De ce să faci şi al doilea copil?
Familiile cu mai mult de un copil, au devenit tot mai mult o raritate. Marea majoritate a cuplurilor, deşi pornesc de la ideea că vor avea o familie cu 2, poate chiar 3 copii, se răzgândesc pe drum şi ajung într-un final să se oprească la unul singur.
Marea majoritate motivează acest fapt aducând în faţă nevoile financiare pe care le implică creşterea unui copil. Alţii implică timpul, care devine tot mai mult un adevărat lux în marea majoritate a familiilor. Există şi părinţi care însă consideră că a fost atât de greu drumul străbătut cu cel mic până a devenit “omuleţ”, încât le este mult prea greu să o mai ia de la capăt.
Mai există bineinteles şi acea categorie de părinţi care s-au gândit foarte târziu să facă primul copil, datorită carierelor lor, urmare a vieţii agitate pe care au dus-o, datorită altor idealuri avute până la această vârstă.
Indiferent de motive, realitatea este aceasta. Şi din nefericire, nu este una tocmai benefică pentru copilul singur la părinţi.
Crescând un singur copil, avem toate şansele să creştem un copil egocentric, egoist, care nu va şti să împartă nimic din ceea ce îi aparţine, un copil singuratic, sau dimpotrivă excesiv de dornic după prezenţa altor copii/prieteni.
Să fii părinte pentru a doua oară, nu este cu siguranţă uşor. Nu a fost uşor nici prima oară, dar să fie totul de două ori pe atât… pare deja prea mult, imposibil de dus.
Priviţi însă partea bună a lucrurilor, dacă atunci când aveţi un copil puteţi oferi şi primi înapoi atât de multă iubire şi fericire, când aveţi doi copii, totul este de două ori pe atât. Copiii ne dau sens existenţei, ne definesc ca oameni, ne ajută să vedem adevăratele valori în viaţă.
Pe de altă parte, gândiţi-vă că cel mic, primul copil, nu va mai sta atârnat ciorchine pe voi la fiecare pas. El va avea un partener de joacă în frăţiorul mai mic, iar cel mai mic va avea un idol în frăţiorul mai mare…aşa că nu vă va mai solicita pe voi pentru orice fleac. Cel mic va creşte pe lângă cel mai mare, iar cel mai mare va castiga un aliat de nădejde în toate năzdrăvăniile lui.
Un alt avantaj este faptul că frăţiorul mai mare, de multe ori răsfăţat şi egoist, va învăţa singur cea mai bună lecţie de viaţă: să devină responsabil (şi asta va fi din proprie iniţiativă pentru că toţi fraţii mai mari vor să îşi protejeze fratele mai mic), să dăruiască şi să primească iubire necondiţionată (relaţia cu părinţii este diferită, oricât de mult ne-ar plăcea nouă să credem că suntem părinţi perfecţi şi prietenii lui cei mai buni), să împartă cu fratele său tot ceea ce are fără să aştepte ceva inschimb, să fie altruist.
Fraţii, indiferent că sunt cei mai buni prieteni sau nu atunci când cresc, vor sări primii în ajutorul celuilalt. Există o vorbă “sângele apă nu se face” şi aceasta nu este numai o vorbă în vânt. Este o realitate!
Prietenii oricât de buni şi de apropiaţi ar fi, în anumite momente îşi vor pune pe primul plan familia lor şi binele personal. Un frate nu va face niciodată acest lucru. Un frate te va iubi mereu necondiţionat!
Într-o lume în care este din ce în ce mai greu să ai încredere în străini şi în care este din ce în ce mai greu să găseşti oameni de nădejde, familia rămâne cel mai important element viabil.
Iar a avea un frate care să îţi fie aproape la bine şi la greu, sau căruia să îi poţi împărtăşi toate problemele, dar şi bucuriile tale, este de nepreţuit.
