producem astfel de frustrări copiilor nostril, şi totuşi o facem.

Ce este important însă, este să fim conştienţi de aceste greşeli, să încercăm să nu le mai repetăm sau să le limităm. Este important să ne dăm toată silinţa să fim părinţi mai buni, pentru că sigur vom şi reuşi acest lucru. Când trăim cu impresia că suntem perfecţi şi că nu greşim, defapt greşim cu mult mai mut decât credem şi nici măcar nu ne oferim şansă de a îndrepta aceste greşeli.

Cu toţii suntem oameni şi suntem supuşi greşelilor, important este să ne acceptăm greşelile, să ne cerem scuze atunci când simţim că am greşit, astfel încât şi cei mici să le astfel şi să inţeleagă semnificaţia scuzelor noastre, iar foarte important să fie conştienţi că îi iubim şi că ne dăm silinţa de a fi acei părinţi de care ei au nevoie şi pe care îi merită.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *