Folosirea scutecelor pentru bebelusi

Poate suna ciudat, ca exista tehnica de schimbat scutecul bebelusului. In aparenta este o operatiune simpla, dar daca nu este realizata asa cum trebuie, pielea bebelusului poate avea de suferit.
Iata ce ai de facut pas cu pas:
- Inainte de toate, pregateste tot ce ai nevoie pentru schimbatul bebelusului. In niciun caz nu-l vei aseza pe masa de schimbat si apoi vei cauta lucrurile necesare acestei operatiuni. Bebelusul nu trebuie lasat nicio clipa fara supraveghere. Apoi, ruleaza cu ambele maini bluza sau body-ul pana la talie. In primele luni, puiului tau nu-i place sa stea prea mult dezbracat.
- Dezlipeste ariciul scutecului. Daca copilul se misca mult, ai grija sa nu i se lipeasca de piele. Cu o mana tine-i ambele picioruse, in timp ce cu cealalta indepartezi „murdaria” cu miscari de stergere, folosind un servetel.
- Pune sub bebelus un prosop curat, absorbant, pentru orice eventualitate: s-ar putea sa-i placa sa pozeze nud si sa-si exprime satisfactia printr-un alt pipi :).
- Pentru spalat, foloseste un sapun solid sau lichid fara parfum sau alcool si o manusa curata, pe care o pastrezi numai pentru toaleta acestei zone. Sapuneste ambele fete ale manusii si foloseste-le alternativ. Incepe miscarea dinspre partea mai curata – burtica bebelusului – si continua in jos, spre partea murdara.
- Daca nu esti acasa, foloseste servetelele umede, care iti permit sa schimbi bebelusul fara apa. Atentie insa: nu este indicata folosirea lor atunci cand fesele sunt iritate!
- Dupa ce ai spalat bine pielea bebelusului, ai grija sa nu ramana umeda. Stergerea se face in aceeasi ordine ca si toaleta. Pentru sters, ajuta-te de un prosop moale. Tamponeaza cu miscari blande pielea copilului, avand grija sa nu uiti pliurile, pentru ca in aceste locuri umiditatea restanta produce frecvent „maceratii”. Nu freca niciodata pielea bebelusului, deoarece se irita foarte usor.
- Daca apar iritatii – Urina bebelusului poate irita cu usurinta fesele lui, de aceea este bine sa aplici o crema pe baza de zinc. Aceasta face un ecran protector intre piele si scutec. Daca iritatia persista, cere sfatul pediatrului pentru alegerea unei creme adecvate.