Frasinul
Foto: orpingtonfieldclub.org.uk

Originar din regiunile temperate ale emisferei nordice, frasinul este răspândit în aproape întreaga Europă și în zone climatice similare din Statele Unite ale Americii sau Canada.

Din punct de vedere simbolistic, frasinul este un arbore încărcat de semnificaţii. La mai toate popoarele, simbolizează puterea, protecţia şi nemurirea. De aceea, vechii greci de pildă, îşi confecţionau mânerele pentru lănci din lemn de frasin. O semnificaţie aparte a frasinului apare la Plinius cel Bătrân şi Dioscoride. Aceştia susţineau că frasinul deţine puteri magice alungând şerpii (dacă un şarpe ar avea de ales între a trece printre crengile de frasin sau prin flăcările unui foc intens, ar alegea cea de a doua variantă). Pe acest considerent, Plinius şi Dioscoride recomandau infuzia din frunze de frasin amestecată cu vin împotriva veninului, în cazul mușcăturilor de șarpe.

În mitologia nordică a existat credinţa că primul bărbat a fost creat din ramurile şi „carnea” frasinului şi a stejarului, iar prima femeie din ulm. Şi astăzi există un obicei tradiţional în nord, unde în seara de Crăciun se ard ramuri de frasin pentru a aduce bunăstarea familiei.

Arborele conţine acid malic, ulei volatil, manitol, triterpene, taninuri, acizi organici, cumarine, flavonoide.

 

Beneficiile utilizării frasinului:

  1. ajută la eliminarea acidului uric.
  2. exercită o acţiune favorabilă asupra ţesuturilor conjunctive.
  3. indicat în fazele liniştite ale ulcerului gastric sau duodenal.
  4. ajută la combaterea metroragiilor.
  5. combate constipaţia.
  6. ajută la tratarea leucoreei, hemoroizilor şi a rănilor greu vindecabile.
  7. ajută la scăderea „colesterolului rău”.
  8. efecte favorabile în gută şi în hipercolesterolemie.
  9. stimulează apetitul sexual la bărbaţi.
  10. combate sterilitatea masculină.
  11. calmează rapid durerile articulaţiilor atinse de reumatism.
  12. scade rapid temperatura.
  13. calmează durerile de stomac.
  14. stimulează transpiraţia.
  15. reduce edemele şi celulita.
  16. elimină toxinele din organism.
  17. bun laxativ şi diuretic.
  18. tratează bolile de ficat şi rinichi.
  19. bun remediu împotriva gutei şi a febrei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *