Despre răsfăţ: diferenţa dintre dorinţe şi nevoi
Se spune că atunci când copiii sunt mici nu trebuie să îi ţii prea mult în braţe pentru că vor deveni răsfăţaţi. Nimic mai greşit! Ei nu vor în braţele mamei pentru că sunt răsfăţaţi, ei vor în braţele mamei pentru a-i simţi iubirea, respiraţia, gingăşia şi căldură.
Dragostea dintre copil şi părinţii lui nu are limite şi nu este condiţionată. Ea este nemărginită şi nu trebuie să fie îngrădită în niciun fel.
Totuşi, când copilul începe să devină omuleţ, şi nu mai este un bebeluş doar cu nevoi de hrană, iubire şi somn, ci începe să aibă şi dorinţe, din păcate nu se mai face diferenţa între dragoste şi răsfăţ, între nevoile copilului şi dorinţele sale.
Din această dragoste nesfârşită simţim nevoia să îi oferim copilului tot ce cere, tot de îşi doreşte, deşi în mod cert nu are nevoie. Şi când spun acest lucru mă refer numai la lucrurile materiale. Pentru că dacă vorbim despre iubire, despre timpul nostru, despre disponibilitatea noastră, atunci acestea nu sunt niciodată suficiente, niciodată în plus, niciodată de prisos.
Valorile materiale pe care le oferim însă fără limită, fără a face o selecţie, fără a impune nişte reguli nu vor face decât să îl transforme pe cel mic într-un viitor mare consumator, un om care nu va şti să facă diferenţa între ceea ce are nevoie cu adevărat şi ceea ce pare că îi aduce o falsă plăcere, efemeră. Îl va transforma într-un om care va alerga toată viaţa după “realizări”, un om care va dori cu orice chip să ajungă cât mai sus pe scara ierarhică impusă de alţii şi nu pe scară de valori personale pe care şi-o cosntruieste singur.
Iar dacă nu vor reuşi să ajungă acolo unde şi-au propus ei sau părinţii lor, vor dezvolta diverse complexe, vor fi într-o continuă agitaţie, cu un psihic fragil, cu un comportament deviant.
Pentru un copil căruia nu i s-a refuzat nimic toată viaţa şi i s-a oferit totul pe tavă, doar a pocnit din degete şi a primit jucăria zărită în vitrină magazinuluI (chiar dacă mai avea 3 identice acasă, numai că erau în culori diferite), îi va fi foarte greu mai târziu să înţeleagă că la un moment dat nu va mai exista nimeni lângă el care să îi ofere obiecte în acest fel.
Poate unii vor spune că îşi plimbă copii cu maşini scumpe, că îi oferă colecţii întregi de jucării şi o viaţă de “lux”, pentru a-i obişnui astfel cu anumite standarde de viaţă, iar mai târziu îşi va dori singur să păstreze aceste standarde, muncind sau continuând afacerea părinţilor. Se poate întâmpla şi aşa, dar oare acel copil chiar asta îşi doreşte? Să fie ca şi tatăl său un alergător după bani, care nu are timp pentru familie şi pentru plăcerile reale ale vieţii? Poate structura lui interioară este diferită şi în sinea lui şi-ar dori să fie un mare artist, boem, care nu are nevoie decât de o chitară pentru a străbate lumea şi a le împărtăşi oamenilor darul sau. Dar dacă de mic îi înoculezi astfel de idei despre avuţii, despre frumuseţea banilor, despre confortul luxului în care trăieşte, despre aşteptatile tale înalte, despre cât de minunat este să fie competitiv, el cum să se mai dezvolte liber? Cum va depăşi această stare de materialism în care a fost educat şi crescut?
Impunerea limitelor este absolut necesară la orice vârstă, atunci când vine vorba de dorinţele copilului şi nu de nevoile sale reale. Că doar nu poate să îmi spună nimeni că un copil are cu adevărat nevoie de o maşinuţă albastră când are încă 10 absolut identice, dar de culori diferite.
Şi dacă cel mic începe să urle, să se tăvălească, să ţipe să îşi dea cu mâinile în cap că el o vrea pe aceea, ce faci? I-o iei doar ca să nu mai plângă copilul? Păi ia-o, că şi data viitoare va face excat la fel dacă vei încerca numai să îi refuzi ceva. Tocmai a găsit calea prin care poate avea tot ce îşi doreşte (pe moment, că după 5 minute oricum nu mai este interesat de acel obiect). Tocmai ai găsit calea prin care ţi-ai transformat propriul copil în Dl Goe. Şi dacă vrei că rezultatul să fie sigur, eventual laudă-l precum făcea mamiţica şi cere-ţi scuze că ai îndrăznit să spui nu!
A nu se înţelege prin asta că în sens contrar trebuie să îi stopezi brucsc aceste reacţii de revoltă. Până la urmă este prima dată când îi refuzi un obiect copilului tău. Nu este vina lui că nu ştie să îşi gestioeneze propriile sentimente şi că până acum noi l-am încurajat să aibă astfel de reacţii prin comportamentul nostru neadecvat. Nici un copil nu ajunge să facă astfel de crize fără “ajutorul” părinţilor.
Prin urmare, ajută-l să se descarce, să scape de frustrarea de a nu primi ceea ce a arătat cu degetul! Frustrarea nu îi face rău, ci îl ajută să se descopere pe sine însuşi. Lasă-l să plângă să îşi exprime revolta, apoi cu blândeţe ajută-l să înţeleagă şi motivul pentru care nu îi iei acel obiect. Este simplu, pentru că nu are nevoie de el. Este numai dorinţa şi obişnuinţă de a consuma. De a avea tot ce spune că vrea a fie al lui. Şi doar al lui!
Iar acest microb odată intrat, este greu de oprit. Totuşi nu imposibil. Învăţată-ţi copilul să aprecieze valoarea banilor şi efortul de a-i obţine. Banii nu cresc în copaci, ci necesită muncă multă, care necesită timp mult. Iar din nefericire acest lucru este în detrimentul timpului petrecut împreună.
Învaţă-ţi copilul să fie responsabil de ceea ce face şi să poarte grijă lucrurilor personale. Dacă şi-a stricat o maşinuţă, nu îi lua mâine una la fel. Învăţat-ţi copilul să îşi păstreze lucrurile dacă vrea să se joace cu ele întregi, să îşi facă singur ordine în camera dacă vrea să aibă spaţiu de joacă, să îşi aranjeze patul sau orice alte lucruri simple care îi aduc confort, mai poate face la vârstă lui.
Responsabilizează-l şi dă-i încredere în el că poate face asta singur. Nu îţi creşte copilul cocoloşit şi răsfăţat! Oferă-i libertate, independenţa, iubire din belşug şi încredere în sine în locul lucrurilor materiale.
Acestea sunt adevăratele valori în viaţă!
About Author
