Despre integrarea în societate a celor mici şi regulile impuse de aceasta
Discutam recent cu o altă mămica despre ce înseamnă integrarea copiilor în societate, despre educarea acestora în spiritul respectării anumitor canoane impuse de societate, despre regulile pe care îi învăţăm pe cei mici să le respecte cu privire la modul în care trebuie să se comporte în preajmă celorlalţi.
Copii sunt personalităţi neşlefuite, brute care spun exact ce gândesc, acţionează instinctual şi simt totul la intensitate maximă. De aceea ei se bucură atât de tare pentru orice lucru mărunt, dar totodată se şi întristează atât de repede atunci când sunt dezamăgiţi.
Iar noi părinţii “ştiutori”, încercăm să îi şlefuim, să îi învăţăm cum să se poarte frumos, chiar cum să reacţioneze in anumite situaţii şi să îşi inhibe trăirile uneori. Totuşi implicarea noastră nu este uneori puţin prea mare?
De ce atunci când mergem cu cel mic la un loc de joacă şi spune că nu îi place un anumit copil şi că nu vrea să se joace cu el, noi insistăm şi îi spunem că nu e frumos şi că trebuie să se joace cu toţi copiii? Nu e puţin frustrant? Dacă nu îi place de cineva, de ce trebuie să îl învăţăm să facă un lucru care îi aduce plăcere, împreună cu un personaj care îi displace, ştirbindu-i practic astfel din plăcerea jocului? Sau şi mai rău, aud de multe ori: “nu mai fă lucrul acela urât, pentru că râd copiii de tine” sau “ nu te mai tăvăli pe jos că se uită toată lumea la tine”. De ce trebuie să umilim copilul pentru a-l învăţa să “intre în rand cu lumea”. Nu ar fi mai simplu ca atunci când cel mic nu place pe un alt copil, să îl luăm pur şi simplu de acolo şi să îl ducem în altă parte, decât să ajungă să se certe cu el cum se întâmpla în cele mai multe cazuri? Sau să nu ne intereseze de părerea celorlalţi atunci când cel mic are o reactive mai altfel, ci pur şi simplu să încercăm să aflăm ce a generat acea reacţie, iar pe viitor să încercăm să eliminăm cauza şi nu efectul?
Noi ne confruntăm cu o astfel de situaţie când mergem la medic, iar cel mic reacţioaneaza urât: plânge atât de tare si trage de noi să mergem acasă, încât se strânge toată lumea la uşa medicului. Sincer, mie puţin îmi păsa de ce spun aceştia, ci preocuparea mea principală este să aflu ce anume îl deranjează pe cel mic la aceste vizite şi mai ales cum putem duce un consult la bun sfârşit, dar în nici un caz de coatele pe care şi le dau cei ce asistă la aceste scene. Să îşi vadă de vieţile lor şi de problemele lor. Pentru noi ale noastre sunt cele mai importante.
Am putea include aici şi insistenţa anumitor părinţi în a le impune, poate în mod inconştient, jucării celor mici. Astfel cumpără băieţeilor numai maşinuţe, pistoale, bormaşini şi excavatoare, alegând pentru ei ceea ce ar trebui să le placă, deşi e foarte posibil ca ei să prefere chiar o păpuşă… De fiecare dată când am mers în parc am văzut băieţei care luau căruciorul de păpuşi al fetiţelor şi îl plimbau cu drag prin tot parcul. Bineînţeles că şi al meu făcea la fel, aşa că i-am achiziţionat şi lui unul pe care l-a plimbat câteva zile până şi-a pierdut interesul. Lumea se uita ciudat la mine când le spuneam că este al lui, pentru că şi-a dorit unul. Nu văd ce este ciudat în asta, ce tăticii nu plimbă căruciorul cu cel mic?
Deasemenea între jucăriile preferate s-a aflat mult timp un set de curăţenie şi un fier de călcat, jucării pe care evident le-am găsit la raionul destinat fetiţelor. Ei şi ce? Dacă el asta îşi dorea şi asta i-a adus bucurie? Întotdeauna i-a făcut o deosebită plăcere să ne ajute la treburile casnice participând cu propriile sale ustensile: la bucătărie, la curăţenie, la călcat. Asta înseamnă că e mai puţin băieţel decât alţii? Totuşi ii place, poate la fel de mult, să se joace şi cu maşinuţe şi cu trusă de scule. Dar alegerea cu privire la momentele în care se joacă cu diversele jucării, îi aparţine în totalitate. Cum deasemenea şi alegerea tipurilor de jucării pe care I le achiziţionez îi aparţine în cele mai multe cazuri. Îmi place să merg cu el la magazinele de specialitate şi să îl las singur să îşi aleagă exact ce doreşte el. Îi explic că trebuie să aleagă o singură jucărie dintre toate, pentru a nu se deprinde cu ideea că i se cuvine orice, oricât, oricând, iar apoi îşi alege jucăria care îl impresionează cel mai mult.
Copilul ar trebui încurajat să se joace cu ce îşi doreşte şi cu cine îşi doreşte şi lăsat liber să îşi aleagă singur jucăriile şi prietenii. Regulile gen “eşti băieţel” prin urmare joacă-te cu maşinuţele şi cu băieţeii de vârsta ta, după părerea mea, ar trebui uitate. Astfel de reguli nu îl vor face mai “bărbat” şi nici nu îi vor aduce bucurie dacă nu asta este ceea ce îşi doreşte.
Tot la această categorie se poate încadra şi respecatarea regulilor în ceea ce priveşte hainele copiilori: e fetiţă o îmbrăcăm în roz şi roşu, multe fundiţe şi floricele, e băiat, păi atunci îl îmbrăcăm în haine lărguţe, bineînţeles în nuanţe de albastru sau verde. Mi s-a întâmplat foarte des să fiu întrebată dacă cel mic este este fetiţă sau băieţel. Ei bine într-adevăr are nişte trăsături mai dulci, dar şi faptul că am refuzat să îl îmbrac în culori terne şi clasic băieţeşti, cu siguranţă a contat şi mai mult. De ce aceste prejudecăţi? Roşu şi portocaliu sunt culori foarte potrivite şi la băietei. Iar pantalonii mulaţi cu cizmuliţe înalte sunt o algere foarte inspirată şi pentru băieţi. Nu credeţi? 🙂
Ce e cu atâtea reguli şi canoane stupide? De ce le căutăm şi ni le asumăm, iar în plus încercăm să îi creştem pe cei mici în spiritual respectării acestora? De ce încercăm să impunem tot felul de reguli, tot felul de limite şi oprelişti?
Copii au nevoie de libertate pentru o dezvoltare corectă şi sănătoasă şi ar trebui încurajaţi să îşi exprime de mici opţiunile, fie ele şi pentru lucruri aparent mărunte cum ar fi jucăriile, hainele, culorile şi prietenii de joacă. Acesta este doar un prim pas în dezvoltarea unui copil independent care va şti să lupte pentru a-şi menţine şi consolida propriile alegeri şi păreri, cu o coloană verticală puternică ce nu se va lăsa influenţat de opresiuni venite dintr-un anturaj nepotrivit sau din partea unor persoane rău intenţionate.
