foto: i.huffpost.com

De ce să nu administrăm antibiotice în viroze
foto: i.huffpost.com

În ultima vreme văd tot mai mulţi părinţi care îşi bombardează efectiv copiii cu medicamente. Ba chiar le administrează antibiotice la orice răceală pentru că au muci!!! Sau pentru că tuşesc! Când fac febră…e deja caz grav 🙁

Antibioticele sunt substanţe care omoară sau inhibă creşterea bacteriilor. Infecţiile bacteriene şi infecţiile virale sunt două lucruri distincte, care uneori pot avea simptome comune. Probabil de aici şi confuzia unora care fug repede la dulapul cu medicamente pentru a-şi administra antibiotic în cazul unei banale răceli. Viroza însă nu trece mai rapid cu antibiotic aşa cum speră…

Bacteriile sunt organism vii, pe când viruşii nu chiar, iar în plus sunt de 100 de ori mai mici şi au structura mult mai simplă.

Antibioticele acţionează direct asupra bacteriilor, omorându-le sau împiedicându-le să se reproducă. Efectul acestora asupra viruşilor este nul, ele nefiind capabile să actioneaze pe nici un component al structurii virusurilor.

Tot ceea ce putem obţine atunci când administrăm antibiotic în afecţiunile virale este să îi scădem capacitatea de apărare a organismului, adică să îi slăbim sistemul imunitar, aşadar producem mai mult rău decât bine.

În plus, rezistenţa la antibiotice este o ameninţare reală a zilelor noastre şi are drept cauze principale, utilizarea abuzivă şi necontrolată a medicamentelor de tip antibiotic. Bacteriile practic încep să devină imune şi atunci când avem într-adevăr nevoie de antibiotice, nu îşi mai fac efectul.

În cazul virozelor ale căror simptome sunt febra, mucozităţile, tusea, ceea ce ajută sunt antitermicele pentru a diminua fabra mare, sau diverse remedii de tip imunomodulator, ori antivirale specifice.

Numai în cazul suprainfecţiilor care au loc atunci când din cauza luptei foarte puternice pe care sistemul imun o duce cu o infecţie virală şi poate apărea o infecţie bacteriană, se recomandă administrarea antibioticelor aceasta fiind utilă însă împotriva bacteriilor, nu a virozei. Dar pentru asta este neapărat nevoie de recomandarea unui medic.

Virozele se ameliorează semnificativ inter 3 şi 5 zile de la debut. În caz contrar este necesar să contactaţi un medic.

În special la copiii mici, antibioticele trebuie folosite cu foarte mare precauţie şi doar în anumite cazuri. Sistemul lor imunitar este incomplet format, prin urmare acestea pot cauza disbioze intestinale şi rezistenţă crescută la antibiotic.

Aşadar administraţi cât mai rar copiilor antibiotice, doar atunci când este cu adevărat necesar,şi întotdeauna însoţite de probiotice pentru a le proteja flora intestinală.

La acei copii care prezintă simptome precum tusea, febra, oboseala, durerile musculare sau în gât, nu concluzionaţi rapid că a contactat o bacterie. De cele mai multe ori, este vorba despre o răceală comună, faţă de care antibioticele nu au niciun efect. Un control pediatric poate lămuri acest aspect. Între timp îl puteţi ajuta pe cel mic prin câteva lucruri simple:

– odihnă prelungită la pat;

– băi de aburi;

– hidratarea intense cu apă, sucuri de fructe, ceaiuri călduţe, supe de ceapă;

– sirouri naturale făcute din ridiche neagră, ceapă, hrean, miere

– medicamente antiinflamatorii, pe bază de ibuprofen la nevoie;

– spray-uri nazale cu soluţie salină.

 

Antibioticele sunt o invenţie extraordinară a secolului 20, care au salvat foarte multe vieţi, însă trebuie reţinut că sunt foarte utile dacă sunt administrate corect. Automedicaţia este cel mai mare rău pe care îl puteţi face copilului vostru şi vouă înşivă. Luptaţi pentru creşterea imunităţii organismului şi nu pentru scăderea ei!.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *