foto: alphamom.com

Fricile de noapte ale copilului
foto: alphamom.com

De ceva vreme, mă confrunt cu o nouă problemă: fricile de noapte ale copilului. Din senin, îmi spune “mami îmi este frică”. Mi se pare extrem de ciudat pentru că la noi în casă nu au existat niciodată poveşti, nu mai zic de ameninţări cu “bau-bau” sau altele de genul acesta, nu am dormit cu lumini aprinse să îi induc senzaţia de frică de întuneric. Dimpotrivă, de mic îi trag obloanele şi las numai o lămpiţă de veghe să îl văd noaptea când se întoarce, sau se trezeşte să mai bea apă, ori vrea la toaletă.

Practic, ştiu de unde a pornit, de la petrecerile de copii unde se punea melodia aceea ridicolă “nu mi-e frică, nu mi-e frică de bau-bau” sau mai sunt poveştile Disney gen “compania monştrilor”, sau poveşti de pe la grădiniţă, ori de la copii cu care se joacă.

Probabil cine a gândit aceste poveşti sau cântece, a făcut-o ca să înlăture frica copiilor de monştri şi bau-bau…dar mie mi se par exact invers, mi se pare că tocmai aşa i-au dat idei cum că ar exista astfel de vietăţi de care copiii se tem.

În fine, de unde a plecat…nu prea mai contează, că într-un fel sau altul, cât ai încerca să îi limtezi accesul la astfel de poveşti sau desene de acest tip…se pare că tot este inevitabil să intre în contact cu ele.

Dar ce-i de făcut în astfel de situaţii?

Ei bine, în primul rând, cel mai important fricile lui nu trebuiesc luate în derâdere. Dimpotrivă, trebuie discutat cu cel mic deschis despre aceste temeri, despre cum vede lucrurile şi despre ce îi produce aceste emoţii intense. El trebuie să capete încredere că este protejat, luat în seama şi să înveţe să îşi gestioneze aceste trăiri. Până la urmă sentimentul de frică şi anxietatea sunt absolut normale, şi se pare că sunt chiar necesare pentru că cei mici să le experimenteze, şi să îi înveţe pe cei mici să facă faţă mai târziu situaţiilor de criză.

În plus explică-i că sunt numai nişte poveşti, nu există cu adevărat aşa ceva, fără însă să îi spui că sunt prostii şi să nu se mai gândească la aşa ceva. Sau să îi prezinţi soluţii magice de scăpare de monştri, întrucât va vedea în asta o soluţie realistă şi îi va întări credinţa că acele personaje imaginare sunt defapt reale. Dacă îţi spune că a visat un mostru mare care venea către el, spune-i că data viitoare când îl mai vede să îi spună tare şi răspicat să plece. Sau încearcă chiar să îi spui că poate era un msonstrulet ca în poveştile pe care le citeşte (dacă tot îi plac) şi care poate numai căuta un partener de joacă, exact ca în poveste. Dar totuşi, aminteşte-i că a fost numai un vis şi că în realitate nu există aşa ceva, ci numai în vis pot apărea, dar nu sunt periculoşi.

Dacă împărţiţi patul, explică-i că vei fi acolo toată noaptea lângă el şi nimic nu i se poate întâmpla pentru că sunteţi împreună. Iar dacă dormiţi în camere diferite, spune-i că eşti alături, îi laşi uşa întredeschisă şi nu trebuie decât să te strige în cazul în care se trezeşte, iar tu vei apărea imediat lângă el.

Dintr-un motiv sau altul, poate tocmai în ideaa de a-i învaţă să gestioneze şi acest sentiment de teamă, toate pevestile de copii au un erou principal şi unul negative, nu tocmai drăguţ. Fie că este Cruella din 101 Dalmaţieni, fie că este Vrăjitoarea din Albă ca Zăpadă, bestia din Frumoasă şi Bestia, tigrul fioros din Cartea Junglei, hienele din Regele Leu, ori lupul din poveştile clasice cu scufiţa roşie, purceluşii sau capra cu trei iezi. …toate aceste personaje le pot trezi anumite sentimente micuţilor.

Aşadar important este să îl înveţi să îşi gestioneze el sentimentele şi nu să schimbi toate poveştile înainte de culcare. Atmosfera după ce ai termit de citit povestea, trebuie să fie una plăcută, oricum toate poveştile se încheie pozitiv, iar acesta trebuie să fie sentimentul pe care îl are când merge la culcare. Un sărut, o îmbrăţişare, un căntecel înainte de a adormi îi vor aplifica sentimental plăcut şi de siguranţă pe care i-l dai.

Prin urmare, ajută-l să treacă peste anxietate ce l-a cuprins şi să îşi învingă singur temerile, iar când are coşmaruri, ia-l în braţe, alintă-l, stai lângă el, ascultă-l şi află care este principala cauza şi de unde vin aceste frici. Nu trata superficial situaţia şi nu încerca să îi spui că sunt fleacuri, nimicuri şi că trebuie să ignore aceste trăiri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *